Un bărbat din localitatea Mărinești din raionul Sîngerei, riscă amendă, după ce încercat să vândă o lebădă albă. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
„În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege. Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare”, transmite sursa citată.
Aceasta a fost ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți.
„Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului. Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate”, mai comunică Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.
De asemenea, această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.