Duminică, 24 august, în Republica Moldova s-au suprapus două realități paralele, care reflectă și astăzi clivajele profunde din societate. Partidele din Blocul „Patriotic”, alături de ambasadorul rus Oleg Ozerov, au celebrat „victoria” Armatei Roșii din 1944. Aceștia au organizat un marș cu pancarte și drapele comuniste până la Memorialul Eternitate, unde au depus flori și au ținut discursuri despre „eliberarea Moldovei de sub fascism”. În ajun președinta Maia Sandu, a transmis un mesaj despre durerea memoriei istorice.
Participanții proruși au declarat că astfel de acțiuni „unesc societatea și amintesc de sacrificiile făcute pentru ca Moldova să trăiască sub un cer pașnic”. Manifestații similare au avut loc în mai multe orașe ale țării. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, fostul președinte Igor Dodon a precizat că a vizitat, împreună cu fiul său, un veteran de război. Tot el a subliniat „datoria de a păstra adevărul despre victorie” și de a transmite „eroismul sovietic” generațiilor viitoare.
Dodon a mai acuzat poliția că ar fi împiedicat desfășurarea unui „autoprobeg” dedicat zilei de 24 august.
Mai multe imagini găsiți pe contul nostru de Telegram.
În paralel cu festivismul prorus, președinta Maia Sandu a adus un mesaj de comemorare în ajunul zilei de 24 august, la 86 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. „Această lecție a istoriei este mai actuală ca oricând – pentru că și astăzi vedem încercări de a redesena granițe cu forța și de a supune oameni împotriva voinței lor”, a declarat șefa statului.

