Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

DOC Sindicatele cer implicarea lui Ciocoi în reluarea activității taberelor de odihnă. Au expediat o scrisoare

16 Iun. 2021, 14:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Iun. 2021, 14:57 // Actualitate //  Realitatea.md

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova solicită premierului interimar al țării, Aureliu Ciocoi să se implice în soluționarea problemei privind organizarea odihnei copiilor și adolescenților în perioada estivală 2021.

Într-o scrisoare adresată premierului interimar, semnată de conducerea CNSM și președinții centrelor sindicale național-ramurale, sindicaliștii își exprimă indignara în legătură cu faptul că pînă în prezent nu a fost adoptată Hotărîrea de Guvern care să prevadă organizarea odihnei copiilor și adolescenților.

„Deși CNSM s-a adresat în repetate rînduri la mai multe instituții ale Statului în legătură cu acest subiect, examinarea acestuia la ședintele Guvernului s-a tergivesat. Dat fiind faptul că pe 28 apilie 2021 Curtea Constituțională a anulat instituirea stării de urgență, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urma să revadă decizia privind sistarea activității instituțiilor de întemare pentru copii și adolescenți în perioada estivală a anului 2021 și să promoveze proiectul Hotărîrii Guvernului”, comunică sindicaliștii.

CNSM menționează despre faptul că instituțiile specializate de întremare pentru copii, gestionate de Confederație, sunt situate în zone de agrement, personalul didactic și nedidactic permanent se află în tabere, iar contactul cu persoane din afară este limitat.

Totodată, nivelul de pregătire al instituțiilor de întremare și condițiile de deservire a copiilor în aceste instituții corespund necesităților impuse de pandemie.

„Sindicaliștii precizează că instituțiile de întremare sunt pregătite pentru perioada estivală. Acestea pot funcționa cu capacitatea de 50 la sută, fiind dotate cu terenuri sportive și dispun de echipament sportiv. Blocurile de cazare sunt asigurate cu cele necesare pentru organizarea întremării copiilor și adolescenților. Edificiile respective sunt dotate cu puncte medicale și alte subdiviziuni de prestare a serviciilor care corespund cerințelor sanitaro-igienice”, se mai arată în nota informativă emisă de instituție.

Potrivit datelor CNSM, în perioada estivală, în cele două instituții de întremare ale sindicatelor din orașul Vadul lui Vodă, Casa de odihnă „Campingul din Vadul lui Vodă” și Casele de Odihnă și Recuperare „Perlele Nistrului”, își fortificau sănătatea peste 7 000 de copii.

„Pornind de la cele expuse, insistăm asupra deschiderii instituțiilor de întremare în republică, care, cu strictețe, vor respecta măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19 și cerințele înaintate de organele abilitate. În caz dacă sindicatele nu vor fi auzite, ne rezervăm dreptul de a organiza acțiuni de protest.”, se mai arată în scrisoare.

Menționăm că în vara anului 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, pe teritoriul Republicii Moldova nu a activat nici o tabără de odihnă.

În vara acestui an, în municipiul Chișinău activează mai multe tabere de odihnă, în condiții speciale, dictate de pandemie, cu sejur de zi, în instituții educaționale, cu o durată de 7-8 ore.

Scrisoarea integrală poate fi citiă mai jos.

PDF Loading...

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 08:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
26 Oct. 2026, 08:34 // Slider //  Ursu Ana

Cel puțin 93 de persoane au fost rănite după ce un autocar cu peste 100 de pasageri a ieșit de pe șosea și s-a prăbușit într-o râpă, la aproximativ 70 de kilometri nord de Barcelona, în Spania. Șapte dintre răniți sunt în stare foarte gravă, iar alți 23 au fost transportați la spital în stare gravă.

Potrivit informațiilor preliminare, autocarul s-ar fi ciocnit inițial cu un autoturism, după care șoferul ar fi pierdut controlul vehiculului. Autobuzul a căzut într-o prăpastie adâncă de cel puțin 20 de metri.

Accidentul s-a produs în jurul orei 18:00, ora locală. La fața locului au intervenit zeci de ambulanțe și aproximativ 30 de echipaje de pompieri și salvatori. Mai mulți răniți aflați în stare gravă au fost transportați cu elicopterul la spitale din Barcelona și Girona.

Operațiunea de salvare este îngreunată de accesul dificil în zona accidentului. Salvatorii continuă intervenția pentru a scoate persoanele care au rămas blocate în interiorul autocarului.

Deocamdată, nu au fost făcute publice informații exacte despre identitatea victimelor. Potrivit datelor preliminare, autocarul efectua o cursă regulată, destinată în special localnicilor care călătoresc cu trenul din Barcelona și au nevoie de transport spre localitățile din împrejurimi.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!