Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

UPDATE: Capul grupării în „dosarul ASP”, plasat în arest pentru 30 de zile

22 Dec. 2021, 14:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Dec. 2021, 14:27 // Actualitate //  Realitatea.md

UPDATE 16:52 Instanța a plasat-o sub control judiciar, pentru 60 de zile, pe cea de-a doua persoană, pe numele căreia procurorii au cerut mandat de arestare. Încheierea judecătorului poate fi contestată la Curtea de Apel.

Persoana învinuită de crearea schemei de corupție în care ar fi implicați agenți imobiliari și angajați ai Agenției Servicii Publice, a fost plasată în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile. Decizia a fost luată în urmă cu scurt timp de instanța de judecată.

Mai mult, potrivit unei note informative plasate pe pagina Centrului Național Anticorupție, magistrații urmează să se expună, astăzi, 22 decembrie, pe marginea demersului procurorilor în privința și celei de-a doua persoane.

Amintim că, pe data de 20 decembrie, 14 persoane au fost reținute pentru fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență, iar în total 38 de figuranți au fost supuși perchezițiilor domiciliare. Este vorba despre angajați ai oficiilor cadastrale din cadrul Agenției Servicii Publice, brokeri imobiliari și ipotecari, persoane fizice și juridice, care, în complicitate cu un fost agent imobiliar facilitau procedura de obținere a actelor cadastrale.

În urma acțiunilor de urmărire penală, ofițerii CNA și procurorii au ridicat înscrisuri de ciornă, documente, telefoane mobile și alți purtători de informație, care urmează a fi analizate. De asemenea, de la domiciliile bănuiților au fost ridicate mijloace financiare, cea mai mare sumă fiind de 10 mii de euro.

Tot luni, 20 decembrie, într-un comunicat de presă, Agenția Servicii Publice a declarat că este în comunicare activă cu CNA și PA, precum și acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea stabilirii persoanelor vinovate și elucidării depline a cazurilor documentate.

Citește și:

69 de percheziții! Are loc o operațiune mare în țară legată de o schemă cu „cumpărare-vânzare” de apartamente

Cele 69 de percheziții ale dimineții și „legătura” cu intențiiile lui Alaiba: Sistemul se opune. Nu-i schemă, nu-i…

Angajați din cadrul ASP, reținuți de polițiști. Ar fi organizat o schemă de corupție la eliberarea actelor cadastrale

ASP, în urma reținerii a 13 persoane din cadrul instituției: Accentuăm deschiderea continuă pentru investigare

Un agent imobiliar, reținut în „dosarul ASP”. Își va petrece următoarele 72 de ore după gratii

„Dosarul ASP”: 10 persoane, încătușate de CNA, și-au recunoscut vina. Celelalte persoane vor fi audiate astăzi

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 14:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 14:30 // Slider //  Realitatea.md

Moldovenii continuă să călătorească tot mai mult peste hotare, iar vacanțele în străinătate generează cele mai mari încasări pentru agențiile de turism. În nouă luni ale anului 2026, acestea au obținut venituri de aproape 4,5 miliarde de lei din turismul emițător, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

În perioada ianuarie-septembrie 2026, agențiile de turism și tur-operatoarele au încasat, în total, 4,73 miliarde de lei, cu 11,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare parte a banilor, 4,47 miliarde de lei, a provenit din organizarea călătoriilor moldovenilor peste hotare.

Cele mai populare destinații au fost Turcia, care a atras 41,2% dintre turiștii plecați prin intermediul agențiilor, Bulgaria – 22%, Egipt – 13,6%, România – 7,7% și Grecia – 6%. Spania completează clasamentul, cu 1,2% din totalul plecărilor.

În nouă luni ale anului, 355,6 mii de persoane au călătorit peste hotare prin intermediul agențiilor de turism, cu 5,7% mai multe decât în perioada similară din 2025. Aproape toți au plecat în scop de odihnă, recreere și agrement. Durata medie a vacanțelor a crescut de la 6,1 la 6,3 zile.

Vacanțe în Moldova

Pe de altă parte, Republica Moldova a primit 71,9 mii de vizitatori străini prin intermediul agențiilor de turism, cu 9,3% mai mulți decât în primele nouă luni ale anului trecut. Aproape 8 din 10 vizitatori au venit din România, care reprezintă 78,1% din total. Italia, Spania, Germania și Statele Unite se regăsesc, de asemenea, printre principalele țări de origine.

Turismul intern a înregistrat și el o creștere. Agențiile au deservit 84,7 mii de persoane care au călătorit în interiorul țării, cu 8,1% mai multe decât în 2025. Cele mai multe deplasări au fost organizate de agențiile din Chișinău (43%), urmate de cele din regiunea Centru (36,7%) și Sud (20,2%).

Per total, în ianuarie-septembrie 2026, serviciile agențiilor de turism și tur-operatoare au fost accesate de 512,2 mii de turiști și excursioniști, în creștere cu 6,6%. Numărul turiștilor-zile a ajuns la 2,44 milioane, cu 10,1% mai mult decât în perioada similară a anului precedent.

Datele BNS arată că turismul emițător domină în continuare piața, reprezentând 69,4% din totalul vizitatorilor deserviți, în timp ce turismului intern îi revin 16,5%, iar celui receptor – 14%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!