Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Facturi mai mici și condiții mai bune! Un bloc de locuințe din Bălți va fi renovat energetic

22 Sept. 2025, 12:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
22 Sept. 2025, 12:44 // Societate //  Cătălina Boico

Locatarii unui bloc cu 53 de apartamente din municipiul Bălți vor beneficia de condiții de trai mai confortabile și facturi mai mici la energie, grație lucrărilor de reabilitare energetică care vor începe în perioada următoare. Contractul de finanțare pentru blocul de pe strada Independenței 32 a fost semnat luni, 22 septembrie, la Bălți, cu Asociația de Proprietari din Condominiu.

Valoarea contractului este de 5,78 milioane lei, din care 4,05 milioane lei provin prin produsul de finanțare „Eficiența energetică a blocurilor locative”, reprezentând un grant de 70% din valoarea investiției. Contribuția locatarilor va constitui 30%.

Familiile vulnerabile energetic vor primi un sprijin suplimentar între 15% și 90% din contribuția proprie, echivalentul a aproximativ 389 mii lei. Astfel, suportul statului se ridică la 4,44 milioane lei, restul sumei de 1,34 milioane lei fiind contribuția efectivă a beneficiarilor.

„Pentru prima dată, locatarii blocurilor multietajate din Republica Moldova pot beneficia de subvenții directe de la stat pentru lucrări de eficiență energetică. Semnarea contractului de finanțare pentru blocul din Bălți marchează un pas majoră în reabilitarea energetică a fondului locativ din întreaga țară.

Prin intermediul programului FEERM, acest pas confirmă angajamentul ferm al autorităților și arată rezultate concrete în realizarea obiectivelor de eficiență energetică, cu efecte resimțite la nivel național. Vom continua să susținem modernizarea blocurilor de locuit, transformându-le în clădiri mai eficiente energetic și mai confortabile pentru oameni.i”, a declarat directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean. 

Lucrările de renovare includ termoizolarea pereților exteriori, ceea ce va contribui la reducerea pierderilor de căldură cu aproximativ 28%, micșorarea facturilor la energie cu aproximativ 308 mii lei anual și îmbunătățirea confortului termic al locuințelor.

„Am decis să accesăm finanțarea FEERM pentru blocul nostru, pentru a rezolva problema pierderilor mari de căldură. Auditul energetic a arătat că imobilul pierde multă energie din cauza lipsei termoizolației, ceea ce crește considerabil costurile pentru încălzire. Locatarii au votat această măsură, deși este cea mai costisitoare, pentru că răspunde unei nevoi reale: consumul de energie va scădea, facturile vor fi mai mici, iar confortul în apartamente va fi semnificativ îmbunătățit. Este un pas concret care schimbă viața oamenilor de zi cu zi”, a spus președinta Asociației de Proprietari din Condominiu din Bălți, Nina Zaharco.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Centrul Național pentru Energie Durabilă este instituția publică din subordinea Ministerului Energiei care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 15:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
09 Nov. 2026, 15:52 // Slider //  Daniela Baranovschi

Consumul de energie electrică pe malul drept al Nistrului a crescut cu 6,2% în perioada 2–8 noiembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce consumul de gaze naturale a scăzut cu 6,1%. În total, au fost consumați 102.671 MWh de energie electrică și 21,67 milioane de metri cubi de gaze naturale. Necesarul de energie electrică a fost acoperit integral, fără a fi nevoie de ajutor de avarie, iar livrările de gaze au continuat fără întreruperi, anunță Ministerul Energiei.

Pe malul stâng al Nistrului, consumul de gaze naturale a ajuns la 19,32 milioane de metri cubi. În perioada de referință, transportul gazelor s-a desfășurat fără defecțiuni la conductele magistrale, iar toate cele 81 de stații de predare au funcționat fără incidente.

Energia electrică necesară malului drept a fost asigurată de centralele Termoelectrica și CET-Nord, hidrocentrala de la Costești și sursele regenerabile. Producția internă a fost completată cu importuri din România și Ucraina. Rețeaua de transport a funcționat fără defecțiuni care să pună în pericol siguranța sistemului.

În aceeași săptămână, Republica Moldova a importat aproximativ 13.600 de tone de carburanți. Peste 3.000 de tone de benzină au fost aduse din Bulgaria, iar mai mult de 10.600 de tone de motorină au venit din România, Bulgaria, Oman, India și Arabia Saudită. Stocurile din depozitele petroliere, Portul Internațional Liber Giurgiulești și stațiile de alimentare au rămas stabile.

Centralele Termoelectrica și CET-Nord au funcționat în regim normal și nu au înregistrat avarii la instalațiile care produc simultan energie electrică și termică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!