Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Despre Bălți! Reniță de afară: Un exercițiu democratic a fost compromis. Bolea la guvernare: Totul este perfect legal

08 Dec. 2021, 07:46
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
08 Dec. 2021, 07:46 // Politica //  Realitatea.md

Disensiuni între foștii și actualii deputați la tema scrutinului electoral din municipiul Bălți. Potrivit fostului deputat Iurie Reniță, procesul electoral a fost complet compromis, iar turul doi de scrutin nu mai are nici legitimitate și nici reprezentativitate în fața cetățenilor. De cealaltă parte, deputații PAS spun că excluderea Marinei Tauber din cursă a fost una perfect legală, iar prin acest precedent în Republica Moldova se pun bazele unor procese electorale corecte, unde coruperea alegătorilor nu va mai reprezenta o normalitate. Opiniile contradictorii au fost expuse, scrie IPN, la emisiunea „Freedom” de la TV8, ediția din seara de marți, 7 decembrie curent.

Fostul deputat Iurie Reniță spune că situația creată în jurul alegerilor locale noi din municipiul Bălți a discreditat complet ideea de democrație participativă în Republica Moldova. Potrivit fostului parlamentar, autoritățile electorale au întârziat cu aplicarea sancțiunilor, iar acest lucru a dus la compromiterea procesului electoral.

„Un exercițiu atât de democratic, cum sunt alegerile, a fost compromis. Apare întrebarea firească în ce măsură aceste alegeri mai au legitimitate? Dacă toți candidații se retrag, vom avea o situație pe cât de tristă, pe atât de penibilă, când nu există nici legitimitate și nici reprezentativitate. S-a reacționat tardiv sub toate aspectele. Se cunoștea foarte bine din perioada preelectorală cine sunt actorii și care este comportamentul lor electoral. Am fost deputatul care a propus amendamentul ce interzicea fundațiilor de caritate să participe la procesul electoral, dar amendamentul a fost blocat. Ar fi cazul ca alegerile să fie reluate”, a spus ex-deputatul Iurie Reniță.

De cealaltă parte, deputatul PAS, Vladimir Bolea, spune că anunțul candidatului blocului PCRM-PSRM privind boicotarea alegerilor nu împiedică desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin. Potrivit lui Bolea, excluderea Marinei Tauber din cursă reprezintă o dovadă a faptului că CEC a devenit o instituție independentă, care nu mai admite abateri de la legislația electorală.

„Un candidat, atât timp cât s-a aflat legal într-o cursă electorală, are toate șansele, dacă toți candidații se retrag, să ajungă să fie contracandidatul în turul doi al lui Nicolai Grigorișin. Este o premieră în cei 30 de ani de existență ai Republicii Moldova, când un candidat este retras din cursă perfect legal, în baza unor hotărâri de judecată. Putem vorbi despre un început al reformării sistemului electoral, când persoanele care dau mită electorală, nu-și declară banii, este timpul de pus punct la aceste fenomene. Acum procesul electoral nu este ridiculizat cu nimic. Ridiculizat a fost procesul electoral până acum, când se dădeau cutii de bomboane la alegători, sticle de șampanie sau salam”, a explicat deputatul PAS, Vladimir Bolea.

Candidatul blocului PCRM-PSRM, Alexandr Nesterovechi, a anunțat că boicotează cel de-al doilea tur de scrutin din municipiul Bălți ce urmează a fi organizat la 19 decembrie. Astfel, contracandidatul lui Nicolai Grigorișin devine reprezentantul Partidului Patrioții Moldovei, Nicolae Chirilciuc, următorul clasat conform rezultatelor primului tur după Alexandr Nesterovschi.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
10 Sept. 2026, 22:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
10 Sept. 2026, 22:39 // Slider //  Ana Panaguța

Un spectacol cu drone a luminat cerul deasupra portului New York, în cadrul unui omagiu dedicat împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, transmit știrileprotv.ro.

Lucrarea, intitulată „2.977 Lights Over New York Harbor”, a inclus 2.977 de lumini, câte una pentru fiecare persoană ucisă în atentatele din 11 septembrie. Luminile s-au ridicat deasupra portului înainte de a forma conturul Turnurilor Gemene la scară arhitecturală reală.

Potrivit organizatorilor, instalația artistică comemorativă a fost realizată în colaborare cu membri ai comunității afectate de atentatele din 11 septembrie, inclusiv rude ale victimelor, supraviețuitori și membri ai serviciilor de intervenție.

Proiectul a fost prezentat înaintea comemorării de vineri și a fost organizat ca un eveniment public gratuit, dedicat reflecției și unității.

Organizatorii au precizat că spectacolul aerian a fost realizat cu implicarea mai multor persoane, printre care Brenda Berkman, salvator FDNY și artistă; Tim Brown, membru FDNY care a intervenit în 1993 și 2001; Terry Strada, președinta organizației 9/11 Families United și văduva lui Tom Strada; Jim Smith, a cărui soție, polițista NYPD Moira Smith, a murit în atentate; și Genevieve Siller, fiica lui Stephen Siller.