Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Când va fi lansată licitația pentru construcția a 165 MW parcuri eoliene și fotovoltaice în Republica Moldova

28 Iun. 2024, 19:15
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
28 Iun. 2024, 19:15 // Economie //  Elena Putregai

Licitația pentru construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice cu capacitatea totală de 165 MW va fi lansată săptămâna următoare, se anunță într-un comunicat emis presei vineri, 28 iunie curent. O decizie în acest sens a fost adoptată de comisia de licitație, condusă de ministrul Energiei, Victor Parlicov. Aceasta a aprobat documentația de licitație care urmează a fi tradusă în limba engleză și publicată în atenția potențialilor investitori.

Până la lansarea licitației au fost organizate mai multe runde de discuții publice cu participarea companiilor private interesate de domeniu și asociații de business, care și-au expus poziția pentru îmbunătățirea condițiilor de participare și desfășurare a licitației.

Astfel, prin această licitație se așteaptă investiții de aproximativ 190 milioane de euro în construcția de parcuri eoliene și fotovoltaice. Se estimează că după finalizarea procesului de conectare a centralelor electrice, ponderea energiei produse din surse regenerabile va crește de la 10% până la 16,6%, contribuind semnificativ la atingerea angajamentului de avea o pondere de 27% în consumul total până în 2030, țintă stabilită în proiectul Planul Național Integrat pentru Energie și Climă.

Conform cerințelor de participare simplificate și debirocratizate, câștigătorii concursurilor vor primi un preț fix garantat pentru o perioadă de 15  ani, pentru energia electrică generată. Prețul fix garantat va fi determinat în cadrul procedurii de licitație și nu poate depăși prețul plafon în valoare de 1,5 lei/kWh eolian și de 1,67 lei/kWh solar, stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Pentru capacități mari de regenerabile a fost alocată o capacitate totală de 165 MW, împărțită după tehnologii – 105 MW pentru instalații eoliene și 60 MW pentru fotovoltaice.

Depunerea, recepționarea cererilor, a ofertelor tehnice și financiare este preconizată, începând cu luna septembrie 2024. Mai multe detalii urmând a fi  oferite în  anunțul de inițiere a procedurii de licitație care va fi publicat săptămâna viitoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!