Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Declarații la Realitatea TV: Lupta cu bacteriile se complică, medicii combina antibiotice pentru a salva pacienți

14 Ian. 2026, 08:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Ian. 2026, 08:10 // Actualitate //  Realitatea.md

Rezistența la antibiotice obligă medicii să recurgă la tratamente tot mai complexe pentru a salva vieți. Invitatele emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV au avertizat că tratamentele devin mai lungi și mai complicate, iar rezistența la antibiotice duce la creșterea mortalității, în special în rândul pacienților grav bolnavi și imunocompromiși, infectați cu microorganisme extrem de rezistente.

Olga Sofronie, medic microbiolog la Spitalul Clinic Republican, a menționat că medicina a trecut de la tratamente cu spectru îngust de acțiune la terapii combinate, bazate pe mai multe antibiotice, pentru a obține efectul dorit.

„Combinam sau încercăm să aplicăm tratamente noi de ultimă generație care pot fi eficiente împotriva bacteriilor multidrog rezistente. Fiecare clasă de antibiotic acționează diferit. De exemplu, un antibiotic va distruge peretele celular al bacterii, altul va intra în celulă și va inhiba sinteza proteinelor sau ADN-ului și, astfel, noi obținem un efect cumulativ sinergic al antimicrobienilor pentru distrugerea unui microorganism”, a explicat Olga Sofronie.

Olga Burduniuc, directoarea adjunctă a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a subliniat că rezistența bacteriilor la antimicrobiene este un proces natural, însă oamenii l-au accelerat prin utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor.

„Cea mai gravă greșeală este administrarea antibioticelor fără recomandarea medicului, iar asta duce la utilizate acestor medicamente și în cazul unor infecții virale. Oamenii folosesc medicamente rămase de la alte tratamente sau împrumutate de la alte persoane. O altă problemă este abandonarea tratamentului sau nerespectarea indicațiilor medicului. Aceste improvizații dezvoltă rezistența la antibiotice”, a punctat Olga Burduniuc.

În fiecare an, peste un milion de oameni mor, iar alte milioane stau mai mult în spitale din cauză că tratamentele de altă dată cu antimicrobiene nu mai sunt eficiente. Rezistența antimicrobiană a devenit o adevărată provocare pentru medicină. Utilizarea medicamentelor fără prescripție, prea des și în doze greșite slăbește reacția bateriilor la tratament. Totodată, creșterea rezistenței la antibiotice are loc și din cauza utilizării excesive a medicamentelor la ferme, contaminarea apei și a produselor alimentare cu antimicrobiene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 12:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 12:44 // Slider //  Realitatea.md

Moldovenii și companiile din Republica Moldova au efectuat peste 34,1 milioane de operațiuni prin serviciile bancare electronice în trimestrul III al anului 2026, în valoare totală de 426,6 miliarde de lei. Datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM) arată că telefonul mobil a devenit principalul instrument bancar al populației, în timp ce companiile continuă să ruleze cele mai mari sume prin platformele de internet banking, scrie BANI.MD.

Potrivit datelor BNM, în perioada iulie-septembrie 2026, persoanele fizice au efectuat 28,64 milioane de operațiuni prin instrumentele de plată electronice cu acces la distanță (IPAD), în valoare cumulată de 53,24 miliarde de lei.

Din totalul acestor operațiuni, nu mai puțin de 28,18 milioane au fost realizate prin aplicațiile de mobile banking. Astfel, 98,4% dintre tranzacțiile efectuate de persoanele fizice prin serviciile bancare la distanță au avut loc prin telefon, în timp ce internet banking-ul a reprezentat doar 1,6%, cu aproximativ 463.000 de operațiuni.

Și în privința sumelor transferate, dominația aplicațiilor mobile este evidentă. Prin mobile banking au fost efectuate operațiuni în valoare de 52,06 miliarde de lei, echivalentul a 97,8% din totalul tranzacțiilor electronice la distanță realizate de persoanele fizice. Prin internet banking au fost transferate doar 1,18 miliarde de lei.

Calculele efectuate pe baza datelor BNM arată că valoarea medie a unei operațiuni realizate de persoanele fizice a fost de aproximativ 1.859 de lei, iar în cazul tranzacțiilor prin aplicațiile mobile, de circa 1.847 de lei.

Potrivit sursei citate, situația este diferită în sectorul corporativ, unde companiile au efectuat doar 5,48 milioane de operațiuni, însă valoarea acestora a ajuns la 373,32 miliarde de lei. Prin urmare, persoanele juridice au realizat doar 16,1% din numărul total al operațiunilor electronice la distanță, dar au generat 87,5% din valoarea acestora.

Spre deosebire de populație, întreprinderile preferă în continuare platformele de internet banking pentru operațiunile financiare. Prin acest canal au fost efectuate 5,1 milioane de tranzacții, în valoare de 363,23 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 97,3% din valoarea totală a operațiunilor realizate de companii.

Aplicațiile mobile au fost utilizate de persoanele juridice pentru aproximativ 380.000 de tranzacții, în valoare de 10,1 miliarde de lei. Diferența este vizibilă și în valoarea medie a operațiunilor: în timp ce persoanele fizice au efectuat tranzacții de aproximativ 1.859 de lei, în cazul companiilor media a depășit 68.000 de lei.

În ansamblu, datele arată o separare tot mai pronunțată între comportamentul financiar al populației și cel al companiilor. Persoanele fizice utilizează predominant aplicațiile mobile pentru operațiuni de valori relativ mici, în timp ce întreprinderile efectuează tranzacții mult mai mari, în special prin platformele de internet banking.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform statisticilor BNM, categoria PC banking nu a înregistrat nicio operațiune în trimestrul III al anului 2026, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al celor juridice.