Istoria mașinii electrice este mult mai lungă decât îți imaginezi, iar pentru a o înețelege, este util să o punem în context cu dezvoltarea vehiculelor personale în general.

În ajunul secolului al XX-lea, forma predominantă de transport era încă calul. Dar, pe măsură ce veniturile oamenilor au crescut și tehnologiile disponibile au avansat, unii au început să experimenteze cu forme mai noi de transport.

În acest moment, benzina, aburul și energia electrică erau toate disponibile, fiecare concurând pentru a domina piața.

Tehnologia pe abur deținea monopolul în acel moment și a fost în general înțeleasă și de încredere de către public. La urma urmei, își dovedise valoarea pentru a alimenta fabrici, mine, trenuri și nave – părea doar o progresie naturală pentru a construi forme mai mici de transport folosind mașini cu abur.

Unele vehicule autopropulsate au existat de la sfârșitul anilor 1700, în special tricicleta cu abur a lui Nicholas Joseph Cugnot, dar această tehnologie nu a fost cu adevărat dezvoltată pentru acest rol până la sfârșitul anilor 1800. Dampfwagen cu abur al lui Cugnot este larg acceptat ca fiind primul automobil din lume.

Dar a existat o problemă – motoarele cu abur aveau nevoie de o perioadă lungă de încălzire, care se apropia adesea de o oră. Aveau, de asemenea, o rază de acțiune limitată și trebuiau hrănite în mod constant cu apă.

Otto, Diesel, Benz și Ford intervin în joc

Motorul în patru timpi predominant și astăzi a fost dezvoltat de Nikolaus Otto, în 1862, iar motorul diesel a fost dezvoltat de Rudolf Diesel în 1893.

Puțin mai târziu, Karl Benz și-a dezvoltat „primul vehicul de producție din lume” revoluționar în 1886; iar Ford Model T a devenit primul automobil „produs în masă” la începutul anilor 1900.

În ciuda puterii și utilității pe care le-au oferit motoarele cu ardere internă, în special în comparație cu alternativele cu abur și cai, acestea nu au fost lipsite de probleme.

Erau mai greu de condus, necesitând adesea un efort semnificativ pentru a schimba treptele și a porni motorul în primul rând. Aceste vehicule erau, de asemenea, foarte zgomotoase, iar gazele de eșapament erau mai puțin decât plăcute.

Dar a existat o a treia opțiune mașinile electrice. Acestea le lipseau multe dintre problemele altor alternative. Erau silențioase, relativ ușor de operat și nu aveau emisii nocive de niciun fel.

Flocken Elektrowagen – Henrysirhenry/Wikimedia Commons

Cine a făcut prima mașină electrică?

Ca și vehiculele cu motor cu combustie, nu a existat un singur inventator al mașinilor electrice. Apariția și dezvoltarea lor ar trebui considerate mai degrabă o serie de descoperiri și invenții care, în cele din urmă, s-ar „uni” în ceea ce recunoaștem astăzi ca fiind mașina electrică.

În afară de descoperirea electricității, prima condiție necesară pentru dezvoltarea mașinilor electrice a fost o baterie reîncărcabilă fiabilă.

Anyos Jedlik, un inventator maghiar, a dezvoltat un motor electric timpuriu în 1828. Folosind această nouă invenție, el a dezvoltat, de asemenea, o „dovadă de concept” timpuriu pentru utilizarea electricității ca mijloc de transport, prin construirea unui model de mașină care ar putea fi mutat cu ajutorul motorului.

Puțin mai târziu, în 1834, Vermont Blacksmith, Thomas Davenport, a construit un alt model de vehicul electric care putea rula pe o cale mică, circulară, electrică.

Oricât de impresionante erau acestea, nu aveau surse de energie reîncărcabilă autonome și, prin urmare, aveau utilitate limitată ca mod de transport, chiar dacă au fost extinse.

Lumea va trebui să aștepte până în 1859, când fizicianul francez Gaston Plante și-a dezvoltat bateria plumb-acid.

Tehnologia a fost îmbunătățită în continuare de un alt francez, Camille Alphonse Faure, care în 1881 a crescut semnificativ capacitatea bateriei. Această dezvoltare a permis producția de baterii la scară industrială.

Cu o sursă de energie fiabilă și reîncărcabilă în mână, alți inventatori au început să experimenteze cu electricitate și locomoție.

Cu toate acestea, alte evoluții în motoarele pe benzină, cum ar fi demarorul electric al lui Charles Kettering, au eliminat una dintre principalele iritații ale motoarelor cu ardere timpurie – manivela. Vehiculele electrice au primit lovitura de grație atunci când sistemele rutiere au fost îmbunătățite și au început să fie descoperite rezerve abundente de țiței.

Aceștia dar și alți factori au contribuit la căderea mașinilor electrice care au dispărut aproape complet până în jurul anului 1935. Bătălia părea să fie câștigată și, în următorii 30 de ani, vehiculele cu motor cu combustie aveau să domine lumea.

Asta până la criza petrolului din anii 1970…

Mașina electrică Thomas Parker – Wikimedia Commons

Când au fost inventate vehiculele electrice?

După cum am văzut, crearea mașinii electrice a fost mai mult o serie de evenimente decât un eveniment anume. Acestea fiind spuse, după evoluțiile timpurii de mai sus, mai jos sunt câțiva concurenți pentru titlul de „prima mașină electrică”, în funcție de ideea ta despre ceea ce constituie un vehicul electric.

O dezvoltare timpurie interesantă a mașinilor electrice a fost realizată în 1834 de profesorul Sibrandus Stratingh din Groningen, Țările de Jos, care a creat o mașină electrică la scară mică, alimentată de celule primare nereîncărcabile.

Din păcate, Stratingh nu a putut să-și dezvolte „mașina” în continuare, deoarece a murit la scurt timp după aceea, în 1841.

Puțin mai târziu, în 1867, inventatorul austriac Franz Kravogl și-a expus prototipul de vehicul electrică la Expoziția Mondială de la Paris. Acesta era o bicicletă cu două roți alimentată electric, care nu era foarte fiabilă pentru a conduce pe stradă.

Dar abia în 1884 inventatorul britanic, Thomas Parker, care a electrificat și metroul londonez, a construit prima mașină electrică de producție. Parker și-a alimentat mașina folosind propriile baterii reîncărcabile de mare capacitate, special concepute.

Primul automobil electric de succes, The Electrobat, a fost dezvoltat de inginerul mecanic Henry G. Morris și chimistul Pedro G. Salom în 1894 în Philadelphia, Pennsylvania. Acesta a fost un vehicul lent și greu cu anvelope de oțel pentru a susține greutatea cadrului său greu și o baterie mare cu plumb.

Tot în SUA, William Morrison din Des Moines, Iowa, a dezvoltat o mașină electrică cu șase pasageri (vagon) care era capabilă să atingă 23 km/h. În 1895, consumatorii au început să observe această „tehnologie nouă”, după introducerea de către A. L. Ryker a tricicletelor complet electrice în S.U.A.

Diferiți alți inventatori și ingineri au dezvoltat o serie de alte modele în această perioadă, culminând cu o mașină electrică stabilind un record mondial de viteză pe 18 decembrie 1898.

După aceste evoluții, tehnologia mașinilor electrice a înflorit – a fost o „epoca de aur” pentru tehnologie. Drept urmare, interesul pentru mașinile electrice a crescut pe parcursul anilor 1890 și începutul secolului XX.

Taxiurile electrice alimentate cu baterii au început să devină disponibile de-a lungul timpului – în special flota de taxiuri londoneze a lui Walter C. Bersey, care a fost introdusă în 1897.

În ciuda avantajelor lor față de mașinile pe benzină ale vremii, lipsa infrastructurii electrice a împiedicat adoptarea lor în masă de către consumatori. De fapt, acesta marchează declinul mașinilor electrice, deoarece au început să fie eclipsate de cele cu motor cu combustie, mai ales după ce au fost descoperite zăcăminte mari de petrol.

Până în 1910, majoritatea producătorilor de mașini electrice fie și-au încetat activitatea, fie au oprit complet producția. Tehnologia a persistat pentru utilizări specializate, cum ar fi stivuitoare, flotoare pentru lapte în Marea Britanie, cărucioare de golf și unele vehicule de nișă, dar vehiculele electrice au rămas în general pe margine până la renașterea lor mai târziu în secolul XX.

Prima mașină electrică a GM

Deși GM a experimentat cu vehicule electrice încă de la mijlocul anilor 1960, cu mașina lor concept, Electrovair, acest vehicul nu a ajuns niciodată la producția de masă. Electrovair era bazat pe Corvair din 1966 și era alimentat cu un pachet de baterii argint-zinc care putea furniza 532 de volți.

Câteva decenii mai târziu, iar General Motors a decis să „încerce” încă o dată.

Prima lor mașină electrică modernă, General Motors EV1, a fost dezvoltată la mijlocul anilor 1990. EV1 a fost prima mașină electrică produsă în serie în epoca modernă de către un mare producător de automobile.

A fost primul vehicul GM conceput de la zero ca mașină electrică. EV1 a fost, de asemenea, prima și singura mașină de pasageri comercializată sub marca GM și nu una dintre diviziile sale.

Decizia GM de a proiecta și construi EV1 a fost inspirată, parțial, de California Air Resources Board (CARB), care a adoptat un mandat care impunea producătorilor mari din SUA să dezvolte vehicule cu emisii zero dacă doreau să-și continue comercializarea produselor în stat.

Când a fost produsă prima Tesla?

Tesla Motors a produs prima sa mașină electrică, Roadster, în 2008. Acest vehicul a fost o revoluție în epoca modernă a vehiculului electric și a prezentat o tehnologie de ultimă oră a bateriei și un motor electric.

Roadsterul original a fost un vehicul electric cu baterie și a fost prima mașină complet electrică, produsă în serie, legală pentru autostradă, care a folosit vreodată o baterie litiu-ion ca sursă de energie. Este, de asemenea, prima mașină complet electrică capabilă să parcurgă mai mult de 320 de kilometri per încărcare.

De asemenea, ar putea atinge o viteză maximă incredibilă de 200 km/h.

Cine a creat prima modelul hibrid?

Ușor, Toyota Prius, nu? Din păcate nu. Potrivit înregistrărilor, primul vehicul electric a fost de fapt dezvoltat mult mai devreme.

În 1889, un vagon hibrid benzină-electric a fost conceput de William H. Patton.

Deși nu este o mașină după definiția noastră, este totuși un concept foarte interesant. Același tip și-a adaptat și designul pentru a fi utilizat într-un sistem de propulsie a bărcii în același an.

Puțin mai târziu, în 1901, în timp ce lucra la Fabrica de Autocare Lohner, un anume Ferdinand Porsche a dezvoltat modelul Mixte. Aceasta a fost o versiune hibridă cu tracțiune integrală a căruciorului electric „System Lohner-Porsche”, care a fost expusă la Târgul Mondial de la Paris în același an.

Mixte este considerat pe scară largă a fi primul automobil hibrid din lume. Prototipurile inițiale ale acestui vehicul aveau tracțiune pe două roți, erau alimentate cu baterii și aveau două motoare, pe roțile din față, montate pe butuc.

Unii atribuie, de asemenea, onoarea „primului hibrid” unui automobil dezvoltat în 1905. Henri Piper, un inventator germano-belgian, și-a produs propriul vehicul hibrid, care consta dintr-un motor electric și generator, baterii și un mic motor pe benzină.

Motorul electric a fost folosit pentru a încărca bateria la viteza de croazieră, în timp ce ambele motoare au fost folosite pentru accelerare și parcurgerea pantelor abrupte.

#experimente #masini electrice #tehnologie #transport

Pe 3 noiembrie, aproximativ 210 milioane de alegători înscriși pe listele electorale vor decide câtă putere va avea Donald Trump în restul mandatului său de președinte al Statelor Unite. Trump nu se află pe buletinele de vot, însă controlul asupra Congresului american este în joc. Format din Camera Reprezentanților și Senat, Congresul adoptă legile țării și controlează cheltuielile la nivel federal. Organizate la jumătatea mandatului de patru ani al unui președinte american, alegerile intermediare stabilesc componența Congresului, scrie antena3.ro.

Sunt puse în joc toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților și 35 dintre cele 100 de mandate din Senat, inclusiv în cadrul unor alegeri speciale organizate în Florida și Ohio pentru ocuparea locurilor lăsate vacante de Marco Rubio, secretarul de stat, și de vicepreședintele JD Vance. Alegătorii din 36 de state își vor alege și guvernatorii.

Fiecare membru al Camerei Reprezentanților reprezintă o circumscripție electorală și are un mandat de doi ani, în timp ce senatorii sunt aleși pentru șase ani.

Alegerile intermediare sunt considerate, de asemenea, un referendum asupra activității președintelui în exercițiu.

Pe lângă membrii Congresului și guvernatori, alegătorii vor desemna și parlamentari la nivelul statelor federale, precum și reprezentanți ai autorităților locale.

Care sunt mizele alegerilor pentru Camera Reprezentanților și Senat?

Republicanii dețin majoritatea în ambele camere ale Congresului. Pierderea controlului asupra oricăreia dintre ele le-ar oferi democraților posibilitatea de a bloca proiecte legislative și de a deschide anchete privind activitatea administrației Trump.

Pentru a prelua controlul, democrații trebuie să câștige încă trei mandate în Camera Reprezentanților și patru în Senat.

O împărțire egală a mandatelor în Senat, de 50 la 50, le-ar permite republicanilor să păstreze controlul, deoarece Vance poate vota pentru departajare.

Cum funcționează alegerile pentru Camera Reprezentanților?

Camera Reprezentanților este camera inferioară a Congresului american.

Cei 435 de membri ai săi reprezintă fiecare câte o circumscripție electorală și au mandate de doi ani, astfel că toate locurile sunt disputate la fiecare doi ani.

Mandatele sunt repartizate între state în funcție de populație, pe baza recensământului american, organizat o dată la zece ani.

California, cel mai populat stat, are 52 de mandate, în timp ce statele cu populații mici, precum Wyoming și Vermont, au câte unul.

Un partid are nevoie de 218 mandate pentru a obține majoritatea.

Republicanii controlează în prezent Camera Reprezentanților, cu 218 mandate, față de cele 214 ale democraților. Alte două locuri sunt vacante, câte unul deținut, anterior, de fiecare partid.

Noua Cameră a Reprezentanților își va începe mandatul pe 3 ianuarie 2027.

Cum funcționează alegerile pentru Senat?

Senatul este camera superioară a Congresului american.

Cei 100 de membri ai săi, câte doi din fiecare stat, indiferent de populația acestuia, sunt aleși la nivelul întregului stat și au mandate de șase ani. Aproximativ o treime dintre mandate sunt disputate la fiecare doi ani.

Anul acesta, au loc alegeri ordinare pentru 33 de mandate, precum și alegeri speciale în Florida și Ohio. Aceste două scrutinuri vor desemna senatorii care vor ocupa, pentru restul de doi ani, locurile deținute, anterior, de Marco Rubio și JD Vance.

Dintre cele 35 de mandate puse în joc, 22 sunt deținute în prezent de republicani și 13 de democrați.

Republicanii au în prezent 53 de senatori, iar democrații 45. Alți doi senatori independenți se alătură democraților, ceea ce oferă blocului democrat 47 de mandate.

Democrații au nevoie de un câștig net de patru mandate pentru a ajunge la 51 și a prelua controlul.

Republicanii pot păstra controlul și cu 50 de mandate, deoarece vicepreședintele Vance poate vota pentru departajare.

Noul Senat își va începe mandatul pe 3 ianuarie 2027.

Cele mai importante curse electorale pentru Senat

Pentru a câștiga majoritatea în Senat, democrații trebuie să păstreze cele 13 mandate pe care le apără și să obțină locuri deținute în prezent de republicani.

În Georgia, senatorul democrat Jon Ossoff îl înfruntă pe republicanul Mike Collins.

În Michigan, democratul Abdul El-Sayed și republicanul Mike Rogers concurează pentru un mandat rămas vacant, în timp ce în New Hampshire, democratul Chris Pappas îl înfruntă pe republicanul John Sununu, tot pentru un loc vacant.

Mandatele deținute de republicani le oferă democraților oportunități și în alte state.

În Maine, senatoarea republicană Susan Collins îl înfruntă pe democratul Troy Jackson, care l-a înlocuit pe Graham Platner, câștigătorul alegerilor preliminare, după retragerea acestuia în iulie.

În Carolina de Nord, democratul Roy Cooper și republicanul Michael Whatley concurează pentru un loc rămas vacant.

Curse strânse se desfășoară și în Ohio, Alaska și Iowa, în timp ce Texas și Kansas atrag tot mai multă atenție, pe măsură ce democrații caută noi posibilități de a obține majoritatea.

Deși democrații au un drum mai dificil către majoritatea din Senat decât către preluarea controlului asupra Camerei Reprezentanților, numărul tot mai mare de curse electorale competitive le-a îmbunătățit perspectivele de a câștiga camera superioară, potrivit analiștilor electorali.

Care sunt principalele teme ale alegerilor?

Costul vieții se află în fruntea preocupărilor alegătorilor, în condițiile în care creșterea prețurilor la benzină, cheltuielile cu locuințele și costurile asigurărilor medicale pun presiune asupra bugetelor gospodăriilor.

Drepturile reproductive rămân o temă importantă, alături de imigrație și de starea democrației americane.

Războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului, precum și dezvoltarea rapidă a Intenligenței Artificiale și a centrelor de date au generat noi preocupări legate de securitate, locuri de muncă și costurile energiei.

Cine votează la alegerile intermediare?

Aproximativ 210 milioane de americani sunt înscriși pe listele electorale, reprezentând aproape opt din zece locuitori ai SUA cu vârsta de cel puțin 18 ani, potrivit USAFacts, o organizație nepartizană care centralizează date guvernamentale.

California are cei mai mulți alegători înregistrați, 23,2 milioane, urmată de Texas, cu 17,4 milioane, și Florida, cu 13,6 milioane.

Împreună, aceste trei state reprezintă aproximativ 26% din totalul alegătorilor înscriși pe liste.

La polul opus se află Wyoming, cu 278.468 de alegători, Vermont, cu 459.455, și Alaska, cu 603.310.

Ce se întâmplă dacă republicanii pierd Camera Reprezentanților?

O Cameră a Reprezentanților controlată de democrați ar putea bloca proiectele legislative ale republicanilor și ar putea folosi comisiile parlamentare pentru a ancheta administrația Trump.

Democrații ar avea și posibilitatea de a declanșa procedura de punere sub acuzare a președintelui, prerogativă care aparține exclusiv Camerei Reprezentanților.

Controlul asupra acestei camere le-ar oferi, de asemenea, o influență mai mare asupra finanțării guvernului federal.

Orice proiect de lege trebuie aprobat de ambele camere, astfel că un Senat controlat de republicani nu ar putea adopta singur legi.

Ce se întâmplă dacă republicanii pierd Senatul?

Un Senat controlat de democrați ar putea bloca proiecte legislative și ar putea respinge persoanele nominalizate de președinte pentru diverse funcții, inclusiv judecători federali, judecători ai Curții Supreme, membri ai guvernului și ambasadori.

Din acest motiv, controlul asupra Senatului are consecințe care depășesc următorii doi ani.

Judecătorii federali sunt numiți pe viață, astfel că deciziile lor pot influența sistemul judiciar mult timp după încheierea mandatului unui președinte.

Senatul este și camera în care se desfășoară procesul unui președinte pus sub acuzare de Camera Reprezentanților.

Demiterea președintelui necesită o majoritate de două treimi, prag pe care niciunul dintre partide nu pare să îl poată atinge.

Dacă democrații câștigă ambele camere, vor deține întreaga putere?

Nu. Trump ar rămâne președinte și ar putea respinge legile prin veto. Pentru anularea unui veto prezidențial este necesară o majoritate de două treimi în fiecare cameră a Congresului.

Regulamentul Senatului prevede, de asemenea, că sunt necesare 60 de voturi pentru încheierea dezbaterilor asupra majorității proiectelor legislative, deși anumite legi bugetare pot fi adoptate cu majoritate simplă.

Prin urmare, o majoritate restrânsă nu garantează că un partid își poate pune în aplicare programul politic.

O Cameră a Reprezentanților controlată de democrați ar putea iniția o nouă procedură de punere sub acuzare împotriva lui Trump, care a trecut deja de două ori prin această procedură.

Totuși, demiterea unui președinte necesită o majoritate de două treimi în Senat.

Când vom afla rezultatele?

Primele rezultate vor începe să apară după închiderea primelor secții de votare, pe 3 noiembrie, la ora 18:00 pe Coasta de Est a SUA (01:00 miercuri, ora României), însă în unele curse foarte strânse ar putea trece mai multe zile până la stabilirea câștigătorilor. Rezultatele anunțate în noaptea alegerilor sunt preliminare.

Numărarea finală a voturilor poate dura zile sau chiar săptămâni, deoarece autoritățile trebuie să centralizeze voturile prin corespondență, buletinele de vot provizorii și celelalte voturi rămase de numărat înainte de validarea rezultatelor.

Ritmul diferă de la un stat la altul. Anumite curse electorale ar putea necesita organizarea unui nou scrutin.

În Georgia, dacă niciun candidat pentru Senat nu obține majoritatea voturilor, va fi organizat un al doilea tur pe 1 decembrie.

Deoarece republicanii au fost, în mod tradițional, mai puțin deschiși decât democrații să voteze prin corespondență, în unele state rezultatele inițiale ar putea indica un avantaj al candidaților republicani, care să se reducă sau chiar să dispară după numărarea voturilor rămase. Acest fenomen este cunoscut drept „mirajul roșu” și s-a manifestat mai ales în 2020.

„Mirajul roșu” a fost folosit de Trump pentru a minți că alegerile din 2020 au fost furate și că el l-a câștigat de fapt. Donald Trump a pierdut decisiv acele alegeri în fața lui Joe Biden. Trump continuă să mintă până în prezent că a câștigat acele alegeri.

În statele care numără mai întâi voturile prin corespondență, se poate produce fenomenul invers. O întârziere a numărării voturilor sau schimbarea candidatului aflat în frunte nu reprezintă, în sine, dovezi ale unei fraude electorale.

Alegerile vor decide cine elaborează legile, cine supraveghează activitatea administrației și cine controlează cheltuielile federale, stabilind astfel raportul de forțe politice pentru restul mandatului lui Trump.