Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

David Popovici aduce aurul acasă! Sportivul a obținut un nou record la Campionatul Mondial de înot juniori

01 Sept. 2022, 09:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Sept. 2022, 09:27 // Actualitate //  Realitatea.md

David Popovici a pășit în noul anotimp cu dreptul! Joi, întâi septembrie, sportivul a obținut medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatul Mondial de Nataţie pentru juniori de la Lima, Peru. Înotătorul român a încheiat cursa cu timpul de 1:46.18, stabilind un nou record al competiției, informează Digi 24.

În această vară, tânărul a cucerit toate cele patru medalii posibile de aur la proba de 200 m liber, la Europenele de juniori şi seniori, precum și la Mondialele de juniori şi seniori.

Aceasta a fost cea de-a doua medalie de aur pe care Popovici a obţinut-o la Lima, după cea din proba de ştafetă 4×100 m liber.

„România şi-a trecut în cont o nouă medalie de AUR la această ediţie a Campionatului Mondial de înot pentru juniori de la Lima. Succesul a fost realizat de extraordinarul David Popovici, în finala probei de 200 m liber. Sportivul antrenorului Adrian Rădulescu a încheiat cursa cu timpul de 1:46.18 min. şi a câştigat fără emoţii medalia de AUR cu un nou record al competiţiei”, se arată în comunicatul publicat de Federaţia Română de Nataţie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astfel, după aurul de la Mondialele de seniori, aurul de la Europenele de juniori şi aurul de la Europenele de seniori, David îşi trece în palmares şi aurul la Mondialele de juniori, întregind astfel o vară fantastică pentru el şi pentru nataţia românească,precizează Federaţia.

Pe locul doi s-a clasat Daniel Meszaros (Ungaria), cu timpul 1:48.98, iar pe trei – Filippo Bertoni (Italia, 1:49.05).

În cadrul Campionatului Mondial de la Lima, România a mai obținut încă două medalii: aur cu ștafeta de 4×100 m liber (David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu) și argint prin Vlad Stancu la 400 m liber.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!