Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Jurnalistă din Tadjikistan, însărcinată și cu copil de 1 an, martoră a crimei din aeroport: Credeau că sunt soția

07 Iul. 2023, 18:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
07 Iul. 2023, 18:19 // Societate //  Elena Putregai

A fugit de represiunile din Tadjikistan, dar a devenit martora dublului omor de la Aeroport Internațional Chișinău, comis de conaționalul său. NewsMaker.md a discutat cu o femeie care a zburat în același avion cu asasinul Rustam Așurov care i-a ucis pe polițistul de frontieră Serghei Muntean și gardianul Igor Ciofu. Despre ea se credea că este soția…

Barno Begamzoda s-a dovedit a fi o jurnalistă de 30 de ani, care a fost nevoită să-și părăsească patria pentru a nu fi arestată și pentru a-și proteja copiii. Ea a supraviețuit incidentul fiind însărcinată și cu un copil de 1 an în brațe.

„Nu l-am văzut în avion. L-am văzut în Aeroport. Era foarte agresiv, mergea încolo-încoace. Polițistului de frontieră i-am spus că vreau să plec în Ucraina și i-am arătat invitația. El a fotografiat-o și mi-a spus să aștept, celorlalți le-a spus că vor fi trimiși înapoi în Istanbul. El (atacatorul) a venit la mine și mi-a cerut să propun bani, ca să nu fie trimis înapoi. I-am spus că dacă voi propune bani, mă vor trimite și pe mine”.

Deja după crimă, Barno Begamzoda a povestit că polițiștii credeau că ea este soția lui Rustam Așurov. „Polițistul a țipat la mine și a răspuns: tadjikul tău a ucis doi dintre oamenii noștri. Noi cumva îndurăm. Și nouă ne este foame”, i s-ar fi spus când s-a plâns că copilului său îi este foame. Totuși, mai târziu i s-a adus apă și prăjituri, după care a fost eliberată.

Barno Begamzoda a cerut azil în Republica Moldova, pentru ca ulterior să plece în Europa.

Un cetățean al Tadjikistanului, cercetat penal pentru răpire în țara de baștină, a deschis focul pe Aeroportul Internațional Chișinău, în seara de 30 iunie, după ce i-a fost refuzată intrarea în Moldova. La scurt timp, agresorul, pe nume Rustam Așurov, a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger, acesta fiind grav rănit. În urma atacului, polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară, Igor Ciofu, au fost omorâți. Grav rănit în urma schimbului de focuri de la Aeroport, atacatorul acuzat de dublu omor, Rustam Așurov, s-a stins pe patul de spital pe 3 iulie.

La 3 zile de la tragicul incident, Procuratura Generală a anunțat inițierea unui proces penal în scopul verificării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoanele implicate în asigurarea securității persoanelor aflate la Aeroportul Internațional Chișinău. În ceea ce privește dosarul penal de bază, acesta este gestionat de Procuratura municipiului Chișinău.

Pe 5 iulie, prim-ministrul Dorin Recean a solicitat autorităților responsabile să prezinte, până la sfârșitul acestei săptămâni, un raport detaliat privind măsurile luate, care să asigure un nivel de securitate înaltă la Aeroport.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 15:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 15:52 // Societate //  Daniela Baranovschi

Viitorii profesori ar putea începe practica pedagogică încă din primul semestru de facultate, iar la absolvire ar urma să susțină o probă de predare. Schimbările fac parte dintr-un nou model de formare a cadrelor didactice, propus de Ministerul Educației și Cercetării, care pune mai mult accent pe experiența din școli și pe pregătirea practică a studenților.

Potrivit proiectului, studiile universitare pentru viitorii pedagogi ar urma să aibă o structură comună, indiferent de instituția în care învață, și să îmbine cinci componente: pregătirea de specialitate, didactica disciplinei, psihopedagogia, practica pedagogică și cercetarea educațională. Astfel, studenții nu s-ar limita la acumularea cunoștințelor teoretice, ci ar învăța și cum să le aplice la clasă. De exemplu, după ce studiază o metodă de predare, ar putea să o testeze în timpul practicii, să observe reacțiile elevilor și să analizeze ce trebuie îmbunătățit la următoarea lecție.

Un rol important în acest proces ar urma să-l aibă mentorii din școli și grădinițe. La început, studenții ar asista la lecții, apoi ar preda anumite secvențe sub îndrumarea unui profesor cu experiență, iar treptat ar ajunge să susțină ore de sine stătător. Pentru ca acest lucru să fie posibil, proiectul prevede crearea unei rețele naționale de instituții de învățământ în care viitorii profesori să-și desfășoare practica. Mentorii și cadrele universitare ar planifica împreună activitățile, ar urmări lecțiile și ar evalua evoluția studenților.

Pe lângă pregătirea pentru predare, viitorii pedagogi ar urma să învețe cum să asigure incluziunea și siguranța copiilor, cum să le susțină bunăstarea și cum să folosească responsabil tehnologia și inteligența artificială. Experiențele din școli ar fi analizate și în cadrul unor seminare, unde studenții ar discuta despre dificultățile întâlnite și despre soluțiile pe care le pot aplica.

Proiectul a fost prezentat și discutat în cadrul unor consultări publice organizate de MEC la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La evenimentul de la UPS „Ion Creangă”, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că pregătirea universitară trebuie să fie mai apropiată de realitățile din școli, iar colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ trebuie consolidată.

„Ne dorim ca viitorii profesori să beneficieze de o pregătire cât mai apropiată de realitățile din școală. De aceea, este important să oferim mai mult spațiu practicii pedagogice și să consolidăm colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ. Consultările publice reprezintă o oportunitate de a colecta propuneri pentru îmbunătățirea Concepției, iar în următoarele săptămâni vom continua acest proces și vom prezenta o propunere de plan-cadru pentru dezbateri”, a spus ministrul.

La rândul său, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership, Viorica Andrițchi, a explicat că practica va fi pusă în centrul pregătirii viitorilor educatori, învățători și profesori.

Concepția prevede trei ani de studii de licență și doi ani de master. Absolvenții de licență ar putea preda în învățământul primar și gimnazial, însă ar trebui să finalizeze un master profesional cu profil didactic în cel mult cinci ani de la prima angajare. Pentru a preda la liceu, diploma de master ar fi obligatorie.

Accesul în profesie ar urma să fie posibil și pentru absolvenții altor domenii, prin intermediul modulului psihopedagogic, al programelor de calificare sau recalificare și al masteratelor didactice complementare.

Noul model ar urma să fie aplicat treptat, începând cu studenții admiși în anul universitar 2027–2028. Cei care sunt deja înscriși la studii ar urma să le încheie conform cerințelor actuale. Proiectul Concepției a fost publicat pentru consultări la 21 octombrie.

Documentul a fost elaborat după analiza programelor de studii de la cele trei universități din țară și a unor modele de formare din Austria, Estonia, Finlanda și Elveția. MEC a luat în calcul și experiența profesională a peste 1.000 de absolvenți ai programelor din domeniul științelor educației. Analiza a arătat că pregătirea viitorilor profesori diferă de la o universitate la alta, iar unii absolvenți, chiar dacă au rezultate academice bune, întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aplice teoria în fața unei clase de elevi.

Reforma este însoțită și de măsuri de sprijin pentru tinerii care aleg profesia didactică. De la 1 septembrie 2026, bursele au fost majorate cu 40%, iar tinerii specialiști eligibili, repartizați în funcții didactice, pot beneficia de indemnizații de până la 375.000 de lei, precum și de mentorat și reducerea normei didactice în primii ani de activitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!