Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

DOC Dodon-„scos basma curată” de inspectorul de integritate. Nu a găsit încălcare că a deținut două funcții incompatibile

10 Dec. 2021, 14:34
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
10 Dec. 2021, 14:34 // Politica //  Realitatea.md

Fostul președinte al țării, Igor Dodon, nu a încălcat legea atunci când a deținut funcția de șef al statului, concomitent cu cea de președinte al Asociației Obștești „Federația de Șah a Republicii Moldova”. Cel puți așa a constatat Autoritatea Națională de Integritate (ANI), după ce inspectorul de integritate, Ion Nicolaev, care a examinat sesizarea a emis un act de constatare în favoarea ex-președintelui, deși anterior ANI pe situații similare a emis cu totul alte acte de constatare.

După emiterea actului de constatare și publicarea acestuia pe pagina ANI, Autoritatea a venit cu o reacție și clarificare, prin care spune că „se disociază deocamdată de decizia inspectorului de integritate”, întrucât nu este în drept să intervină.

„ANI își rezervă dreptul de a se disocia deocamdată de decizia inspectorului de integritate pe acest caz în vederea efectuării unei analize mai ample în cadrul unei cercetări interne, dacă inspectorul de integritate s-a condus de practica ANI și de toate procedurile și spețele similare, care au existat pe regimul incompatibilităților de funcție”, se arată în reacția ANI.

Totodată, Autoritatea amintește că, în câteva cazuri similare, alți inspector de integritate au emis cu totul alte decizii în privința foștilor demnitari de stat, care au admis aceleași încălcări.

„Autoritatea Națională de Integritate reiterează că actele de constatare sunt emise de inspectorii de integritate, care sunt independenți și duc răspundere juridică personală pentru deciziile luate. La fel, prin prisma legii cu privire la ANI, inspectorul de integritate sunt obligați să nu emită, fără motive  convingătoare, acte care se abat de la practica generalizată de verificare și control a inspectorilor de integritate. Totodată, subliniem faptul că, din practica ANI, pe spețe similare, privind controlul regimului juridic al incompatibilităților de funcție, există deja decizii prin care inspectorii de integritate au stabilit încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în privința demnitarilor de stat”, se mai arată în reacția ANI.

Mai exact, ANI vorbește despre următoarele cazuri:

  1. În primul caz este vorba despre ex-deputatul Dumitru Diacov. În timp ce se afla în mandatul de deputat, în anul 2017, acesta a obținut și calitatea de președinte al unei Fundații.
  2. Fostul deputat Nicolae Pascaru a deținut pe parcursul mandatului său mai multe calități incompatibile cu funcția de demnitate publică. Acesta figurat și în calitate de președinte în cinci asociații obștești, cu activități în domeniul sportului și dezvoltării businessului mic și mijlociu.
  3. În anul 2020, fostul deputat, Alexandru Nesterovschi a fost identificat în perioada deținerii funcției de deputat, că și-a exercitat drepturile și obligațiile sale în funcția de administrator al unei companii.
  4. Un alt exemplu pe numele căruia inspectorii de integritate au constatat incompatibilitate de funcție este ex-deputatul, Nicolae Juravschi, care a deținut simultan, nouă ani la rând, și funcția de președinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Moldova (CNOS).
  5. La fel, și fostul deputat, Radu Rebeja, în toamna anului curent, a fost depistat cu deținerea concomitentă a funcției de președinte a unei asociații obștești din domeniul sportului.

„Toate actele sus-specificate au fost contestate și se află pe rolul instanței de fond. Legalitatea acestor acte de constatare nu este pusă la îndoială, deoarece, la moment, nu sunt decizii de judecată prin care actele ar fi fost anulate. Mai mult ca atît, prin Decizia Curții Constituționale din 28 septembrie curent, Înalta Curte a statuat că incompatibilitatea reprezintă, de esență, o situație în care una și aceeași persoană exercită o funcție publică în paralel cu o alta ori când aceasta deține o calitate sau exercită o activitate în condițiile în care legea interzice acest lucru. Astfel, Curtea reține că incompatibilitatea, ca stare de fapt, nu este condiționată de caracterul oneros sau gratuit al activităților considerate a fi incompatibile”, conchide ANI.

Igor Dodon deocamdată nu a venit cu o reacție pentru a comenta decizia luată de către inspectorul de integritate.

Precizăm că, recent, Igor Dodon, a fost reales pentru un nou mandat președinte al Asociației Obștești „Federația de Șah a Republicii Moldova”.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 15:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
01 Oct. 2026, 15:41 // Societate //  Realitatea.md

Astăzi, în cadrul Moldova Export Forum, Agenția de Investiții a lansat Baza de date a companiilor exportatoare. O platformă digitală destinată partenerilor internaționali, retailerilor și importatorilor interesați să analizeze, să inițieze sau să extindă relațiile comerciale cu producătorii din Republica Moldova.

Baza de date oferă o imagine structurată a potențialului de export al țării, incluzând, la moment, profilurile a peste 400 de companii autohtone din sectoare strategice, cu o experiență de export de minimum 3 ani. Acest instrument are scopul de a facilita interacțiunea directă între buyerii internaționali și companiile locale, reducând barierele informaționale și eficientizând comunicarea B2B, fără intermediari. Platforma conține informații esențiale – precum portofoliul de produse, piețele vizate și datele de contact – iar retailerii și importatorii pot analiza rapid stabilitatea furnizorilor filtrând datele după sector, cifră de afaceri și certificări internaționale (GlobalG.A.P., FSSC 22000, ISO, Kosher sau ecologice). Astfel, utilizarea catalogului garantează accesul la parteneri verificați, care au demonstrat un parcurs solid pe piețele externe, oferă costuri competitive și sunt aliniați la standardele de calitate europene..

Un alt aspect important al acestei inițiative este dedicat susținerii și promovării mediului de afaceri local. Pentru o companie din Republica Moldova, prezența în această bază de date reprezintă un avantaj strategic. Includerea în catalogul oficial gestionat de stat îi oferă companiei un plus de credibilitate internațională și îi asigură vizibilitate constantă în cadrul misiunilor economice și expozițiilor globale. Companiile autohtone care își propun să scaleze afacerea se pot înregistra printr-un proces simplificat: pașii necesari implică doar accesarea secțiunii „Solicită includerea companiei” (Request to include the company) direct pe site-ul Agenției de Investiții și completarea unui formular cu datele relevante despre capacitatea de producție, certificările obținute și piețele-țintă.

„Prin lansarea acestei baze de date cu peste 400 de companii exportatoare, ne dorim să punem la dispoziție un instrument clar, digital și actualizat, care să îi ajute să acceseze rapid produsele și serviciile oferite de Republica Moldova. Baza de date prezintă, într-un format accesibil, care este capacitatea producătorilor noștri și facilitează un dialog comercial direct. Republica Moldova se află într-un proces de transformare susținut de digitalizare și apropierea de piața europeană, iar companiile prezente în această listă demonstrează angajamentul nostru pentru calitate și competitivitate”, a declarat Irina Tolstousov, director adjunct al Agenției de Investiții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru o expunere maximă pe piețele externe, baza de date a companiilor exportatoare poate fi explorată accesând linkul, disponibilă atât în limba engleză, cât și română: https://invest.gov.md/export/companii-exportatoare-din-moldova/

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre