Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, candidatul plasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, e o fostă economistă care a virat înspre afaceri cu terapii „alternative”. Soția candidatului pro-rus, antisemit, cu discurs legionar și anti-Occident, e la rândul său un personaj controversat. Se prezintă ca fiind „autor și educator naturopat” și vinde cursuri pe internet vorbind despre sănătate, deși nu e medic. Pe site-ul său, la categoria „produse” apar cărți, cursuri și produse digitale, cu teme ca „împuternicire pentru mame”, „capcane” în alimentație, „detoxificare”, parenting, cu prețuri de la 600 de lei la 1.900 de lei.
Multe dintre preocupările Cristelei Georgescu sunt trecute de profesioniști și cercetătorii la categoria pseudoștiință și declarate chiar potențial periculoase, inclusiv iridologia sau biorezonanța, așa zisă „terapie” a cărei promotori folosesc dispozitive fără eficiență dovedită științific, pretinzând că pot diagnostica sau trata boli dintre cele mai diverse, de la alergii la cancere.
Din propria sa prezentare, nu reiese că Georgescu ar avea studii de medicină, dar aceasta enumeră studii postuniversitare și certificări profesionale din diverse surse: „Institute for Integrative Nutrition și Departamentul de Stat pentru Educatie din New York (Certified Integrative Nutrition Coach), Cornell – Catedra de Nutriție Vegetariană și Centrul pentru Studii în Nutriție “Dr. T. Colin Campbell” (Certificate in Plant Based Nutrition), Școala Internațională de Detoxificare Regenerativă coordonată de Dr. Robert Morse”. Printre cele menționate în CV: „American Association for Drugless Practitioners” (asociație a practicienilor fără medicamente).
Ce mai oferă Georgescu, pe site-ul său: „împuterniciri”. „Mai presus de orice, Cristela oferă inspirație și sprijin constant în călătoria ta către Tărâmul Încredererii: ai la dispoziție toate mijloacele, toate informațiile și toate aptitudinile pentru a-ți lua viața și sănătatea în propriile mâini și pentru a trăi astfel o existență demnă și plină de sens”, susține aceasta.
Cristela Georgescu a lucrat peste 15 ani la subsidiara Citi în România, conform datelor prezentate de presa centrală. În 2007, după 10 ani în cadrul Citibank ca Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu a fost numită vicepreședinte al băncii. Între timp, aceasta s-a reorientat profesional.
Familia a locuit și profesat în Austria, iar din 2021 a revenit în România. Cristela are și o firmă: CRISTELA GEORGESCU EDUCATION SRL, înființată abia în 2023 și care are pentru acel prim an afaceri de 1.101 lei și pierdere de 3.176 lei. Există, de asemenea, și un PFA pe numele său.
Mesaje anti-vaccinism, în familie
Cristela Georgescu are pe site-ul său o întreagă secțiune dedicată vaccinurilor, unde, sub titulatura de „abecedar” răspândește mesaje anti-vaxx, în care sugerează că vaccinurile ar fi ineficiente sau chiar periculoase. Un exemplu: aceasta povestește într-o postare cum, la 2 ani si 8 luni, „la câteva minute după administrarea vaccinului antipolio” ar fi intrat în moarte clinică. Menționăm că datele UNICEF arată că, departe de a fi periculoasă, vaccinarea a redus prevalența poliomielitei cu 99%, salvând peste 1,5 milioane de vieți.
De altfel, în plină pandemie COVID-19, soțul său Călin Georgescu sabota campania de vaccinare cu un film despre „integrarea” sa spirituală. Cu o baie în lac, acesta susținea un monolog mistic în care amesteca mesaje anti-vaccinare cu un fel de simbolistică a Bobotezei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, potrivit datelor oficiale preliminare, Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor duela în turul doi al prezidențialelor care va avea loc pe 8 decembrie 2024. În primul tur, Geogescu a luat 22,95%, în timp ce Lasconi – 19,17 din sufragii.