Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Expoziția „Casa Mare. Îngrijiri paliative”, semnată de Ioan Vasile Postică, va fi vernisată la Chișinău

31 Oct. 2025, 14:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2025, 14:24 // Societate //  Realitatea.md

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală invită publicul joi, 7 noiembrie 2025, la ora 15:00, la vernisarea expoziției de pictură și lansarea de carte „Casa Mare. Îngrijiri paliative”, semnată de artistul Ioan Vasile Postică.

Originar din Chișinău și stabilit la Cluj-Napoca, România, artistul s-a remarcat printr-o activitate artistică amplă, participând la numeroase expoziții personale și colective. Printre acestea se numără expoziția personală „Hannya” (Librăria Humanitas Lipscani, București, 2023), participarea la Collage Festival (Green Hours, București, 2024), precum și la expoziția „Persona” și atelierul de colaj din cadrul Festivalului de Film Japonez Izanagi (București, 2025).

Expoziția de pictură „Casa Mare. Îngrijiri paliative” propune o reflecție asupra fragilității memoriei și a lumii rurale care dispare. Punctul de plecare îl reprezintă casa bunicilor artistului din satul Brânzeni, raionul Glodeni – un loc rămas pustiu, dar încă îngrijit cu devotament de mama sa. Această imagine, asemănată de artist cu „o îngrijire de sfârșit de viață”, devine un simbol al legăturii profunde cu trecutul și al ideii de continuitate.

Prin pictură, Ioan Vasile Postică încearcă „să prelungească existența acestui loc și să-l salveze pentru o clipă din degradare și uitare”. Lucrările surprind tensiunea dintre prezență și absență, viață și stingere, reunind picturi din albumul dedicat casei de la Brânzeni, dar și lucrări realizate la Muzeul Etnografic din Cluj, spațiu care i-a influențat viziunea asupra patrimoniului rural.

„Proiectul devine astfel o formă de documentare afectivă, o meditație asupra pierderii și o încercare de a reda demnitatea unui loc pe cale de dispariție”, se arată în comunicatul muzeului.

Locul: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, str. M. Kogălniceanu, 82

Data: 7 noiembrie 2025, ora 15:00

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 13:14
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2026, 13:14 // Sport //  Realitatea.md

Pe 5 decembrie 2026, Chișinău Arena va găzdui CHIȘINĂU BOXING NIGHT IV: MIRELI EDITION, o gală internațională care promite să marcheze un moment istoric pentru boxul profesionist din Republica Moldova.

Evenimentul, organizat de Boxing Wise Management și Federația de Box din Moldova, va reuni sportivi din Republica Moldova, Israel, Ucraina, România, Bulgaria, Germania și Turcia, în peste 15 confruntări spectaculoase de box profesionist, MMA și kickboxing.

Momentul culminant al serii va fi o premieră absolută pentru boxul moldovenesc: pentru prima dată, în Republica Moldova se va disputa un Main Event de 12 runde pentru titlul mondial WBF.

În lupta pentru centura mondială, Yan Zak (Israel) îl va înfrunta pe Sahan Aybay (Turcia), într-un duel internațional cu o miză fără precedent pentru o gală organizată la Chișinău.

Și aceasta nu va fi singura confruntare cu un titlu pus în joc! În cadrul galei se va disputa și centura de campion al Republicii Moldova la box profesionist, oferind publicului două lupte cu miză majoră în aceeași seară.

Cu sportivi din șapte țări, peste 15 confruntări și două titluri puse în joc, CHIȘINĂU BOXING NIGHT IV: MIRELI EDITION își propune să ridice standardele evenimentelor de box profesionist organizate în Republica Moldova.

Organizatorii invită toți iubitorii sportului să fie prezenți pe 5 decembrie, la Chișinău Arena, pentru a susține sportivii și a fi martorii unui moment istoric pentru boxul moldovenesc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!