Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Contracte de milioane pentru firma soției unui SPPS-ist la Basarabeasca – investigație

07 Apr. 2025, 19:09
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
07 Apr. 2025, 19:09 // Societate //  Realitatea.md

Peste 4,5 milioane de lei au fost alocate, în anul 2024, pentru reparația a cinci tronsoane de drumuri și trotuare în orașul Basarabeasca. Lucrările au fost efectuate de o companie, înregistrată pe numele soției unui ofițer al Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Deși, oficial, ofițerul nu figurează ca angajat, totuși el reprezintă compania la licitații publice. Această firmă câștigă, deseori, licitații la Basarabeasca. În ultimii cinci ani, mai mult de 100 de milioane de lei, bani publici, au ajuns pe conturile sale, scriu jurnaliștii de la cusens.md.

Potrivit sursei citate, în caietul de sarcini, care conține lista și volumul lucrărilor necesare pentru organizarea licitației de selectare a companiei, primăria nu a prevăzut instalarea gurilor de canalizare sau scurgeri. Cu toate acestea, a indicat: „Desfundarea și curățarea camerelor de cădere și albia sub podețe”. Lucrările date fac parte dintr-o achiziție publică pentru lucrări de reparare a cinci tronsoane de drumuri și trotuare în Basarabeasca, de 1,6 km în total. Pentru aceste lucrări, autoritățile locale au alocat 2,5 milioane de lei. Un alt tronson de drum reparat din acești bani este drumul și parcarea din curțile blocurilor de pe strada Gogol.

Locuitorii din zonă sunt și ei indignați. Potrivit acestora, după repararea drumului, în timpul ploilor, unele curți ale caselor din cartierele învecinate sunt inundate. Nici sistemele de drenaj nu au fost prevăzute în parametrii tehnici.

Întrebat cum va soluționa primăria această problemă de pe strada Gogol, primarul de Basarabeasca, Piotr Pușcari, a declarat că nu este la curent cu această situație.

„Problema acolo este că această casă este poziționată mai jos decât toate celelalte din jur. Este necesar să săpăm încă o scurgere, suplimentar, să punem capace scurgerilor de canalizare, care să fie închise, dar unde se poate scurge apa. Pentru că, chiar dacă punem asfalt nou acolo, tot va fi poziționată mai jos decât toate celelalte. Când am făcut estimarea, nimeni nu știa asta. De exemplu, eu sigur nu știam ce este acolo, pentru că avem inundații peste tot”, a declarat primarul orașului Basarabeasca.

Pe lângă reparația a patru tronsoane de drum, în caietul de sarcini există și „Întreținerea drumurilor locale pe timp de iarnă”. Pentru aceasta au fost prevăzuți din buget peste 116 mii de lei. Conform contractului, lucrările de deszăpezire urmau să fie efectuate doar până pe 31 decembrie 2024. Acestea au fost efectuate de singura companie care a participat la licitație – SpeedQual Com SRL, înregistrată în noiembrie 2017. Fondatorul acesteia este Alina Dodica, în vârstă de 29 de ani, soția lui Victor Dodica, ofițer al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Soțul ei a lucrat la SPPS în ultimii opt ani: ca militar din 2017 până în 2022 și ca ofițer în domeniul ordinii publice și securității statului din 2022 până în 2024.

La sfârșitul anului 2023, aceeași companie a reparat încă 136 de metri de pavaj pe strada Naberejnaia din Basarabeasca, din bani publici. Aceasta este o stradă secundară care se intersectează cu strada principală și duce la Liceul Alexandr Pușkin și la Centrul multifuncțional din Basarabeasca. La fața locului, jurnaliștii au constatat că lățimea drumului este de 5,70 metri în loc de cei șase metri specificați în caietul de sarcini. De asemenea, conform proiectului, pe stradă ar fi trebuit să fie instalate guri de canalizare, dar acest lucru nu era.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În total, SpeedQual Com SRL a încheiat mai mult de 25 de contracte publice cu Primăria și Consiliul Raional Basarabeasca în ultimii șase ani, în sumă totală de aproximativ 17 milioane de lei, potrivit datelor Agenției Achiziții Publice.

Fondatoarea firmei, Alina Dodica, a refuzat să acorde un interviu video. Ulterior, aceasta a sunat jurnaliliștii și le-a spus că nu vede nicio problemă în faptul că numărul soțului său a fost inclus în lista de contacte din documentele de la licitație. La rândul său, soțul ei, ofițerul Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Victor Dodica, susține că numărul său a fost indicat accidental.

Investigația integrală poate fi citită pe cusens.md.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 17:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
02 Oct. 2026, 17:11 // Societate //  Realitatea.md

Cetățenii vorbesc despre importanța unei treceri mai rapide a frontierei cu România, subliniind că fluidizarea traficului vamal le-ar aduce un plus de confort și noi oportunități. De asemenea, aceștia apreciază impactul vizibil al sprijinului venit din partea statului român pentru dezvoltarea comunităților locale din Republica Moldova.

Potrivit persoanelor intervievate, mobilitatea peste Prut este o necesitate zilnică pentru mulți cetățeni, fie pentru studii, fie pentru locuri de muncă sau vizite personale. În același timp, oamenii sunt informați cu privire la proiectele susținute de statul român și Uniunea Europeană, cum ar fi renovarea școlilor, a grădinițelor sau construirea facilităților sportive pentru tineret, și recunosc sprijinul direct oferit de aceste fonduri la nivel local.

„Sunt din raionul Ungheni și sunt nemijlocit în apropiere de frontieră. Dacă aș avea o trecere mai ușoară, mi-ar fi mult, mult mai comod. Chiar m-aș gândi serios la faptul să îmi găsesc și un loc de muncă în regiunea Iași”, a menționat un tânăr intervievat, subliniind utilitatea viitorului pod din regiune.

O altă persoană a evidențiat sprijinul românesc ajuns direct în comunitatea sa de baștină: „Când în satul meu natal au fost alocate fonduri din România, a fost construit un stadion foarte modern, unde tinerii și copiii își petrec timpul. Precum și la grădiniță cunosc că au fost alocate resurse pentru a face renovări pe interior”.

De asemenea, oamenii subliniază că sprijinul Guvernului României se reflectă și prin proiecte de colaborare între școli și licee, demonstrând un angajament continuu pentru educație și viitor. Tinerii care au studiat în România amintesc de faptul că o infrastructură mai bună și proceduri vamale simplificate ar însemna o flexibilitate mult mai mare pentru toți cei care călătoresc frecvent, contribuind esențial la o integrare și colaborare mai strânsă între cele două maluri ale Prutului.

Opiniile integrale ale cetățenilor pot fi vizionate aici:

„Parcursul european este cel mai sigur plan pentru modernizarea țării. Haideți să construim împreună o Moldovă Europeană.”

Despre Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City”

Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City” este o organizație non-guvernamentală din Republica Moldova, dedicată digitalizării și modernizării comunităților locale. Misiunea sa este de a transforma localitățile în spații mai accesibile, sigure și eficiente, aducând inovația tehnologică mai aproape de cetățeni, fiind puntea dintre societatea civilă și autorități. Deoarece dezvoltarea durabilă la nivel local este legată de parcursul european al țării, Asociația a inițiat o campania de educare și informare „Construim Moldova Europeană”. Această inițiativă explică integrarea în UE pe înțelesul tuturor, traducând termenii politici în cifre, fapte și avantaje practice. Pentru mai multe detalii și noutăți despre proiecte, vizitați:

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată