Un accident cu consecințe fatale a avut loc în după-amiaza zilei de marți, 20 iulie curent, în jurul orei 16:00, pe traseul R-30, lângă satul Grigorievca din raionul Căușeni. S-a soldat cu cel puțin un mort. La fața locului, au intervenit oamenii legii și medicii de la urgență.
Preliminar, poliția a stabilit că un băiat de 18 ani conducea un autoturism de marca Mercedes Sprinter. A efectuat o menvră de depășire a unui autocamion, când a pierdut controlul volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac.
În mașină, avea un pasager de-o vârstă cu el. În urma impactului puternic, acesta a decedat pe loc, până la sosirea ambulanței.
Șoferul a fost transportat la Spitalul Raional Căușeni cu diverse traumatisme.


