Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

DISINFO.MD Rușii pictează fața militarilor trimiși în Ucraina în biserică. Autorul crede că dacă nu au nimb, se poate

07 Mart. 2026, 19:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Mart. 2026, 19:01 // Actualitate //  Realitatea.md

După ce o mozaică cu Putin, Stalin și Șoigu, care urma să fie amplasată în biserica Ministerului Apărării din Rusia, a ajuns subiect de critici, fețele militarilor trimiși în Ucraina sunt pictate în biserici. Într-un locaș din orașul Pskov, au apărut portretele soldaților Ruslan Șeika și Nicolai Savcenko.

Cei doi au carieră militară în spate. Savcenko a decedat în Zaporojie, iar Șeika – în Lugansk. Nimeni nu știe de ce chipul lor a fost pictat în biserica care poartă numele sfinților Cosma și Damian, iar autorul lucrării afirmă că susține războiul din Ucraina.

Inițial, era planificat ca enoriașii să se închine la patru soldați decedați în Ucraina, conform publicației Sever Realii. Familia a doi dintre ei, însă, nu a oferit fotografii de la care să fie inspirată pictura.

Autorul lucrărilor susține că nu a încălcat vreo regulă religioasă, deoarece nu era reprezentat în chip de sfinți și cu nimb deasupra capului pe Savcenko și Șeika, transmite disinfo.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Pe o icoană este Sfântul Nicolae de Mojaisk, iar jos, la picioare, plutonierul adjutant Nikolai Savcenko. Pe a doua este sfântul mucenic din Paris, iar la picioare – locotenentul major Ruslan Șeika. Amândoi soldații au murit în 2023, după ce au invadat Ucraina. Încercări de sacralizare a „operațiunii militare speciale” au mai fost. Dar e prima dată când vedem soldați reali, cu nume reale”, a comentat situația jurnalistul Vitalie Cojocari.

În anul 2020, în Catedrala Ministerului Apărării din Rusia au apărut icoane și mozaici cu tematică militară, inclusiv referitoare la anexarea Crimeii. Pe pereții bisericii apăreau mai mulți politicieni ruși, printre care Vladimir Putin, Valentina Matvienko, Serghei Șoigu, Veaceslav Volodin și Nikolai Patrușev. La fel, pe una dintre picturi era reprezentat și Iosif Stalin, conform Meduza.

La scurt timp, sursa citată a scris că imaginile politicienilor și a lui Stalin, dar și lozinca despre Crimeea, ar urma să dispară din biserică.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!