Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Presa Kremlinului anunță că Putin nu are de gând să returneze tezaurul României: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

09 Iun. 2024, 13:58
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
09 Iun. 2024, 13:58 // Economie //  Elena Putregai

Parlamentul European a cerut ca Rusia să returneze integral tezaurul României. Rușii transmit, prin intermediul presei de stat, că nu vor înapoia tezaurul României. Mihail Șvydkoy, reprezentantul special al lui Vladimir Putin pentru cooperare culturală, a declarat că un dialog între Moscova și București cu privire la rezoluția Parlamentului European prin care se cere returnarea aurului românesc este imposibil din cauza „caracterului politizat” al problemei.

În martie 2024, în cadrul unei sesiuni plenare de la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care susține cererea României de returnare a aurului și arhivelor istorice care au fost duse în Rusia între 1916 și 1917.

„Nu ne vom angaja în dialog cu niciun stat străin neprietenos în circumstanțele actuale. A fost înființată o comisie guvernamentală, dar încă nu a dat niciun rezultat. Cred că acest subiect ar trebui închis, în primul rând dat fiind contextul actual. România are o poziție europeană solidă față de Rusia, ceea ce face imposibil orice dialog pe această problemă, deși comunicarea ar trebui să continue pe probleme esențiale, acest subiect este foarte politizat, în opinia mea”, a spus Șvydkoy. „Indiferent ce scriu diplomații români” sau „ce documente sunt trimise pe canale diplomatice”, Rusia nu va lua parte la acest dialog. „Rusia nu datorează nimic nimănui”, a mai declarat reprezentantul lui Putin.

În luna martie, eurodeputaţii au cerut la unison, în cadrul unei dezbateri emoţionale din cadrul Parlamentului European, ca Rusia să returneze integral tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers. Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârşitoare eurodeputaţi români, a reprezentat prima punere pe tapet a chestiunii tezaurului României însuşit ilegal de Rusia în Parlamentul European.

Comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, a declarat în cuvântul său introductiv că vorbeşte în numele Înaltului Reprezentant UE pentru acţiune externă şi politica de securitate, Josep Borrell. „Aţi invitat Comisia Europeană să ia cuvântul în legătură cu returnarea tezaurului naţional al României de către Rusia. Tezaurul a fost transferat imperiului ţarist pentru a fi protejat, însă nu a fost returnat niciodată în întregime României, nici de URSS, nici de Federaţia Rusă”, a reamintit înaltul oficial UE.

„Uniunea Europeană e pregătită să sprijine autorităţile române în recuperarea integrală a tezaurului dacă acestea o vor solicita”, a subliniat Elisa Ferreira. Ea a atras însă atenţia că „războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a dus la suspendarea mecanismelor de cooperare” cu Moscova.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional (ce a inclus cantităţi însemnate de aur, obiecte de partimoniu, colecţii de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei teritoriului naţional. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 18:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
28 Oct. 2026, 18:02 // Slider //  Cătălina Boico

O persoană a decedat, iar alte trei, printre care un copil de un an, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier. Incidentul a avut loc astăzi, 28 octombrie, pe traseul R6, în apropierea localității Băneștii Noi din raionul Telenești.

Preliminar, un bărbat de 75 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Renault Megane, ar fi intenționat să vireze la stânga, moment în care s-a ciocnit cu un automobil BMW, condus de un tânăr de 26 de ani. În urma impactului, ambele automobile au fost proiectate în afara carosabilului, în direcții opuse.

Șoferul Renault Megane a suferit mai multe traumatisme, însă, din nefericire, a decedat în ambulanță, înainte de a ajunge la spital.

În BMW se aflau cei trei pasageri: o femeie de 56 de ani, o tânără de 37 de ani și copilul. Șoferul BMW a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii accidentului.