Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Traian Băsescu: „Rusia a ciopârțit lucrurile dragi României de câte ori s-a putut. Tezaurul, Basarabia și libertatea”

17 Mart. 2024, 14:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
17 Mart. 2024, 14:18 // În Lume //  Elena Putregai

„Rusia a ciopârțit lucrurile dragi României de câte ori s-a putut. Tezaurul, Basarabia și libertatea”. Fostul președinte al țării vecine Traian Băsescu rupe tăcerea despre tezaurul României sechestrat de ruși în timpul Primului Război Mondial. El s-a declarat optimist în privința recuperării acestuia și a povestit, în direct la România TV, cum s-a ajuns în situația ca Rusia să pună mâna pe tezaur în 1916.

Parlamentul European a adoptat rezoluția prin care se cere Rusiei să returneze României tezaurul național

„Mie îmi este foarte greu să evaluez tezaurul așa cum el a fost trimis, mai ales că vorbim de epoci diferite. Cert este că tezaurul a fost transferat Moscovei între 1916 și 1917, într-o situație în care România era ocupată în proporție de 80%, iar Guvernul se retrăsese la Iași, sub amenințarea unei cuceriri totale a României de către Germania, Austro-Ungaria, aliații din Primul Război Mondial. Cert e că în situația de presiune extraordinară, cu Guvernul aflat la Iași, Rusia a fost cea care a avut inițiativa să solicite Guvernului român să mute tezaurul la Iași pentru a-l proteja în eventualitatea în care trupele invadatoare ar fi avut acces la zona în care se afla acesta depozitat. Deci aș vrea să clarific acest lucru. Prima mișcare s-a făcut de către Guvernul Rusiei care, îngrijorat de faptul că tezaurul României ar fi putut să cadă în mâinile dușmanilor și valoarea lui să fie utilizată pentru procurarea de materiale militare, a avut inițiativa să ceară Guvernului României să-l trimită la Moscova. Guvernul României nu a trimis niciun tezaur până nu a existat un document prin care Guvernul Rusiei garanta României transportul tezaurului, depozitarea și returnarea tezaurului. Era acel angajament asumat de Guvernul Rusiei în 1916.

Primul angajament s-a respectat. A fost transferat în siguranță. Și depozitarea au respectat-o, dar au respctat-o atât de bine că noi nu mai avem acum tezaurul la Banca Națională. România a primit parte importantă din tezaurul cultural, picturi, obiecte de artă, tezaurul arhivistic și chiar și câteva obiecte de aur, vreo 30 de kilograme în total, dacă ne amintim cu toții de Cloșca cu puii de aur. În momentul de față, 91,5 tone de aur fin și bijuteriile coroanei, cea mai mare parte a lor, se află la Moscova. Acesta e motivul pentru care, la ideea lui Tomac, s-a promovat această idee de a implica și UE în bătălia România de aproape un secol de a-și recupera tezaurul. Vreau să precizez foarte clar. România a primit parte importantă din tezaurul cultural și arhivistic în 1934 și în 1956. Rezoluția trecută prin Parlamentul European se referă în principal la Tezaurul Băncii Naționale, care include, cum spunea, 91,5 tone aur fin și bujuterii ale coroanei. Cât de mult ne va ajuta această rezoluție e la aprecierea fiecăruia. Eu o consider extrem de importantă”, a spus fostul președinte al țării într-un interviu acordat pentru România TV.

„Am văzut o declarație care mi s-a părut puțin exagerată din punct de vedere al pesimismului, declarația lui Rareș Bogdan care, ce-i drept, n-a participat la vot, dar a spus că e neimportant și că e puțin probabil că va ajuta. Eu zic că va ajuta foarte mult. Această rezoluție creează obligație pentru structurile UE să fie alături de România atunci când negocierile vor putea avea loc. Acum nu vor putea avea loc din cauza relațiilor cu Federația Rusă. Dacă citiți finalul rezoluției, aceasta stabilește prin votul parlamentarilor sarcini pentru înaltul reprezentant al UE sarcină să internalizeze problema tezaurului României aflat la ruși și să o prezinte în relația bilaterală UE – Rusia. Consiliul UE e chemat să se manifeste în favoarea returnării tezaurului României”, a adăugat el.

Traian Băsescu a vorbit și despre momentul ideal când România va putea ridica această pretenție a returnării tezaurului de către Rusia. „Insituțiile statului sunt implicate de acum înainte, alături de România, în procesul de recuperare. Eu, ca om cu experiență în treburile UE și ca om care știe ce poate obține un șef de stat care se zbate pentru țara lui, va veni o zi în care să vă explic ce s-a întâmplat în mandatul meu, dar în mandatele președinților care vor urma de acum înainte există o pârghie formidabilă. Va veni un moment în care se va pune problema ridicării sancțiunilor față de Rusia. Acela e un moment în care România să spună: da, cu o condiție: returnarea tezaurului și apoi se pot ridica sancțiunile”.

„Să vă mai dau un argument. Problema tezaurului nu e atât o problemă de valoare a tezaurului, ci o problemă politică și de demnitate națională. Discutăm de 91,5 tone de aur? Costă circa 5 miliarde de euro. Păi Guvernul împrumută săptămânal câteva miliarde pe care le dă în consum, nu în investiții sau ceva. Deci dacă discutăm de valoare, nu aici e problema. Problema e în simbolistica acestui tezaur, care îi face pe români să simtă că sunt și nedreptățiți și umiliți. Un stat își permite să nu le dea tezaurul care li se cuvine. Rusia a ciopârțit din lucrurile dragi României de câte ori a putut. În Primul Război Mondial, iată, tezaurul, în al Doilea Război Mondial, Basarabia, care Slavă Domnului, prin invitarea Republicii Moldova să devină parte din UE, începe să fie estompat acest proces al jefuirii teritoriale a României prin Pactul Molotov. Și al treilea lucru drag pe care ni l-a luat Rusia este libertatea. După al Doilea Război Mondial, ne-a adus un regim comunist-dictatorial care a subjugat țara aproape o jumătate de secol.

Aș spune că problema tezaurului e într-un punct în care putem privi cu speranță că va veni momentul în care-l vom recupera pentru a ne obloji rănile de demnitate, dacă vreți, pe care ni le pricinuiește acest lucru”.

Atunci când Traian Băsescu a discutat cu Vladimir Putin despre acest subiect, liderul Rusiei a spus că nu cunoaște nimic despre tezaurul românesc și că nu știe unde e depozitat. „E clar că e la Moscova, acolo a fost depus, sunt documente care atestă acest lucru. E în politica liderilor ruși să spună nu știm unde e. La fel cum spun când le spui de Transnistria”, a mai spus Băsescu.

Ce ar însemna pentru Rusia, din punct de vedere politic, să ne restituie tezaurul? „Aici e, de fapt, problema. Rusia ne consideră un inamic căruia nu trebuie să-i faci nicio favoare politică. Nu înțelege că aici nu e vorba de o favoare, ci de onoarea unui stat, onoarea Federației Ruse. Ei pur și simplu fură tezaurul poporului român Asta se fac ei că nu înțeleg”, a continuat Băsescu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Zaharova lovește în România: A atacat URSS. Ne datorează patru miliarde de dolari

Realitatea Live

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
19 Oct. 2026, 23:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Oct. 2026, 23:02 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan a declarat că proiectul bugetului de stat pentru anul 2027 a fost întors pentru revizuire, deoarece autoritățile consideră că unele cheltuieli trebuie reduse mai mult. Guvernul își propune să diminueze deficitul bugetar, care a depășit 5% din PIB, prin economii în ministere și agenții. Declarațiile a fost făcute în cadrul emsiunii „На грани” la Exclusiv TV.

„Trebuie să trăim în limita mijloacelor pe care le avem. Atunci când deficitul bugetar a depășit deja 5% din PIB, consider că am ajuns să cheltuim peste posibilitățile noastre”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, ministerele și agențiile au primit încă din septembrie sarcini concrete privind reducerea cheltuielilor și a personalului. Unele instituții ar putea fi comasate pentru a diminua costurile administrative.

„Dacă avem, de exemplu, patru agenții care se ocupă de aceeași activitate, poate ar trebui să le comasăm într-una singură. Astfel, am avea un singur contabil, un singur jurist și un singur specialist în resurse umane, în loc de câte patru”, a explicat șeful Executivului.

Premierul a recunoscut că aceste măsuri ar putea întâmpina rezistență, dar a afirmat că este hotărât să ducă procesul până la capăt. El a dat drept exemplu reforma administrativ-teritorială, prin care structura actuală de 32 de raioane ar urma să fie înlocuită cu trei regiuni, ceea ce ar permite, în opinia sa, reducerea cheltuielilor administrative.

Tofan a precizat că Guvernul trebuie să facă economii și pentru a putea acoperi alte obligații bugetare, inclusiv acordarea compensațiilor și majorarea salariilor.

În același timp, autoritățile își propun să reducă din costurile de deservire a datoriei publice, prin transferarea unei părți din datoria internă în datorie în valută, care, potrivit premierului, este mai ieftin de finanțat.

Deocamdată, șeful Executivului nu a prezentat cifrele finale ale bugetului pentru 2027, menționând că documentul nu este definitivat. Potrivit legislației, proiectul bugetului de stat trebuia prezentat Parlamentului până la 15 octombrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026