Liderul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă anunță că a depus o plângere penală pe numele fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Chirtoacă îl acuză pe Dodon de cruzime față de animale.
Adresarea lui Dorin Chirtoacă la procuratură vine după ce miercuri, 7 iulie, în spațiul public a fost publicat un filmuleț video în care Igor Dodon trage dintr-o armă de calibru mare într-o turmă de porci/mistreți.
Cand oamenii devin porci, iar porcii nu au nicio vina! Am depus plangere penala la procuratura impotriva lui Igor Dodon, pe baza art. 222 prim, din Codul Penal „Cruzimea fata de animale”, scrie Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.



