Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

„Copiii-miracol” găsiți în junglă după 40 de zile. Cel mai mic a împlinit 1 an acolo! Ultimele cuvinte ale mamei lor

13 Iun. 2023, 20:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
13 Iun. 2023, 20:00 // În Lume //  Realitatea.md

Epuizaţi, dar „fericiţi”: cei patru copii indigeni, salvaţi după ce au rătăcit timp de 40 de zile în jungla columbiană, se află într-un spital militar din Bogota, în timp ce ţara continuă să sărbătorească acest „miracol” şi să laude cooperarea fără precedent dintre militari şi indigeni în timpul operaţiunilor de căutare. Ei au povestit că mama lor a supraviețuit accidentului și a mai trăit încă 4 zile.

Primele imagini cu copiii care au supraviețuit singuri în junglă, după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit

Copiii, în vârstă de 13 ani, 9 ani, 5 ani și 1 an, vor rămâne în spital timp de cel puțin două săptămâni pentru tratament. Totuși, unii dintre ei se simt bine și nu mai vor să stea tot timpul în pat, potrivit membrilor familiei. Manuel Ranoque, tatăl celor doi copii mai mici, a povestit că fata cea mare, Lesly, în vârstă de 13 ani, i-a spus că mama lor a mai trăit 4 zile după prăbușirea avionului în jungla columbiană, în 1 mai.

Ranoque a mai povestit că femeia le-a spus copiilor „să plece de acolo”, cerându-le să părăsească locul prăbușirii avionului, pentru a supraviețui. Bărbatul nu a oferit însă mai multe detalii. Fidencio Valencia, unchiul unuia dintre copii, a declarat pentru publicația Noticias Caracol că copiii încep să vorbească despre drama prin care au trecut.

Au povestit că s-au ascuns în trunchiuri de copaci pentru a se proteja de șerpi, animale și țânțari. A mai spus că erau epuizați.

„Deja mănâncă, puțin, dar mănâncă”, a spus el după ce i-a vizitat la spitalul militar din Bogota, Columbia. Sâmbătă, ministrul Apărării, Iván Velásquez, a declarat că copiii sunt rehidratați. El a adăugat că membrii familiei nu vorbesc prea mult cu ei pentru a le da timp să-și revină din șoc.

Copiii zburau împreună cu mama lor și alte două persoane din localitatea amazoniană Araracuara spre San Jose del Guaviare când avionul s-a prăbușit. Copiii au avut la dispoziţie după accident doar o plasă de ţânţari, un prosop, un minim de echipament de camping, două telefoane mobile (cu bateriile epuizate rapid), o lanternă şi o mică cutie muzicală.

Ei au stat în apropierea unei surse de apă și au supraviețuit hrănindu-se cu semințe.

Doi dintre copii şi-au sărbătorit zilele de naştere în junglă: cea mai mică, Cristin, a împlinit un an, iar Tien Noriel a împlinit cinci ani.

În afară de „câteva leziuni cutanate şi înţepături”, copiii nu prezintă „nicio patologie sau vreo deteriorare a stării de sănătate”, a declarat un medic militar.

„Ei sunt în stare stabilă” şi urmează un protocol de renutriţie. „Am reuşit imposibilul”, a spus comandantul-şef al forţelor armate columbiene, generalul Helder Fernan Giraldo, în timp ce întreaga ţară s-a bucurat de acest cvadruplu „miracol”.

Peste 100 de soldaţi însoţiţi de câini de căutare şi zeci de indigeni îi căutau pe copii de când a fost găsit avionul prăbuşit. Potrivit armatei, salvatorii au parcurs aproape 2.656 km în această junglă ostilă şi impenetrabilă în peste o lună.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!