Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Focul Haric va ajunge în Moldova. Cine de la Mitropolia Moldovei va pleca la Ierusalim

10 Apr. 2023, 09:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Apr. 2023, 09:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Sâmbătă seara, în ajun de Paşte, Focul Haric va fi adus în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Capitală în jurul orei 20:00, acolo unde va fi împărțit preoţilor şi credincioşilor. În acest an, la Ierusalim nu va merge mitropolitul Vladimir, ci PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, el fiind și conducătorul pelerinajului organizat de Mitropolie, în perioada 11 – 15 aprilie.

Anterior, Vadim Cheibaș, secretar general al Mitropoliei, a făcut declarații exclusive pentru Realitatea.md.

„În acest an Mitropolitul Vladimir nu va merge după focul haric. De asemenea, nu intenționăm să apelăm la vreun sponsor. S-a luat decizia ca lumina sfântă să fie adusă la Catedrala Mitropolitană de Episcopul Ioan, care va fi de altfel și conducătorul pelerinajului în Țara Sfântă, organizat de Mitropolie în Săptămâna Patimilor. Pelerinajul va începe marți, 11 aprilie și se va încheia sâmbătă, 15 aprilie”, a declarat Cheibaș.

De asemenea, secretarul general al Mitropoliei a mai precizat pentru Realitatea.md că s-a purtat discuții cu o companie avia de la noi pentru a aduce lumina sfântă.

„Cei care vor merge în pelerinaj în Israel vor merge cu o rută comercială. Am negociat cu o companie avia din țară, dacă nu greșesc este Hisky, cu care s-a convenit ora întoarcerii la Chișinău, astfel încât focul haric să ajungă la catedrală în jurul orei 20:00”, a mai adăugat Cheibaș.

În 2022, Focul Haric a fost adus la Chișinău de Mitropolitul Vladimir. Toate cheltuielile au fost suportate de Partidul Politic „ȘOR”, deși Mitropolia a negat informațiile apărute în spațiul public. Mai mult, fostul președinte al țării, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, i-a mulțumit lui Ilan Șor, pentru că a contribuit la aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim în Moldova.

În 2021, Mitropolitul Vladimir nu a mers la Ierusalim, iar lumina sfântă a fost adusă de un singur preot, comparativ cu anii precedenți când se deplasa delegația din care făcea parte un număr mai mare de persoane.

Mitropolia Moldovei organizează în luna aprilie un pelerinaj în Țara Sfântă. Cât te costă?!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2026, 15:18 // Slider //  Realitatea.md

Tot mai multe gospodării din Republica Moldova pierd teren în zootehnie. Numărul bovinelor deținute de populație a scăzut cu 9,2%, iar cel al vacilor pentru lapte cu 10,6% într-un singur an. Și producția de lapte în gospodăriile individuale s-a diminuat cu 7,6%.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, la 1 octombrie 2026, Republica Moldova avea 93,4 mii de bovine, cu 5,3% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Din total, 60 de mii se aflau în gospodăriile populației, iar 33,4 mii în întreprinderile agricole.

Situația este și mai pronunțată în cazul vacilor pentru lapte. Numărul acestora a coborât la 55,8 mii de capete, iar aproape 79% se află în gospodăriile populației, sectorul în care efectivele sunt în continuă scădere.

Aceeași tendință se observă în producție. În primele nouă luni ale anului, gospodăriile populației au produs cu 7,6% mai puțin lapte și cu 3,8% mai puține ouă decât în perioada similară din 2025. În schimb, întreprinderile agricole au majorat producția de lapte cu 15,7% și pe cea de ouă cu 5,3%.

Fermele mari câștigă teren și la creșterea animalelor. Producția acestora, exprimată în greutate vie, a crescut cu 24,1%, în timp ce gospodăriile populației au înregistrat o scădere de 7,6%. Efectivul de porcine din întreprinderile agricole a crescut spectaculos, cu 54,6%, ajungând la 274,8 mii de capete.

În acest context, agricultura Republicii Moldova raportează totuși rezultate generale pozitive. Producția globală agricolă a crescut cu 11,5% în ianuarie-septembrie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Avansul a fost susținut de producția vegetală, în creștere cu 13%, și de cea animalieră, care a avansat cu 7,5%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!