Criticile sunt împărțite când vine vorba despre „Equalizer 3. Capitolul final”. Adversarii filmului îl consideră, pur și simplu, „un gunoi”, o continuare inutilă a unei francize care se încăpățânează să prezinte, obsesiv, același scenariu tras la indigo: un fost asasin retras din activitate, care vrea să aibă o viață liniștită, dar nu e lăsat de derbedei, mercenari, mafia rusă, mafia turcă sau, în cazul de față, mafia siciliană. Cei care au o părere bună despre film apreciază faptul că acesta e realizat după rețeta unui „western” modern, în vreme ce coregrafia scenelor de luptă corp la corp este considerată drept cea mai reușită din întreaga trilogie. Exact ca-n bancul cu rabinul, și unii și alții au dreptate: filmul e și bun și rău, descrie cronica de film a presei internaționale.
Să începem cu părțile rele.
Robert McCall „Egalizatorul” ajunge, în urma unei misiuni din Sicilia, în sudul Italiei. Brusc, aici se simte ca acasă și decide să-și mănânce și să-și bea liniștit pensia într-un orășel pitoresc din regiune. Am spus Sicilia? Iată acțiunea: avem Camorra, avem clanul ‘Ndrangheta și îl avem pe Denzel Washington pe post de Corrado Cattani „US made” care se ia la trântă, de unul singur, cu toată Mafia.
Iar de la această premisă pleacă principala problemă a filmului.
Cel care „echilibrează” balanța dintre Bine și Rău este, practic, un psihopat lăsat în libertate
Practic, „Equalizer 3” nu aduce nicun element de noutate în seria cu același nume. Denzel Washington rămâne fixat în aceleași tipare ale personajului său – Robert McCall – fostul killer nemilos al serviciilor secrete militare care, din 2014 încoace (data la care a apărut pe ecrane prima parte a trilogiei), se încăpățânează să bea ceai, să ordoneze șervețele pe masă și să nimerească mereu fix în aceleași locuri frecventate de toți dubioșii. Tocmai el, cel atât de obsedat de „timing” și de sincronizare.
Rezultatul e binecunoscut de fani: McCall își fixează cronometrul, iar derbedeii ajung repejor înșirați pe jos în câteva secunde, care cum îi e soarta și cum îl prinde norocul: cu un tirbușon în țeastă, un ciob de sticlă de spumant în carotidă, un ciocan în moalele capului, o tejghea în dinți, un glonț în inimă, rinichi, ochi, buze și morminte.
Personajul lui Denzel Washington este, efectiv, un psihopat lăsat în libertate.
Problema cu „Equalizer 3” și cu întreaga cruciadă pe care „Egalizatorul” o pornește împotriva mafiei este că ne aflăm în anul 2023, iar Denzel Washington e născut în 1954. Washington este și arată deja ca un pensionar. Iar asta nu-l prea ajută în rolul de asasin nemilos care pare să se încăpățâneze în a demonstra adversarilor că deține secretele unei arte marțiale geriatrice încă necunoscute publicului larg.
Din acest punct de vedere, este ușor caraghios să crezi că un tip la 69 de ani, sprijinit în baston, îți curăță de unul singur un oraș de mafia siciliană în 2 ore. Cronometrate pe ceas.
„Capitolul final” din trilogia „Equalizer” ar trebui să fie așa cum îi zice titlul: finalul. Seria de filme e regizată de Antoine Fuqua și produsă de Denzel Washington. Cei doi au mai colaborat la pelicula „Zi de instrucție” (2001), film pentru care Washington a primit un meritat premiu Oscar. Dar de atunci au trecut mai bine de 20 de ani.
Dacă se termina după o oră, „Equalizer” ar fi putut fi chiar un film de Oscar
Și acum, să ne concentrăm pe părțile bune ale filmului. Pentru a nu da spoilere, ne vom concentra pe prima parte a filmului. Care este, de altfel, și cea mai „puternică” și bine alcătuită, din punct de vedere al tensiunii și construirii suspansului.
Prima oră din „Equalizer 3” este un film în sine.
Deja fanii seriei nu mai necesită introducere: ei „știu” deja ce-i poate pielea lui McCall „The Equalizer”. Iar filmul te aruncă brusc, din primele minute, în universul său. Scena de deschidere îți prezintă brutal și rece, fără comentarii sau voci din off, mormane de morți, presărați de la intrarea într-o vilă siciliană, până în crama plină de butoaie de vin de la subsol: indicii mai mult decât clare că „pe aici a trecut Știm-noi-Cine”.
Scena e dură doar prin simpla prezentare a felului în care moartea i-a surprins pe cei căzuți. Spectatorul obișnuit cu semnele „Equalizer”-urului își poate lesne imagina bătălia crâncenă care s-a petrecut aici.
Apoi, filmul devine un neo-Western: avem „străinul” care ajunge într-un orășel pitoresc aflat însă sub controlul unor „bad guys”. Există câteva momente de respiro mai mult decât binevenite în care spectatorul savurează peisajele de pe coasta Amafli din sudul Italiei și rumoarea plăcută a străduțelor pline de terase ale orășelului Altomonte.
Denzel Washington este astfel „străinul” plin de calitățile necesare (preponderent letale) pe care soarta l-a adus pentru a curăța acest loc de răul sădit de Mafie. Rezultatul final se traduce în cantități mari de vin roșu irosit și amestecat pe alocuri cu la fel de mult sânge vărsat.
Da, știm, „vârsta e doar un număr”, iar realizatorii „The Equalizer” vor să ne arate că lui Denzel încă nu-i tremură mâna pe ceas. Ajută mult coregrafia luptelor, felul în care pică lumina și montajul. Majoritatea scenelor apar în a doua jumătate a filmului (cea pentru care filmul este atât de vehement criticat, de altfel). Nu vom spune cum se termină și îl lăsăm pe spectator să afle. Și să decidă el dacă filmul e prost sau bun.
