Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Forumul Economic de la Chișinău 2025: Consolidăm parteneriatele regionale

09 Apr. 2025, 12:18
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
09 Apr. 2025, 12:18 // Economie //  Realitatea.md

În perioada 7-8 aprilie 2025, la Digital Park s-a desfășurat a treia ediție a Forumului Economic de la Chișinău, organizat de International Business Society sub auspiciile Familiei Regale a României.

În debutul lucrărilor Forumului, Claudiu Pădurean, Președintele Clubului de Afaceri IBS (International Business Society) a remarcat că acest eveniment nu este „doar despre economie, ci este un Forum în care se întâlnesc reprezentanții companiilor, mediului diplomatic, public, universitățile – toate acestea  –  într-un cadru predicitibil, corect, unde pot avea un dialog bun în spiritul valorilor europene.”

 

La Forumul Economic de la Chișinău a participat conducerea de vârf a Republicii Moldova. Excelența Sa, dna Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, a delarat că Forumul a devenit o platformă vie pentru extinderea cooperării bilaterale, a reușit să creeze rețele, să genereze investiții și să consolideze profilul Moldovei ca desinație atractivă pentru afaceri. „România nu este doar partenerul nostru strategic, este și partenerul nostru de suflet. Nicio altă țară nu a investit mai mult, nu ne-a crezut mai mult și nu ne-a sprijinit mai constant în drumul nostru european” – a spus Maia Sandu, subliniind că astăzi România este investitorul numărul unu în Republica Moldova.

La eveniment au participat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Alteța Sa a reiterat importanța Forumului Economic de la Chișinău, adresând audienței un mesaj mobilizator, amintind că „nimic din ce se întâmplă astăzi nu se putea întâmpla dacă societatea civilă moldoveană și mediul de afaceri nu s-ar bucura astăzi de atât de multă încredere din partea lumii europene și a mediului trans-atlantic, a Lumii Libere.”

Și Excelența Sa, dl Cristian Leon Țurcanu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova a remarcat că „Bucureștiul  a fost și rămâne un partener de încredere al forțelor pro-europene și continuă să fie alături de Chișinău în eforturile sale susținute de a depăși provocările de actualul context geopolitic.”

Doina Nistor, Viceprim-ministru, Ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării din Moldova a declarat că „astăzi Republica Moldova și România sunt mai apropiate ca niciodată, iar împreună sunt mai puternice” și a invitat audiența să depună dosarele pentru mecanismul de ajutor de stat elaborat împreună cu partenerii Chișinăului din UE, prin care se rambursează până la 60% din investițiile realizate în industriile cheie de antreprenori locali și internaționali.

Despre importanța Forumul Economic de la Chișinău în calitatea sa de reper esențial pentru antreprenori și investitori din întreaga Europă a vorbit  și Natalia Bejan, Director al Agenției de Investiții din Moldova. Ea a amintit despre realizările semnificative atinse în urma desfășurării edițiilor anterioare ale Forumului și a remarcat că 84% din investițiile străine aflate în stocul investițiilor din Moldova vin din cele 27 de țări ale UE.

Alexandru Machedon, Fondatorul StarNet, gazda evenimentului, a spus că, împreună cu colegii din România, și-a propus misiunea să aducă investitori în Moldova pentru a face din ea o poveste de succes și a o menține pe calea integrării europene. Iar Aurelia Salicov, Vicepreședinte al Clubului de Afaceri IBS, a menționat că „familia IBS se bazează pe valorile învățate de la Familia Regală a României – acestea sunt integritatea, onestitatea, compasiunea, implicarea” și și-a exprimat convingerea  că participanții la Forum „vor profita la maxim de discuțiile care vor avea loc în cadrul panelurilor”.

În cadrul Forumului au fost organizate discuții pe subiecte esențiale pentru dezvoltarea economică și cooperarea internațională, de la inovare și transfer tehnologic, la energie verde, orașe inteligente, diplomație, integrarea europeană și reforma educației. De asemenea, pentru prima dată,  paneluri speciale au fost dedicate tehnologiilor medicale și agriculturii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La ediția a treia a Forumului Economic de la Chișinău au fost prezenți reprezentanți ai mediului diplomatic, academic și de afaceri din România, Polonia, Letonia, Italia și alte state. Pentru prima dată, la eveniment au participat și oameni de afaceri din Ucraina, consolidându-se astfel parteneriatele regionale. În total, Forumul a reunit aproximativ 500 de participanți.

Despre Clubul de afaceri International Business Society: International Business Society (IBS) este o comunitate de afaceri coagulată în jurul Familiei Regale și reunește antreprenori din România, Moldova, Polonia, Italia și Germania. Comunitatea este deschisă și altor oameni de afaceri care împărtășesc înaltele valori morale promovate de Familia Regală a României. IBS a fost fondată după ce, în 2015, la Cluj, ASR Principele Radu al României a oferit o invitație generoasă către antreprenorii din România și Moldova de a se alătura misiunilor economice inițiate de Familia Regală. Astfel, a început o serie de misiuni, conferințe și forumuri economice care au avut loc pe parcursul anilor în diverse țări, inclusiv în Germania, Polonia, Iordania și Slovacia. A fost creată o rețea de afaceri etice și responsabile social, într-un cadru propice pentru colaborare, inovație și dezvoltare sustenabilă. Prin participarea la activitățile IBS, membrii beneficiază de oportunități de networking, schimb de cunoștințe și acces la inițiative economice de prestigiu.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova