De la începutul lunii septembrie, inspectorii de mediu au aplicat amenzi în valoare totală de peste 16 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii ambroziei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în municipiul Bălți.
În perioada 28 august-17 septembrie, inspectorii au întocmit 15 procese-verbale în mai multe localități din țară. În municipiul Bălți au fost aplicate opt sancțiuni, cu amenzi totale de 12 mii de lei.
Alte sancțiuni au fost aplicate în raioanele Drochia, Briceni și Căușeni, precum și în municipiul Chișinău. În total, acestea au însumat 4 200 de lei.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, printre cei amendați se numără persoane fizice, persoane juridice și un reprezentant al administrației publice locale.