Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Consiliul Procurorilor acuză presiuni asupra membrilor CSP din partea Ministrului Justiției

04 Oct. 2021, 22:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Oct. 2021, 22:50 // Actualitate //  Realitatea.md

Trei membri ai Consiliului Superior al Procurorilor au venit cu acuzații publice față de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, pentru imixțiune politică și presiuni asupra membrilor CSP, informează Realitatea.md.

Prima acuzație ține de faptul că ședința din 30 septembrie a Consiliului Superior al Procurorilor a fost întreruptă de către deputatul PAS, Lilian Carp, care a venit cu solicitare de modificare a agendei ședinței, fapt susținut și de către ministrul Justiției.

Ulterior, a fost depusă cerere, înregistrată în corespondența oficială, privind notificarea despre o ședință extraordinară a CSP. „Totuși, chiar și o ședință extraordinară nu este rezultatul unei discreții personale, nu presupune o marjă subiectivă absolută, dar trebuie conformată legii.

Din aceste considerente, în temeiul prevederilor normative în vigoare, pentru a respecta activitatea tuturor membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, data ședinței a fost stabilită pentru ziua de 05.10.2021, fapt despre care au fost anunțați toți membrii CSP, în corespundere cu procedurile existente.

În pofida tuturor acestor reglementări, în dimineața zilei de 04.10.2021, mai mulți membri ai Consiliului Superior al Procurorilor au fost telefonați de către o persoană, care s-a prezentat a fi consilierul ministrului justiției și a insistat ca ședința să se desfășoare în ziua de 04.10.2021, ora 10:00, pentru a decide asupra subiectului propus pentru ședința extraordinară.

Apreciem că acest apel telefonic reprezintă expresia unei imixțiuni directe și constituie dovada presiunilor față de membrii Consiliului Superior al Procurorilor vizați, pentru a-i determina să se prezinte la 04.10.2021 în ședință, or, o asemenea conduită este inadmisibilă într-un stat de drept și denaturează esența valorilor democratic”, se menționează într-o declarație de presă a instituției.

În acest sens, membrii CSP califică acele apeluri efectuate ca fiind „îndreptate spre a compromite independența membrilor Consiliului Superior al Procurorilor și spre a-i influența direct să se alinieze preferințelor politice, deoarece solicitările au venit de la exponenții puterii executive, care, fără suport legal, și-au asumat pretinse atribuții de „a da indicații” membrilor Consiliului Superior al Procurorilor”

„Menționăm că independența Consiliului Superior al Procurorilor este fixată în lege și este protejată de standardele internaționale, iar principiile statului de drept impun respectarea cu strictețe a prevederilor legale și stabilesc expres că presiunile politice nu sunt conforme cu spiritul valorilor democratice.

Bazându-ne pe argumentele descrise, exprimăm îndemnul să fie excluse asemenea practici ilegale, pentru a menține încrederea societății că activitatea Consiliului Superior al Procurorilor nu este influențată politic, iar independența membrilor este o certitudine, dar nu o prevedere teoretică și iluzorie.

Avem respectul firesc pentru toate autoritățile publice și susținem necesitatea cooperării instituționale în conformitate cu legea, dar, totodată, ne dorim ca orice presiune și influență asupra noastră să fie excluse”, se mai arată în declarație.

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor, care au semnat această declarație, sunt: Angela Motuzoc, Inga Furtună, Lilia Mărgineanu.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.