„Era în stare de putrefacție”! Ce spune poliția despre cadavrul găsit într-o fâșie forestieră din Ungheni
FOTO SIMBOL
FOTO SIMBOL A dispărut de acasă la începutul lunii mai, iar cadavrul acestuia a fost depistat într-o fâșie forestieră de la marginea satului Condrătești, raionul Ungheni. Vorbim despre un minor în vârstă de 15 ani, corpul neînsuflețit al căuia a fost găsit de un localnic.
Conform informațiilor, descoperirea a avut loc în dimineața zilei de luni, 20 mai.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că victima este un minor de 15 ani, care dispărut în data de 4 mai.
„El ar fi fugit de acasă după ce s-ar fi certat cu bunica sa din cauza telefonului mobil.Părinții au anunțat poliția despre dispariția băiatului abia în data de 16 iunie, sperând că acesta se va întoarce singur”, spune poliția.
Responsabilii menționează că, atât băiatul cât și familia lui se află în vizorul asistentului social din localitate.
De menționat că, medicul legist nu a depistat urme de moarte violentă pe corpul victimei, iar versiunea preliminară a poliției ar fi suicidul.
Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.
Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.
Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.