Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

Eurovision 2024: S-a decis orașul în care se va desfășura competiția anul viitor

07 Iul. 2023, 18:36
 // Categoria: Life // Autor:  Elena Putregai
07 Iul. 2023, 18:36 // Life //  Elena Putregai

Organizatorii Eurovision au anunţat vineri, 7 iulie curent, că ediţia din 2024 a concursului internaţional va avea loc în oraşul suedez Malmö, pe 11 mai. Cele două semifinale vor avea loc pe 7 şi 9 mai.

Tradiția concursului este ca țara câștigătoare să găzduiască spectacolul anul următor. Suedia deține recordul de victorii la Eurovision, la egalitate cu Irlanda. Această alegere vine după victoria cântăreţei suedeze Loreen, anul acesta la Liverpool, cu piesa «Tattoo».

Suedia deţine recordul de victorii la Eurovision – la egalitate cu Irlanda – cu şapte ediţii ale concursului internaţional de muzică. De fapt, ţara a găzduit deja concursul de şase ori (în 1975, 1985, 1992, 2000, 2013 şi 2016), inclusiv de două ori la Malmö.

Loreen a devenit prima femeie bisexuală declarată care a câștigat Eurovisionul

„Suntem încântaţi să ne întoarcem în acest oraş plin de viaţă şi dinamic, care a dovedit că dispune de spaţiile şi infrastructura necesare pentru a găzdui cel mai mare eveniment muzical din lume”, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune.

Loreen are în palmares două victorii: a câştigat deja Eurovisionul în 2012 cu hitul internaţional «Euphoria». Dubla ei dublă victorie din mai (cu 583 de puncte, pe baza voturilor juriilor internaţionale şi ale publicului) nu a fost o surpriză: ea era marea favorită pentru această 67-a ediţie a concursului şi pe primul loc în clasamentul pariurilor.

ESC 2023 Pasha Parfeni a clasat Republica Moldova pe locul 18: „Ne-am dăruit la maxim”. Internauții: „Suntem mândri”

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Un adolescent de 14 ani a fost împușcat de poliție în Germania, după ce a fost văzut manipulând pe stradă un pistol de airsoft care semăna cu o armă reală, transmit știrileprotv.ro.

Când polițiștii i-au cerut să lase arma jos, băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, iar unul dintre ofițeri a tras. Adolescentul a fost rănit în partea superioară a corpului și se află în stare stabilă, relatează sueddeutsche.de.

Incidentul a avut loc marți seara. Un trecător a sunat la numărul de urgență și a anunțat că un bărbat, estimat la aproximativ 20 de ani – din spusele martorului, manevra o armă neagră în zona stației de metrou Hohenzollernplatz. Acesta urcase apoi într-un autobuz spre Kurfürstenplatz. Polițiștii au fost trimiși în zonă. Potrivit poliției, adolescentul, care potrivit martorilor părea considerabil mai în vârstă, manevrase în mod vizibil un pistol negru pe stradă.

Doi polițiști în civil l-au observat pe tânăr în timp ce mergea împreună cu o fată de aproximativ aceeași vârstă spre o stație de tramvai. Potrivit poliției, adolescentul a scos din pantaloni un obiect asemănător unei arme și a făcut mai multe manevre cu el. Polițiștii i-au cerut să lase arma jos. Când băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, unul dintre polițiști a tras, lovindu-l în partea superioară a corpului.

Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța, iar adolescentul a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă. Pentru că nu avea acte de identitate, stabilirea identității sale a durat ceva timp.