Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Condiții de trai mai bune pentru 50 de mii de locuitori, grație implicării diasporei

14 Iun. 2021, 11:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Iun. 2021, 11:40 // Societate //  Realitatea.md

Diaspora se implică activ în dezvoltarea localităților din țara noastră. Astfel, în 2021, 27 de comunități vor implica diaspora în inițiative de dezvoltare economică locală și de îmbunătățire a serviciilor publice locale. Toate acestea sunt posibile cu suportul PNUD Moldova și al Elveției, oferit în cadrul programelor de granturi „Incubator” și „Accelerator 1+1″, precum și programului guvernamental „DAR 1+3″.

Astfel, programul „Incubator” a oferit granturi de câte 1 000 dolari pentru 15 asociații sau grupuri de inițiativă ale băștinașilor aflate la început de cale, care își propun crearea unor astfel de entități.

Beneficiari ai programului „Accelerator 1+1″ sunt 5 asociații de băștinași, cu experiență demonstrată de desfășurare a proiectelor locale. Acestea vor primi câte un grant de până la 10.000 de dolari, în baza formulei 1+1 (valoarea grantului oferit de PNUD și Elveția va fi echivalentă cu contribuțiile colectate din diasporă atât online, cât și offline).

Totodată, alte șapte asociații de băștinași vor fi susținute prin cofinanțarea proiectelor locale în cadrul programului guvernamental „DAR 1+3″.

Pentru toate aceste inițiative este prevăzut un buget total de aprox. 393.000 de dolari, dintre care 100.000 dolari reprezintă sprijinul PNUD și al Elveției, oferit prin intermediul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”.

„Doar prin implicarea actorilor locali, dar și băștinașilor din diasporă pot fi atinse obiectivele de dezvoltare economică locală și de optimizare a serviciilor publice. Suntem convinși că oamenii își doresc să se implice, iar asociațiile de băștinași pot stimula și canaliza această energie, pentru rezultate palpabile”, susține Zinaida Adam, coordonatoare programe la PNUD Moldova.

În 2020, au fost susținute 27 de asociații de băștinași prin intermediul programelor de granturi „Incubator” și „Accelerator 1+1″, precum și alte 12 asociații, în cadrul DAR 1+3. Atunci, PNUD și Elveția au oferit peste 160.400 dolari, la care se adaugă peste 123.900 dolari colectați de la diasporă și localnici și peste 193.200 dolari alocați de autoritățile publice locale. În rezultat, peste 207.000 locuitori beneficiază acum de servicii mai bune de iluminat public, apă și canalizare, amenajare a drumurilor, facilități de recreere ș.a.

„Grație implicării băștinașilor și granturilor obținute, avem acum un parc care poate concura cu cele din capitală. În anul 2020 am reușit să amenajăm acoperișul scenei în aer liber, am extins terenul de joacă pentru copii și am făcut renovări în unele zone„, afirmă Lidia Beglița, președinta Asociației de băștinași „Vatra – Mereni”, care a beneficiat în 2020 de un grant.  

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 11:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 11:37 // Slider //  Ana Panaguța

O navă de croazieră fluvială, la bordul căreia se aflau peste 130 de persoane, s-a răsturnat vineri, 14 noiembrie, după ce a fost lovită de o navă-cisternă pe fluviul Mississippi, în apropierea portului din New Orleans, Statele Unite. Mai mulți oameni au ajuns în apă, iar echipele de intervenție au pornit o amplă operațiune de salvare.  Potrivit The Guardian, nava de pasageri a început să se scufunde rapid după impact, însă autoritățile nu au anunțat deocamdată dacă există victime, scrie antena3ro.

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 12:30, când nava-cisternă Atlantic Asphalt a lovit vasul de croazieră American Heritage, operat de compania American Cruise Lines. Potrivit autorităților portuare, la bord se aflau aproximativ 129 de pasageri, la care se adăugau membrii echipajului.

American Heritage era ancorată în apropierea clădirii administrative a portului New Orleans, unde ajunsese cu aproximativ două ore înainte de accident. Pasagerii urmau să coboare de la bord în momentul în care nava a fost lovită.

Imaginile surprinse de martori arată cum nava-cisternă lovește vasul de pasageri, care se înclină puternic, se răstoarnă pe o parte și începe să ia apă. În doar câteva momente, o mare parte a navei de croazieră ajunge sub apă.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!