Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Cea mai mare companie aeriană din Europa anulează „aproape toate” zborurile! Când și de ce

26 Iul. 2022, 16:32
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
26 Iul. 2022, 16:32 // În Lume //  Realitatea.md

Compania aeriană germană Lufthansa a decis să anuleze „aproape toate” zborurile pe care le avea programate miercuri, 27 iulie, în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol, a anunţat marţi cel mai mare transportator aerian din Europa într-un comunicat de presă preluat de AFP.

Peste 130.000 de pasageri vor fi afectaţi ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Frankfurt şi altor 345 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Munchen, a precizat Lufthansa. Compania aeriană a adăugat că dispune de capacităţi foarte limitate pentru reprogramarea pasagerilor afectaţi de grevă şi că există pericolul ca problemele să se prelungească până la finele acestei săptămâni.

„Escaladarea unor negocieri care anterior erau constructive provoacă pagube enorme”, a declarat directorul de personal de la Lufthansa, Michael Niggemann.

Luni, sindicatul Verdi a lansat un apel la grevă începând de miercuri şi până joi, în ideea de a pune noi presiuni asupra echipei manageriale şi a obţine o majorare salarială de 9,5%.

Greva de la Lufthansa vine în plin sezon al călătoriilor şi la câteva zile înainte de debutul vacanţelor şcolare în două landuri din sudul Germaniei, într-un moment şi aşa tensionat pentru sectorul transportului aerian european.

Odată cu ridicarea restricţiilor sanitare la începutul anului, companiile aeriene şi aeroporturile au probleme în a face faţă creşterii puternice a cererii pentru călătorii, după doi ani în care traficul aerian a fost unul redus şi în care sectorul a pierdut numeroşi salariaţi.

Un studiu publicat la finele lunii iunie de institutul german de studii economice din Koln arată că ar fi nevoie de cel puţin 7.000 de angajaţi în sectorul aerian din Germania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!