Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Două femei din Drochia și Hîncești – în judecată pentru corupere electorală. Riscă să ajungă după gratii

29 Ian. 2025, 12:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Ian. 2025, 12:28 // Societate //  Realitatea.md

Două femei din Drochia și Hîncești riscă până la 5 ani de închisoare pentru corupere electorală. Procuratura Generală (PG) precizează că urmare a investigării faptelor de corupere electorală în cadrul alegerile prezidențiale și referendumului din toamna anului 2024, procurorii au trimis în judecată persoanele implicate în scheme infracționale.

„În cazul femeii de 44 de ani din Drochia, aceasta le promitea alegătorilor a câte 1000 de lei lunar adaos la pensie, în cazul în care aceștia ar fi votat pentru un anumit candidat la alegerile prezidențiale. Astfel, potrivit procurorilor, în acest scop ilegal de influențare a votului, aceasta a transmis personal peste 4400 de lei unei familii – context în care a și fost reținută și plasată în arest, după care a fost eliberată sub control judiciar prin decizia Curții de Apel Bălți, la solicitarea avocatului ei”.

În ceea ce privește coruperea electorală din Hîncești, femeia cu vârsta de 61 de ani și alți figuranți din dosar era simpatizantă a trei partide care formaseră un bloc electoral (la inițiativa liderului unui partid declarat neconstituțional).

„Învinuita era responsabilă de colectarea datelor din buletinele de identitate ale persoanelor. Scopul urmărit de aceasta era ca ulterior, după ce ar fi fost convinși să voteze pentru unul din cei doi candidați prezidențiabili propuși (majoritar votanților din satul Sărata Galbenă), să le poată transfera bani prin aplicația mobilă PSB a băncii „Промсвязьбанк” din Rusia”.

În acest sens, potrivit procurorilor din Hîncești, datorită datelor colectate de învinuită în acel scop ilegal de influențare a votului, la 17 octombrie 2024, pe contul unei votante a fost deschis un cont bancar la acea bancă rusească, iar pe contul ei au fost transferate 2500 ruble rusești, cu notificarea prin SMS că-și poate ridica banii

La solicitarea procurorilor, învinuita a fost plasată în arest, după care a continuat să fie cercetată sub control judiciar”, se arată în comunicatul emis de PG.

Potrivit Codului penal, învinuitele riscă să fie pedepsite cu amendă de până la 57500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că alte două cauze penale privind acuzarea a șapte persoane de comiterea infracțiunii de corupere electorală au fost remise în judecată de procurorii de la Hîncești și cei de la Edineț.

PG: Două dosare de corupere electorală, remise în judecată de procurorii de la Hîncești și Edineț

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!