Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Elveţia va găzdui în această vară o conferinţă pentru pacea în Ucraina

10 Apr. 2024, 20:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
10 Apr. 2024, 20:57 // În Lume //  Ursu Ana

Guvernul elveţian a confirmat că va găzdui la jumătatea lunii iunie o conferinţă la nivel înalt care va dura două zile şi va avea drept scop obţinerea păcii în Ucraina. Asta chiar dacă  Rusia a transmis clar până în prezent că nu va participa, considerând că Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră, scrie Agerpres.

Elveţia anunţase din ianuarie că are în vedere organizarea unei astfel de conferinţe, care a fost cerută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite efectuate în această ţară, ce poartă de atunci discuţii exploratorii cu statele din UE, cu cele din G7 şi cu puteri emergente precum China şi India pentru a obţine sprijin faţă de această iniţiativă.

„Există în prezent suficient sprijin internaţional pentru o conferinţă la nivel înalt de lansare a procesului de pace”, afirmă miercuri într-o declaraţie Consiliul Federal (guvernul elveţian).

Acesta a mai precizat că reuniunea se va desfăşura pe 15 şi 16 iunie la hotelul de lux Bürgenstock, ce oferă o panoramă idilică pe coasta unui deal la mai mult de 450 de metri deasupra Lacului celor Patru Cantoane, în apropierea oraşului Lucerna.

Obiectivul conferinţei va fi crearea unui cadru favorabil pentru o pace cuprinzătoare şi durabilă în Ucraina, precum şi a unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace, se mai arată în anunţul guvernului elveţian, care nu a precizat deocamdată lista participanţilor. Potrivit presei, sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi din zeci de ţări – unele mass-media afirmând că ar putea fi chiar aproximativ o sută – la reuniunea pe care Elveţia o prezintă drept „Conferinţa la nivel înalt asupra păcii în Ucraina”, fără a fi o conferinţă de pace propriu-zisă.

Această conferinţă va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional, mai notează guvernul federal de la Berna, potrivit agenţiei EFE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!