Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

„Minecraft” a depășit toate așteptările la box office. Ar putea deveni unul dintre cele mai mari succese ale anului

07 Apr. 2025, 19:33
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
07 Apr. 2025, 19:33 // Life //  Realitatea.md

Filmul „Minecraft” a debutat pe marile ecrane din cinematografe ca un „blockbuster” instantaneu, cu încasări de 301 milioane de dolari la nivel global, cu mult peste așteptările analiștilor pentru un astfel de lungmetraj și după un început de an dezamăgitor pentru multe producții așteptate de la Hollywood, relatează Variety.

După doar 3 zile de la lansare, „A Minecraft Movie” este deja al doilea film produs de Hollywood cu cele mai mari încasări în 2025, după Captain America: Brave New World.

Presa notează că filmul „Minecraft”, o comedie de acțiune cu rating PG (recomandat copiilor sub vârsta de 13 ani doar cu avizul părinților) va depăși în curând aceste încasări și va urca pe primul loc. Regizat de Jared Hess și produs de Warner Bros. alături de Legendary Entertainment, filmul urmărește aventurile a patru inadaptați care sunt absorbiți printr-un portal într-o lume cubică. Lansat în 2011, jocul Minecraft care a inspirat filmul a devenit una dintre cele mai populare francize de jocuri video din lume. Această recunoaștere globală, combinată cu dorința publicului pentru un film de familie și cu recenziile entuziaste apărute pe rețelele sociale, au dus vânzările de bilete la cote spectaculoase.

Printre alte recorduri, A Minecraft Movie a înregistrat al doilea cel mai mare debut internațional pentru o adaptare după un joc video, după Super Mario Bros. Movie de la studiourile Universal și Illumination în 2023. Acesta a obținut 173 milioane de dolari în afara SUA și 377 milioane la nivel global în weekendul de Paște, încheindu-și parcursul cinematografic cu un total impresionant de 1,3 miliarde de dolari.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Variety notează că noul film pentru familie ar putea revitaliza box office-ul după un început slab de 2025, marcat de dezamăgiri precum Captain America: Brave New World, Albă ca Zăpada, Mickey 17 și The Alto Knights.

Studioul Marvel speră să relanseze în luna mai sezonul filmelor „blockbuster” cu filmul său cu supereroi Thunderbolts în care va juca și actorul român Sebastian Stan, iar alte titluri importante precum Superman, Mission: Impossible – The Final Reckoning și Lilo & Stitch speră să reducă spectatorii într-un număr mai mare în cinematografe.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.