Ce nesperată bucurie, întâlnirea cu Meryl Streep, distinsă cu Palmierul de Aur pentru întreaga carieră! Un caleidoscop video rememorează momentele cheie din filme: Kramer vs Kramer, Sophie’s Choice, The Bridges of Madison County, Silkwood, Adaptation, The Hours, The Devil Wears Prada, Julie & Julia, Sufragette, The Laundromat, The Post și Mamma mia. La 75 de ani, este foarte activă. Își face bine rolul și în viața reală, mândră de cei 4 copii și 5 nepoți; ”ziua are ore limitate, – râde apetisant – doar 24”; mereu s-a străduit să le reușească pe toate, să împace filmul și rutina de familie; și-a menținut profesionalismul, absoarbe accente diferite, asta o ajută; ceva din ea în fiecare rol, un gest, privirea, o frază. Multe au rulat și la noi, Kramer contra Kramer, Dincolo de Africa și alte creații superbe.

„Cu toții avem ceva din Meryl Streep în noi! – declara Thierry Frémaux, Delegatul general al Festivalului. – Ceva din Kramer contra Kramer, din Alegerea Sophiei, din Out of Africa, din Diavolul se îmbracă la Prada sau Mamma Mia. Pentru că în 50 de ani de cinema a traversat numeroase capodopere, Meryl Streep face parte din imaginarul colectiv, din cinefilia noastră comună”. Cu 21 Oscar-uri la activ, e sinceră, firească și extrem de atașantă, organică : de pierzi ceva… altcineva o va găsi; adoră să cânte; a luat ore de canto, muzica de operă; adoră și rockul; muzica, spune, e calea directă către inima; cânți, ceva se deschide: sufletul, creierul…

Alegerea Sofiei: mai multe prize, fetița pe rol nu știa ce să facă în prima dublă, o fetiță minunată; un mare moment de cinema; turna în germană, obsedată să nu sară în ochi accentul nativ; conștientă de toate astea; profesioniști pe platou; formația superbă; te simți angoasata în asemenea scene; preferi să fii o pagină albă, goală, fără protecție; se debarasează de toate sentimentele; să fii calmă, să te reții atunci când, pur și simplu îți vine să-l omori pe regizor.

Foarte fericită de a participa la Festivalul de la Cannes, după 35 de ani de absență. Se întâmpla în 1989, deja mama a trei copii, urma să împlinească 40 de ani, luase premiul pentru interpretare (filmul A Cry in the Dark de Fred Schepisi). „Mă credeam ajunsă la finalul carierei: era o așteptare realistă pentru actrițele de vârsta mea”. N-a fost așa: Meryl Streep, legenda vie, nu s-a sfiit să denunțe public precaritatea genului feminin în industria filmului, complexitatea și fragilitatea doamnelor și domnițelor. Celebritate a ecranului american, se infiltrează în viețile și pielea personajelor cu atâta rafinament, acuratețe și forță încât răvășește profund propriile noastre emoții. A avut o carieră valoroasă și lungă. Dependentă de scenariile ce i se prezintă; istorii umane; în pofida aspectelor tragice ale vieții, ceva merge bine, umorul lui Cehov. A lucrat cu cei mai buni realizatori din lume: un regizor ce are încredere în sine, transmite energie celorlalți; regizor perfect este cel ce animă un platou de oameni fericiți!

Spielberg i se pare geniu; preocupat de relațiile dintre actori, avea cântecul în cap, crea impresia că totul e perfect, toată lumea fericită; N-a fost simplu în Out of Africa, o priză foarte lungă, se filma noaptea; a simțit sub tricou o enormă insectă, mișcând sub bluza fină; conform scenariului, urma să-și spele părul în rău, realmente amenințată de două pericole, leii și hipopotamii; le simțea, fizic, prezența; totuși, la a cincea dublă era deja relaxată… în pofida hipopotamilor; era captivată de subiect; nu credea că vor deveni mari succese. A apărut în multe love story; istorii romanțate… Minunat s-a lucrat cu Clint Eastwood; se trezea la 5 ca să joace golf;

Meryl afirmă că, adesea. și-a scris ea însăși partiturile, le-a croit ”după asemănare”, să i se potrivească mănușă. În Kramer contra Kramer, a insistat să-și apere eroina, în cumpănă după divorț. Romanul răzbunării punea în prim-plan femeile ce ieșeau din rolul tradițional; nu se știe prea bine de ce personajul feminin a părăsit căminul conjugal; Dustin Hoffman, personajul central, a expus în felul său rațiunile din care a plecat soția, propria versiune a discursului și lupta infamă pentru garda copiilor; filmul poate fi mai mult decât artă, poate provoca dezbatere în societate dacă ia în colimator probleme serioase; filmele corespund epocii, sunt cutia ei de rezonanță; Interpretă nepereche a neauzitelor noastre voci interioare, Meryl ne-a făcut să râdem, uneori să plângem, să cântăm, ne-a surprins și ne-a uimit – poate de asta și este atât de iubită și respectată de colegii ei. A mulțumit pentru onoarea de acum, bucuroasă că vede în competiție multe femei. Pe vremuri puține luau Palmierul de Aur. Acum numeroase cineaste intră în forță, nu doar că intră, dar se și afirmă. Unii bărbați nici nu-și puteau imagina că femeile au ceva de spus în cinematografie. Dar anul acesta a fost altfel. Meryl Streep ne-a povestit mai multe din viața ei, din cariera ei împlinită din punct de vedere profesional, dar și în familie. Merg acasă – zice, – și gătesc cu plăcere, după o zi de filmare; vă îndemn să rămâneți pe poziții, nu vă abandonați visele!!! Nu abandonați, niciodată!

Festivalul de la Cannes, dar și evenimentele care urmează, Premiile Academiei Europene de Film, Golden Globes, Oscarurile, – elogiază constant cinematografia, cea mai influentă dintre arte, de una singură reușind să spună ce nu pot celelalte la un loc, emoționându-ne sau/și punându-ne pe gânduri. Să ne vedem cu bine la ediția 2025!

Cannes 77: post-scriptum în zigzag

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Redacția Realitatea.md publică acest articol în contextul festivalului internațional de film de la Cannes, cunoscut și ca Festivalul de la Cannes, care se desfășoară în fiecare an, în luna mai, la Cannes, oraș situat în sudul Franței. Evenimentul este vizitat în fiecare an de numeroase staruri de cinema. Mulți producători aleg acest prilej pentru a lansa ultimele lor realizări și pentru a vinde drepturile de difuzare distribuitorilor veniți din întreaga lume.

#Editorial #festivalul de la cannes #Larisa Turea

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.