Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Drumarii din Capitală intervin pentru a plomba gropile. Primarul: „Avem o situație ieșită din comun”

02 Mart. 2026, 10:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2026, 10:04 // Actualitate //  Realitatea.md

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, anunță că peste 30 de echipe de drumari, cu sute de muncitori, lucrează continuu pentru renovarea carosabilului afectat de condițiile meteo din această iarnă. Potrivit edilului, intervențiile au loc zilnic, inclusiv în weekend și pe timp de noapte.

„Se lucrează continuu, fără zile de odihnă și chiar pe timp de noapte. Avem o situație ieșită din comun după această iarnă”, a declarat primarul.

În prezent, pe unele străzi se fac lucrări provizorii, iar pe altele urmează intervenții mai ample, în funcție de condițiile climatice. Autoritățile municipale susțin că, la această etapă, lucrările de remediere se desfășoară doar în Chișinău.

În urma sezonului rece, mai multe drumuri din capitală, dar și din întreaga Moldovă, au fost afectate de îngheț și variațiile de temperatură, ceea ce a dus la apariția gropilor și deteriorarea stratului asfaltic. Situații similare au fost semnalate și în alte state din sud-estul Europei, inclusiv în România și Bulgaria, potrivit declarațiilor edilului.   

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 19:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 19:35 // Slider //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană propune acordarea unei noi tranșe de 45 de miliarde de euro Ucrainei, în 2027, din împrumutul total de 90 de miliarde de euro destinat sprijinirii țării în următorii doi ani. Banii vor fi folosiți pentru susținerea bugetului și achiziționarea echipamentelor necesare apărării.

Propunerea face parte dintr-un pachet adoptat vineri, prin care Comisia Europeană solicită Consiliului UE să aprobe finanțarea pentru anul viitor.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că sprijinul va oferi Ucrainei predictibilitate financiară și va contribui la menținerea serviciilor publice esențiale, scrie TVR Info.

„Consolidarea sprijinului pentru Ucraina este o prioritate pe agenda de la Montreal. Împreună cu aliații noștri, trebuie, de asemenea, să facem tot ce ne stă în putință pentru a exercita presiuni asupra Rusiei ca să pună capăt războiului său barbar de agresiune”, a transmis von der Leyen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!