Sellafield, cel mai periculos depozit nuclear din Europa, are o scurgere la un siloz uriaș de deșeuri radioactive și alte probleme de siguranță care ar putea reprezenta un risc pentru populație și mediu din Marea Britanie până în Norvegia, dezvăluie The Guardian.
Scurgerea de lichid radioactiv de la unul dintre „cele mai mari pericole nucleare din Marea Britanie” – o clădire în degradare de pe vastul sit din Cumbria, cunoscut sub numele de Magnox swarf storage Silo (MSSS) – este posibil să continue până în 2050. Acest fapt ar putea avea „consecințe potențial semnificative”, riscând să contamineze apele freatice, potrivit unui document oficial.
De asemenea, au apărut fisuri în platforma de beton și asfalt care acoperă un uriaș bazin cu noroi nuclear.
Sellafield, o instalație nucleară cu o suprafață de 6 km pătrați de pe coasta Cumbriei, unde lucrează 11.000 de oameni, depozitează și procesează deșeurile nucleare provenite din programele de armament și de producere a energiei nucleare, fiind cea mai mare instalație de acest tip din Europa.
Un document trimis membrilor consiliului de administrație de la Sellafield în noiembrie 2022 și văzut de The Guardian conținea îngrijorări generalizate cu privire la degradarea condițiilor de siguranță în cadrul sitului, avertizând asupra „riscului cumulativ” din cauza unor deficiențe care variază de la siguranța nucleară la standardele privind azbestul și incendiile.
Incendiul din 1957 de la Windscale, așa cum era cunoscută anterior instalația, a fost cel mai grav accident nuclear din Marea Britanie de până acum. În 2001, un raport al UE avertiza că un accident la Sellafield ar putea fi mai grav decât cel de la Cernobîl din 1986, care a expus cinci milioane de europeni la radiații. Or, Sellafield conține mult mai mult material radioactiv decât Cernobîl.
Raportul a precizat că printre evenimentele care ar putea declanșa o eliberare atmosferică de deșeuri radioactive se numără exploziile și prăbușirea avioanelor.
SUA, îngrijorări privind standardele de siguranță
Atât de mare este îngrijorarea cu privire la standardele de siguranță, încât oficialii americani au lansat avertismente în telegrame diplomatice. Printre preocupările lor se numără scurgeri de la fisurile din beton ale bazinelor și lipsa de transparență a autorităților britanice cu privire la problemele de la sit. Marea Britanie și SUA au o relații de lungă durată în ceea ce privește tehnologia nucleară.
Îngrijorările legate de modul în care este administrat Sellafield au dus, de asemenea, la tensiuni cu guvernele irlandez și norvegian.
Oficialii norvegieni sunt îngrijorați de faptul că un accident la sit ar putea duce la o coloană de particule radioactive care ar putea fi purtată de vânturile predominante din sud-vest în Marea Nordului, cu consecințe potențial devastatoare pentru producția alimentară și fauna norvegiană. Un diplomat norvegian de rang înalt a declarat pentru The Guardian că, în opinia lor, Oslo ar trebui să se ofere să ajute la finanțarea sitului, astfel încât acesta să poată fi gestionat în condiții de mai multă siguranță, în loc să „gestioneze ceva atât de periculos cu un buget foarte mic și fără transparență”.
Sellafield încearcă să extragă zeci de ani de deșeuri nucleare din MSSS, o instalație care datează din anii 1960 și care este descrisă ca fiind „una dintre cele mai periculoase instalații nucleare din Marea Britanie”, o sarcină care, potrivit acesteia, ar putea dura cel puțin 20 de ani. De mai bine de trei ani există scurgeri.
Un raport din iunie al Biroului pentru Reglementare Nucleară (ONR) a declarat că, deși Sellafield consideră că riscul actual al scurgerii este „cât se poate de scăzut în mod rezonabil”, oamenii de știință sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că amploarea scurgerii și ritmul în care aceasta ar putea polua pânzele freatice sunt neclare.
În 2019, Sellafield a raportat la ONR o scurgere din unitatea de depozitare. Scurgerea s-a agravat semnificativ în următorii doi ani, iar un document neraportat anterior arată că 2,3-2,5 metri cubi de „lichior” radioactiv s-au scurs din instalație în fiecare zi.
Inspectorii au declarat că nu este posibil să se stabilească câte fisuri s-au format în siloz, așa că se bazează pe presupuneri și pe modelarea bazată pe scurgerile din instalație pentru a determina riscul pe care îl reprezintă pentru public și pentru lucrătorii de la fața locului.
Un comitet de oameni de știință, însărcinat cu monitorizarea Sellafield și a altor situri nucleare, a avertizat că silozul necesită o atenție mult mai mare.
În iulie anul trecut, în iulie, Comitetul pentru aspectele medicale ale radiațiilor în mediul înconjurător a notat în procesul-verbal public că „scurgerea a continuat în același ritm din octombrie 2020, în jur de 2,5 milioane [de metri cubi] pe zi…”.
Există, de asemenea, îngrijorări serioase cu privire la B30, un bazin care conține nămol nuclear și care este descris ca fiind una dintre cele mai periculoase clădiri industriale din Europa.
Descrisă de lucrătorii de la Sellafield drept „Dirty 30”, aceasta conține nămol radioactiv provenit de la barele de combustibil nuclear corodate, folosite în vechile centrale electrice, iar betonul și asfaltul său sunt pline de crăpături. Potrivit unor surse, aceste fisuri s-au agravat în ultimele luni.
Documentul din noiembrie 2022, văzut de The Guardian și pregătit de către ofițerul nuclear șef de la acea vreme, Dr. Paul Robson, care are sarcina de a supraveghea siguranța nucleară la sit, a dezvăluit un „risc cumulativ” reprezentat de deficiențe într-o serie de arii, de la siguranța nucleară la gestionarea riscurilor de incendiu și azbest. Documentul a fost trimis lui Euan Hutton, care la acea vreme era director interimar al sitului și care a devenit recent director executiv al Sellafield.
