Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

„Este timpul ca oamenii de cultură ruși să vorbească”

05 Iun. 2022, 11:39
 // Categoria: Opinii // Autor:  Oleg Serebrian
05 Iun. 2022, 11:39 // Opinii //  Oleg Serebrian

Scriitorul și diplomatul moldovean Oleg Serebrian privește cu optimism într-un viitor în care discursul public se va concentra mai puțin pe război și mai mult pe pace, un proces în care oamenii de cultură vor avea un rol aparte.

„Oamenii de cultură își pot întinde mâinile mai repede decât societățile și asta este foarte important să o înțeleagă marii oameni de cultură din Rusia, care, deocamdată, șovăie. Pentru că sunt sute de nume importante de actori, muzicieni, scriitori (…) care încă tac. Cred că este timpul ca acești oameni să-și spună poziția. Pentru că dacă tac, înseamnă că au o altă poziție decât cei care sprijină războiul”, a declarat Oleg Serebrian în cadrul unei dezbateri IPN despre rolul culturii pe vreme de război.

Rugat să explice cum se întâmplă că unii filozofi și oameni de cultură ruși justifică războiul, Oleg Serebrian a spus că pe vreme de război are loc mereu un fel de mobilizare națională, amintind că nume de primă mărime –  precum filozofii Martin Heidegger și Carl Gustav Jung, sau scriitorul Knut Hamsun, sau compozitorul Carl Orff – au sprijinit nazismul în cel de-al Doilea Război Mondial.

„În cazul mai ales al unor conflagrații mari, se produce o solidarizare a eului cu tot întregul. Asta este una din explicații. Nu putem spune că Heidegger a fost o fire prin definiție criminală. (…) Nu este nimic surprinzător. (Filozoful Aleksandr) Dughin sau alții, care sunt marii propagatori ai războiului și ai lumii ruse sunt niște pigmei pe lângă numele pe care le-am pomenit și, de altfel, eu mă raportez mai degrabă la ce a zis (scriitoarea Ludmila) Ulițkaia despre război decât ce spune Dughin. Mă bucur că un nume mare din cultura rusă contemporană se pronunță împotriva acestui război și am putea continua în acest sens”, a spus Oleg Serebrian.

Vorbind despre sondajele potrivit cărora peste 80 la sută din ruși susțin invazia în Ucraina, scriitorul le-a numit „devastatoare” și „halucinante”. „Sper aici la un lucru, că aceste cifre nu exprimă realitatea. Pentru că și noi am trăit într-o realitate sovietică. Amintiți-vă, dacă ne-ar fi întrebat cineva despre războiul din Afganistan, total nepopular. Credeam una și spuneam alta. Bănuiesc, în această societate rusă, care perpetuează multe din atavismele perioadei sovietice – și nu doar ei, în fostul spațiu sovietic găsim foarte multe atavisme de gândire – oamenii vor spune că, da, se solidarizează, dar vor mai face doi pași și ce vor spune ei în bucătărie acasă rămâne de văzut”, a spus Oleg Serebrian, continuând:

„Frica e păguboasă în acest caz. Frica și absența unei societăți civile, pentru că dacă ar exista o societate civilă adevărată, anume ea este cea care poate riposta și învinge frica. Frica de unul singur? Da, eroii solitari sunt foarte importanți. Dar eroul-masă este cel care contează în situații critice”.

Oleg Serebrian a subliniat că trebuie să separăm regimul de la Kremlin de poporul rus și mai ales de cultura rusă. „Sigur că sunt întotdeauna excese publice. (Mesajele pro-război din partea oamenilor de cultură ruși) nu sunt singulare și ele, la nivel emoțional, pot fi înțelese. Totuși, fac iarăși trimitere la cel de-al Doilea Război Mondial, când nimeni în Uniunea Sovietică sau Marea Britanie n-a interzis interpretarea lui Bach, Beethoven sau Mozart. Cea mai studiată limbă străină în Uniunea Sovietică rămâne germana, nu alta (…) Este foarte important să facem o distincție – mai ales într-o societate ca a noastră, ca cea din Ucraina, din spațiul ex-sovietic în general – între popor și regim. Poporul poate că este cea mai mare victimă a acelui regim”.

Potrivit lui Oleg Serebrian, astăzi Facebook-ul joacă un rol mai mare decât teatrul sau literatura. „Cineva care are un nume cu cât de cât rezonanță publică, postează un video pe Facebook, face o chemare pro-război sau anti-război și s-ar putea ca impactul să fie mai mare decât decenii de literatură (…) Mai curând incultura are un impact mai mare.”

Scriitorul s-a referit și la comentariile de pe rețelele de socializare care însoțesc știrile despre război.

„Vedeți comentariile, mai ales cele în favoarea războiului, calitatea lor. Nu vorbesc de semne de punctuație sau limbajul folosit, dar ce dă din oameni! Poți să-ți dai seama de valorile unei mari părți a societății (…) Cred că aceste comentarii sunt mai citite decât foarte multe romane sau mai privite decât multe piese și cred că impactul lor este mult mai mare. Este un fenomen nou, care, din punct de vedere sociologic, încă nu a fost analizat suficient de bine”, a declarat scriitorul și diplomatul Oleg Serebrian.

Dezbaterea publică la tema „Rolurile și responsabilitățile culturii pe vreme de război”, organizată de IPN, a fost ediția a 250-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Un posibil summit între Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin ar putea deveni unul dintre cele mai importante evenimente diplomatice ale anului. Planul se lovește însă de neînțelegeri între Washington și Beijing: în timp ce Trump vrea discuții directe și libere, liderul chinez insistă asupra unui format strict controlat. În spatele disputei se află mize majore, de la războiul din Ucraina și controlul armamentului nuclear până la viitorul ordinii mondiale, informează adevărul.ro.

Beijingul dorește o reuniune strict organizată, cu declarații pregătite în avans și puțin spațiu pentru discuții spontane. Administrația Trump preferă însă un format mai liber, care să le permită celor trei lideri să poarte un dialog direct.

China încearcă să evite imprevizibilul, în timp ce Statele Unite insistă asupra unui format mai flexibil pentru o eventuală întâlnire trilaterală între liderii american, chinez și rus.

Potrivit publicației The Wall Street Journal (WSJ), Beijingul dorește ca summitul să se desfășoare după un scenariu stabilit în prealabil. Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin ar urma să citească declarații pregătite dinainte, iar posibilitatea unor discuții libere ar fi limitată.

Administrația președintelui american Donald Trump susține, în schimb, un format mai deschis, care să le permită celor trei lideri să facă schimb de opinii. Întâlnirea ar putea avea loc în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), programat în China pentru 18–19 noiembrie.

Diferențele dintre Washington și Beijing în privința formatului și agendei ridică semne de întrebare asupra șanselor ca reuniunea să aibă loc, deși Statele Unite, China și Rusia și-au exprimat disponibilitatea de a lua în calcul o asemenea întâlnire.

Controlul armamentului nuclear, un punct sensibil

Donald Trump a transmis clar că dorește să discute despre controlul armelor nucleare.

China deține un arsenal nuclear mult mai mic decât Statele Unite și Rusia, însă îl extinde rapid. Beijingul a manifestat de multă vreme reticență față de negocierile privind limitarea armamentului nuclear.

Duminică, 8 noiembrie, Trump și-a exprimat speranța că, în cadrul unei întâlniri cu Xi Jinping și Vladimir Putin, vor putea fi abordate „numeroase subiecte, inclusiv denuclearizarea”.

Pentru China, participarea la negocieri trilaterale privind controlul armamentului ar putea însă consacra o situație de inegalitate între arsenalele nucleare, în avantajul Washingtonului și Moscovei. Un asemenea rezultat este inacceptabil pentru Xi Jinping, care conduce cel mai amplu program de extindere a arsenalului nuclear chinez din istoria țării.

Un oficial chinez a declarat că Beijingul nu va accepta să participe la astfel de negocieri.

Ultimul mare acord privind armele nucleare dintre Statele Unite și Rusia, cunoscut drept Noul START (START III), a expirat în februarie anul acesta. În consecință, cele mai mari două arsenale nucleare din lume au rămas, pentru prima dată după decenii, în afara unui acord care să le limiteze.

Administrația Trump a susținut că orice viitor acord de control al armamentului nuclear ar trebui să includă și China, al cărei arsenal se extinde într-un ritm mai rapid decât cele american și rus.

Miza Rusiei și poziția Beijingului

Apelul lui Vladimir Putin pentru organizarea unei întâlniri trilaterale ar putea urmări valorificarea unei eventuale relaxări a poziției lui Trump față de Kremlin.

Potrivit analizei citate de WSJ, liderul rus ar putea încerca să obțină, cu sprijinul Chinei, progrese în direcția încheierii războiului împotriva Ucrainei în condiții favorabile Moscovei, fără participarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Un oficial chinez a declarat că Beijingul este dispus să accepte o reuniune în trei, dar numai dacă aceasta este pregătită în detaliu. China dorește o agendă convenită în prealabil și un rezultat stabilit înaintea întâlnirii.

Beijingul ar fi dispus să discute despre Ucraina și alte subiecte importante în acest cadru. În lipsa unei pregătiri prealabile, însă, China ar prefera organizarea unor întâlniri bilaterale separate.

Un oficial de rang înalt din administrația Trump a afirmat că Xi Jinping pare să evite dialogurile spontane cu omologii săi. Această insistență asupra unui format strict controlat ridică întrebări cu privire la disponibilitatea liderului chinez de a participa la discuții directe, a adăugat reprezentantul american.

Surse apropiate Beijingului, citate de WSJ, susțin că Xi ar dori să creeze imaginea unei întâlniri trilaterale istorice, cu fotografii oficiale, declarații comune și un puternic impact propagandistic, fără a-și asuma riscul unor discuții imprevizibile.

De ce evită Xi Jinping discuțiile spontane

Kurt Campbell, fost adjunct al secretarului de stat al SUA, consideră că o asemenea întâlnire ar implica riscuri importante pentru liderul chinez.

„Cred că, pentru Xi, este o situație foarte riscantă și extrem de imprevizibilă. Beijingul ar prefera să își gestioneze separat relațiile cu Washingtonul și Moscova, obținând avantaje de la fiecare”, a declarat Campbell.

Preferința Chinei pentru discursuri pregătite și rostite pe rând este în concordanță cu practicile sale diplomatice obișnuite.

Întâlnirile lui Xi Jinping cu liderii străini sunt, de regulă, planificate cu mare atenție, uneori până la nivel de minut. Subiectele sunt stabilite dinainte, iar spațiul pentru spontaneitate este redus.

Această prudență este cu atât mai pronunțată în contextul pregătirilor pentru o amplă schimbare a conducerii Partidului Comunist Chinez, la cel de-al 21-lea Congres, programat pentru sfârșitul anului 2027. Se estimează că Xi va numi atunci o nouă generație de colaboratori loiali în funcțiile de conducere.

Potrivit surselor WSJ apropiate Beijingului, în timp ce Xi gestionează epurări politice, numiri în funcții-cheie și problema succesiunii, o întâlnire cu Trump și Putin desfășurată într-un format necontrolat reprezintă exact genul de variabilă imprevizibilă pe care China dorește să o evite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!