Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Decizia care îi va supăra pe adolescenți. Cum le pune TikTok „bețe în roate”

02 Mart. 2023, 13:02
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2023, 13:02 // Sci-tech //  Realitatea.md

TikTok introduce noi setări menite să reducă timpul pe care adolescenții îl petrec în aplicație.

Într-o actualizare recentă, compania a spus că va stabili o limită zilnică pentru timpul petrecut de adolescenții sub 18 ani în cadrul aplicației: 60 de minute.

Odată cu schimbarea în cauză, adolescenții vor putea, în continuare, să ocolească limita zilnică, dar li se va cere să introducă o parolă, „cerându-le să ia o decizie activă pentru a prelungi acest timp”, a mai spus, de asemenea, gigantul.

În plus, în cazul în care adolescenții aleg să dezactiveze cu totul limita de timp de pe ecran, TikTok le va solicita, în continuare, să stabilească o limită dacă petrec mai mult de 100 de minute în aplicație. Așadar, s-ar putea ca toate aceste notificări să-i i enerveze destul de mult pe cei tineri.

Părinții ar putea avea control total asupra timpului petrecut de copii pe TikTok

Compania a adăugat, de asemenea, noi funcții de control parental prin funcția „asociere în familie” a aplicației, care le permite părinților să monitorizeze activitatea copiilor pe TikTok.

Părinții vor putea să-și seteze propriile limite de timp personalizate și să consulte un tablou de bord care detaliază statistici despre timpul pe care copilul îl petrece în aplicație, cum ar fi cât de des o deschide și care sunt orele din zi în care acesta petrece cel mai mult timp online, pe TikTok.

Părinții pot inclusiv să stabilească un program pentru când copiii lor pot primi notificări și să aleagă să filtreze subiectele care nu ar vrea să apară în feedurile For You ale celor mici.

Actualizarea vine după ce parlamentarii din Statele Unite ale Americii și-au intensificat eforturile de a interzice complet TikTok. Așadar, rețeaua încearcă metoda întâlnirii la jumătatea drumului.

Pe lângă preocupările de securitate națională, Congresul a criticat intens compania pentru că nu a făcut suficient pentru a-i proteja pe cei mai tineri dintre utilizatori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!