Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

DOC Cu acest program de guvernare, Dorin Recean vine în Parlament să explice de ce e potrivit să fie prim-ministru

16 Feb. 2023, 09:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Feb. 2023, 09:18 // Actualitate //  Realitatea.md

Premierul desemnat, Dorin Recean, va prezenta astăzi programul de activitate, împreună cu membrii Cabinetului de miniștri, în plenul Parlamentului. Ședința plenară va începe la ora 10:00, iar premierul desemnat va prezenta programul de activitate în jurul orei 14:00.

Între timp, Dorin Recean și-a anunțat garnitura pe Facebook, echipa alături de care își propune să facă din Moldova o țară europeană, prosperă și sigură. Responsabilii de la Parlament au publicat pe site-ul oficial și programul de guvernare pe care Dorin Recean îl va prezenta astăzi, 16 februarie, în fața aleșilor poporului.

Documentul denumit „Moldova prosperă, sigură, europeană” numără 21 de pagini și este împărțit în șase capitole: Viziune, Obiective, Repere privind integrarea europeană, Priorități, Politici sectoriale prioritare și Structura guvernului. Printre cele mai importante obiective pe care Dorin Recean vrea să le facă în funcția de premier sunt deschiderea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană și accelerarea procesului de integrare, majorarea influxului de investiții străine și locale în toate domeniile, asigurarea securității transfrontaliere și a ordinii și siguranței publice, accelerarea și eficientizarea luptei cu corupția, îmbunătățirea condițiilor de trai a cetățenilor, dar și altele.

Realitatea.md precizează că în echipa lui Dorin Recean se regăsesc și câțiva miniștri din Guvernul Gavrilița. Este vorba despre Dumitru Alaiba, Nicu Popescu, Vladimir Bolea, Oleg Serebrian, Ala Nemerenco, Anatolie Nosatîi, Ana Revenco, Anatolie Topală, Sergiu Prodan, Iordanca-Rodica Iordanov și Alexei Buzu.

Vineri, 10 februarie, Dorin Recean a fost desemnat de către președintele țării la funcția de premier. Asta după ce Guvernul Gavrilița a demisionat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ședința Parlamentului va fi transmisă LIVE pe realitatea.md și RLIVE TV. Ședința Parlamentului de astăzi, 16 februarie, poate fi urmărită AICI!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!