Curs valutar
  • EUR
    20.0698
    -0.2476%
  • USD
    17.3142
    0.2385%
  • RUB
    0.1996
    -1.1022%
  • RON
    3.8174
    -0.2305%
  • UAH
    0.3894
    0.4622%

Toate știrile

02 septembrie 2026

Chef pe vreme de război: Guțul, Tarlev, Tauber, invitați la „sărbătoarea lui Putin”. Declarațiile făcute de la ambasadă

12 Iun. 2024, 12:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Iun. 2024, 12:52 // Actualitate //  Realitatea.md

Mai mulți deputați din opoziție au fost surprinși de jurnaliști, pe 12 iunie, la Ambasada Federației Ruse de la Chișinău. Potrivit comentariilor oferite presei, politicienii au fost invitați la un eveniment dedicat Zilei naționale a Federației Ruse.

Unii deputați au confirmat că este vorba de o „recepție oficială”, la care participă și ambasadori. Evenimentul a stârnit discuții aprinse, având în vedere contextul actual al relațiilor internaționale.

Printre parlamentarii prezenți s-au numărat Vasile Bolea, Bogdat Țîrdea și Denis Ulanov. În imaginile surprinse de RLIVE TV, apare și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, care a revenit recent de la Moscova, unde a avut loc o reuniune a politicienilor aliați cu Ilan Șor. Aceasta a ezitat să facă declarații.

„Nu cred că rușii sunt agresori, ei nu sunt împotriva retragerii trupelor, dar fizic nu e posibil acum. Și rușii, și românii sunt frații noștri. Tatăl meu a fost moldovean, bunicul meu a fost moldovean, vorbesc limba moldovenească și rusă…”, a declarat Alexandr Nesterovschi.

Și fostul premier Vasile Tarlev a fost observat la ambasada Rusiei de la Chișinău. „Am foarte mulți prieteni în Rusia. Noi suntem pentru pace, băieți”, a spus acesta.

„Sărbătoresc Ziua Rusiei și cu mare mândrie am venit. Astăzi, aș vrea să aduc felicitări Federației Ruse si domnului președinte Putin cu ocazia acestei sărbători importante pentru noi, fiindcă suntem în relatii de prietenie si cooperare cu Rusia”, a afirmat Tauber.

Fiind întrebată cine se face vinovat de războiul din Ucraina, Tauber a zis: „Eu nu sunt la examen, cred că de acest conflict armat e vinovată Ucraina și SUA”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim că, la 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina în urma unui conflict care începuse în 2014. Atunci, a fost invadată și anexată Crimeea, iar separatiștii au ocupat o parte din regiunea Donbas din sud-estul Ucrainei, declanșând un război regional. Atacul a fost condamnat pe scară largă la nivel internațional.

În urma războiului ordonat de Vladimir Putin, Rusia a fost izolată la nivel global, atrăgând sancțiuni și un mandat de arestare din partea Curții Penale Internaționale pentru liderul rus.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
01 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Germania închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat marţi, 1 septembrie, ministrul de Externe german Johann Wadephul, transmite DCnews.ro. Decizia vine după ce autorităţile germane i-au imputat Rusiei incidentul cu o dronă încărcată cu explozibil, descoperită la începutul lunii august pe aeroportul din Leipzig/Halle.

„Am ordonat măsurile următoare, în acord cu cancelarul federal (Friedrich Merz): consulatul general al Rusiei la Bonn va fi închis începând cu 18 septembrie. Contractul „Casei ruse” la Berlin va fi reziliat”, a afirmat Wadephul într-o declaraţie.

Germania acuză Rusia de operațiuni hibride în Europa

El a adăugat că incidentul de la Leipzig nu trebuie privit ca un caz izolat, întrucât „se înscrie într-un şablon al operaţiunilor hibride ruse în Europa”.

Cu puţin timp înainte, ministrul de Interne german Alexander Dobrindt a declarat că „în ansamblu, anchetele poliţiei, modul de operare şi informaţiile serviciilor speciale arată că Rusia este responsabilă pentru atacul eşuat cu o dronă încărcată cu explozibil de la aeroportul din Leipzig, luna trecută”.

„Configuraţia dronelor şi utilizarea diverselor componente, explozibilul şi dispozitivele de aprindere au legătură cu alte operaţiuni hibride desfăşurate de Rusia şi cu războiul său contra Ucrainei. Tehnologia utilizată şi interacţiunea diferitelor elemente trebuie să fie calificate de profesionişti şi indică un nivel ridicat de expertiză tehnică, precum şi un efort organizaţional considerabil”, a precizat el.

Rusia promite răspuns la acțiunile Germaniei

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a reacţionat spunând că Moscova va răspunde la „toate acţiunile antiruse” ale Germaniei.

„Atât Casa Rusă de Știință și Cultură din Berlin, cât și Consulatul nostru General din Bonn hărțuiesc de mult timp elita aflată la putere. Acum au găsit un pretext. Ei bine, vor primi un răspuns pe măsură”, a spus ea, potrivit TASS.

Zaharova a adăugat că „sub un pretext complet tras de păr, Berlinul a escaladat din nou relațiile bilaterale”. „Ca de obicei, nu au fost prezentate dovezi convingătoare sau serioase. Pur și simplu nu există și nici nu pot exista!”, a mai spus ea.

„Au inventat un pretext. Între timp, Berlinul este profund compromis atât prin implicarea sa în conflictul din Ucraina, cât și prin implicarea în atacuri teroriste împotriva civililor. Casa Rusă îi preocupă de mult timp. Așa că au căutat ceva de care să se agațe. Moscova va răspunde tuturor deciziilor antirusești”, a mai adăugat, marți seară, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Ce s-a întâmplat pe aeroportul Leipzig

În noaptea de 4 spre 5 august, o dronă încărcată cu explozibil a fost descoperită în zona securizată a aeroportului Leipzig/Halle, în apropierea mai multor avioane-cargo ucrainene, iar după câteva minute s-a înregistrat o coliziune între un avion-cargo al companiei de logistică şi curierat DHL aflat în zbor şi o altă dronă. Aeronava DHL a reuşit să aterizeze ulterior pe aeroportul din Hanovra fără incidente şi doar cu avarii minore.

Potrivit media germane, care au citat surse apropiate autorităţilor, o a treia dronă a fost găsită zece zile mai târziu la vest de aeroport. A fost găsită o substanţă ce corespundea cu circa 50 de grame de hexogen, un explozibil militar extrem de puternic.

Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Un nou incident cu dronă la Leipzig. Un aparat de zbor cu explozibil, descoperit lângă un avion ucrainean cu muniție