Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

DOLIU în lumea sportului! S-a stins din viață dublul vicecampion olimpic, Iurii Bașcatov

03 Sept. 2022, 11:05
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
03 Sept. 2022, 11:05 // Sport //  Realitatea.md

S-a stins din viață, la doar 54 de ani, dublul vicecampion olimpic, Iurii Bașcatov. El s-a născut la Chişinău pe 20 iunie 1968 și a reuşit să se impună în timpul Uniunii Sovietice, când concurenţa era foarte dură.

Cele mai mari rezultate le-a obţinut în proba de ștafetă 4×100 metri liber: fiind dublu vicecampion olimpic, în 1988 şi 1992, campion european în 1989 şi medaliat cu bronz la Mondialele din 1991. La invididual s-a remarcat în 1989, când a devenit vicecampion european pe distanţa de 100 metri stil liber.

În 1993 Iurii Başcatov a câştigat ultimul său titlu din carieră, campionatul Moldovei şi a decis să se retragă învingător. Următorul an s-a mutat cu traiul în Chile. A locuit 28 de ani în America de Sud.

„Comitetul Naţional Olimpic și Sportiv și membrii Asociației Naționale a Atleților Olimpici transmit condoleanţe familiei, prietenilor, colegilor, odată cu trecerea în neființă a lui Iuri Bașcatov. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în nota informativă a Comitetului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!