Un studiu publicat luna aceasta arată că, în urmă cu aproximativ 466 de milioane de ani, în timpul perioadei Ordovician, Pământul ar fi avut un inel format din resturi de asteroizi care a înconjurat planeta noastră timp de milioane de ani. Oamenii de știință au speculat de multă vreme cu privire la originea evenimentului meteoric din Ordovician, când Pământul ar fi fost bombardat de roci spațiale la o rată neobișnuit de mare, producând zeci de cratere și sedimente pline de meteoriți. Cercetările anterioare au implicat un asteroid mare care s-a destrămat în centura principală dintre Marte și Jupiter și a trimis schije stâncoase în sistemul solar interior, unde a lovit planeta noastră.
Cercetătorii conduși de Andy Tomkins, profesor de științe ale Pământului și planetelor la Universitatea Monash din Australia, au în vedere un asteroid care a trecut la mii de mile de Pământ, suficient de aproape pentru a fi rupt de gravitația planetei. Resturile de la destrămare s-au unit apoi într-un inel în jurul Ecuatorului, un scenariu care ar putea fi legat de schimbări dramatice ale climei și biodiversității la acea vreme.
„Mi-a venit ideea când am citit un articol științific popular despre Phobos și Deimos, lunile din jurul lui Marte, care s-au format din bucăți de inel rămase în jurul lui Marte”, a spus dr. Tomkins, al cărui studiu a fost publicat în Earth and Planetary Science Letters. „Asta m-a făcut să mă gândesc cum aș vedea, în înregistrarea geologică, dacă Pământul ar fi avut și în trecut un inel.”
Dr. Tomkins și echipa sa au cartografiat unde pe Pământ ar fi fost localizate 21 de cratere din Ordovician în acel moment. Dacă resturile ar fi venit de la centura de asteroizi, craterele ar fi trebuit să fie distribuite pe toată planeta. Dar craterele au fost grupate în jurul Ecuatorului, sugerând că au fost create de meteoriți care cădeau dintr-un inel ecuatorial.
„Asta este ceea ce l-a dat”, a spus dr. Tomkins. „Toți sunt destul de aproape de Ecuator și este destul de greu să faci asta prin procesele normale de craterizare de impact.”
Echipa susține că, până în prezent, nu există nicio dovadă că Marte și Luna au experimentat vârfuri similare în craterele de impact în acest moment, ceea ce sugerează că resturile au fost localizate pe Pământ. În plus, cercetătorii au indicat meteoriții ordovicieni din Suedia care arată o expunere scăzută la radiația spațiului, ceea ce înseamnă că rocile au căzut pe Pământ în decurs de zeci de mii de ani după dezintegrarea corpului lor părinte. Resturile din centura de asteroizi, în schimb, sunt expuse de obicei la radiații spațiale timp de milioane de ani.
Echipa s-a gândit, de asemenea, dacă umbra aruncată pe Pământ de inel a răcit planeta, declanșând o glaciație majoră numită era glaciară Hirnantiană, care a zguduit traiectoria vieții. Dr. Tomkins a spus că această legătură a fost mai speculativă, dar merită un studiu suplimentar.
Aceste „mai multe probe” se combină în ceea ce „credem că este o ipoteză plauzibilă”, a spus dr. Tomkins.
Birger Schmitz, profesor de geologie la Universitatea Lund din Suedia, a lăudat abordarea nouă și creativă a echipei, dar a spus că sunt necesare mai multe date.
„Lucrarea are o perspectivă complet nouă, iar acest lucru ne va aduce cu siguranță un pas înainte spre înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat în Ordovician”, a spus dr. Schmitz, care este, de asemenea, afiliat la Observatorul Purple Mountain din China.
Gretchen Benedix, profesor de științe ale Pământului și planetelor la Universitatea Curtin din Australia, a numit studiul „apetisant”, dar a rămas neconvins. Ea a observat că meteoriții ar fi putut avea un impact departe de Ecuator fără a lăsa urme geologice supraviețuitoare. Ea a fost, de asemenea, sceptică cu privire la legătura propusă între inel și epoca glaciară Hirnantiană.
„Există o mulțime de ipoteze aici și asta nu este un lucru rău”, a spus dr. Bendix despre studiu. „Dar cred că există fizică și chimie care trebuie elaborate.”
În acest scop, dr. Tomkins și colegii săi au subliniat metode de testare a ipotezei lor, inclusiv studii ale meteoriților din Ordovician la diferite latitudini și modele mai complexe despre modul în care un asteroid în dezintegrare ar putea forma un inel Pământului.
„Ceea ce îmi place în special este că autorii prezintă o idee testabilă”, a spus dr. Schmitz. „Căutând minerale meteoritice în sedimente de la diferite latitudini, vom obține un răspuns dacă Pământul a avut într-adevăr un inel.”
Deocamdată, este captivant să-ți imaginezi un Pământ trecut, locuit aproape în întregime de viață marin, înconjurat de rămășițele unei stânci spațiale sparte, potrivit space.com.
