Apropierea dintre Turcia, care dispune de a doua cea mai mare armată a NATO, și Rusia provoacă dureri mari de cap pentru membrii alianței odată cu intensificarea tensiunilor dintre Occident și Moscova. Dar, în ciuda relațiilor calde, există încă divergențe esențiale care pot foarte repede să transforme prietenia celor două state într-o confruntare de proporții, se arată într-o analiză Business Insider.

Turcia, un aliat indispensabil al Occidentului, s-a arătat dispusă să confrunte Rusia, un rival tradițional al turcilor, și continuă să sprijine interesele NATO și misiunile din regiune și din toată lumea. Cu toate acestea, niciun alt membru al alianței transatlantice nu a fost mai problematic decât Turcia.

Starea relațiilor dintre Turcia și Rusia reprezintă produsul dinamicilor schimbătoare și a priorităților fluctuante de după Războiul Rece și a balanței nestatornice a puterii în regiune din ultimii 10 ani.

Relația celor două state este puțin probabil să genereze o alianță în adevăratul sens al cuvântului, dar apropierea lor și efectul negativ asupra intereselor NATO i-a exasperat pe oficiali și pe analiști, deopotrivă.

Rusia – Turcia: O relație problematică, dar cooperativă

Relațiile istorice turco-ruse au fost problematice, așa cum demonstrează faptul că au purtat peste 10 războaie între secolele XVI și XX.

A existat o perioadă limitată de cooperare la începutul secolului XX, dar după cel de-al Doilea Război Mondial, disputele dintre Rusia și Turcia au făcut ca turcii să adere la NATO în 1952 (împreună cu Grecia), iar Moscova și Ankara au ajuns în tabere opuse în mai multe situații diplomatice tensionate.

Mai mult, Turcia a fost de acord ca SUA să își aducă o parte din armele nucleare în țara lor – zeci dintre ele sunt încă acolo.

Când Războiul Rece s-a încheiat, însă, relațiile dintre ruși și turci s-au îmbunătățit. În 1987, Turcia a început să importe gaze naturale sovietice și Rusia a devenit principalul furnizor de gaze al Turciei.

Legăturile economice turco-ruse s-au consolidat și mai mult după destrămarea Uniunii Sovietice. Rusia, acum un pericol militar mai mic decât în perioada sovietică, a devenit în 2008 al doilea cel mai mare partener economic al Turciei, după UE. În 2010, cele două țări au semnat un acord prin care au renunțat la vizele de călătorie.

Relația dintre președintele turc Recep Tayyip Erdogan și președintele rus Vladimir Putin a făcut posibilă o cooperare mai strânsă. Aceste legături s-au consolidat și mai mult pe măsură ce Erdogan a devenit un lider tot mai autocrat, în special, după lovitura de stat eșuată din 2016.

Relația Rusia – Turcia: Un „act de echilibristică”

Mai multe țări din Occident au început să impună sancțiuni și să își reducă nivelul cooperării cu Ankara după ce Turcia și-a cumpărat sisteme de apărare aeriană rusești S-400 cu rachete sol-aer, a invadat nordul Siriei și a lansat operațiuni militare împotriva kurzilor și în urma reprimării opoziției interne și a protestatarilor regimului lui Erdogan.

Sancțiunile țărilor occidentale combinate cu nemulțumirile turcilor cu privire la ceea ce ei au perceput a fi atitudini duplicitare, tensiunile cu Europa pe tema situației din Cipru și a crizei migranților și la amânarea procesului de aderare la UE a Turciei au împins Anakara tot mai aproape de Rusia.

La rândul lor, turcii și-au schimbat poziția de la partenerul de încredere al Occidentului la oportunistul care păstrează relații bune atât cu Vestul, cât și cu Rusia. Dar, asta nu înseamnă că Turcia este mulțumită de acțiunile și ambițiile recente ale Rusiei.

Modernizarea militară constantă a Moscovei, anexarea Crimeei în 2014, intervenția în Siria din 2015 și influența tot mai mare pe care o exercită în zona Mării Negre și a Caucazului au sporit temerile turcilor cu privire la vecinul lor mai mare.

„Turcia încearcă să păstreze acest act de echilibristică adoptat din cauză că nu au încredere în ruși, dar nici nu sunt siguri că se pot baza pe sprijinul Occidentului”, a explicat Stephen Flanagan, analist politic al corporației RAND.

Care sunt motivele tensiunilor, deocamdată, înnăbușite dintre Rusia și Turcia

Lipsa de încredere dintre ruși și turci este cel mai bine ilustrată de interesele conflictuale din Siria ale celor două țări.

Oficialii americani au spus că zeci de soldați turci au murit în urma operațiunilor militare ale Rusiei în Siria. Turcia, la rândul ei, a doborât un avion rusesc și a lansat operațiuni împotriva aliaților sirieni ai Moscovei. Conflicte au fost și în Libia între forțele proxy ale Rusiei și armata Turciei.

Turcia a construit o relație apropiată și cu ucrainenii, cărora le-a vândut drone militare pe care Kievul le-a folosit pe front împotriva separatiștilor proruși. În plus, Ankara a spus că sprijină inițiativele Ucrainei și Georgiei de a se alătura alianței NATO, cu toate că mai mulți membri s-au împotrivit acestor propuneri.

Relația turco-rusă „este pe muchie de cuțit în orice zi”, a spus Flanagan. „Turcia rămâne preocupată de protejarea propriilor interese în regiune și este foarte îngrijorată de Rusia.”

O relație volatilă: Care sunt riscurile pe viitor

În ciuda îngrijorărilor turcilor, Ankara păstrează legături strânse cu Moscova. Rusia construiește mai multe reactoare nucleare pentru turci, iar Erdogan a refuzat să declare că nu va mai cumpăra echipament militar rusesc pe viitor.

Cooperarea celor două state reflectă, pe de-o parte, acceptarea realității geopolitice de către Ankara.

„Turcii, până la un punct, nu au de ales și trebuie să păstreze o relație de cooperare cu Rusia având în vedere că rușii controlează jocurile în Siria” și din cauză că și-au mărit capacitatea militară din Marea Neagră, potrivit analistului Flanagan.

Turcia sprijină ideea prezenței NATO în Marea Neagră „pentru a descuraja agresiunile Rusiei, dar nu își doresc militarizarea regiunii în exces”, a explicat Flanagan. „Ceea ce nu își doresc turcii este ca desfășurarea de trupe americane în zonă să provoace o criză în urma căreia strămtorile să fie închise și lupte majore să izbucnească de-a lungul apelor lor teritoriale.”

Relațiile dintre Turcia și Rusia par destinate să plutească între rivalitate și parteneriat, dar intresele lor competitive din Marea Neagră, Orientul Mijlociu și nordul Africii au potențialul de a transforma relația într-o confruntare foarte rapid.

Relația „rămâne volatilă”, a explicat Flanagan. „Oricare din cele două părți ar putea să facă o greșeală.”