Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

FOTO Germania întinde, din nou, o mână de ajutor țării noastre. Donația a ajuns, astăzi, la Chișinău

15 Iun. 2021, 15:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Iun. 2021, 15:45 // Actualitate //  Realitatea.md

100 000 ochelari de protecție, 300 000 halate și 100 000 măști medicale chirurgicale au fost livrate suplimentar Republicii Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Republicii Federale Germania și Organizația Mondială a Sănătății.

Echipamentele personale de protecție vor completa stocurile tuturor instituțiilor medicale din țară, inclusiv din regiunea transnistreană.

„Ochelarii de protecție, halatele și mănușile medicale sunt esențiale pentru protejarea personalului medical de infectarea cu COVID-19 în procesul de diagnosticare și tratare a persoanelor testate pozitiv cu noul tip de coronavirus”, anunță Ministerul Sănătății.

Prezent la evenimentul de recepționare a donației, Denis Cernelea, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a menționat:

„Germania ne demonstrează încă o dată că solidaritatea și unitatea sunt valorile care stau la baza prieteniei și colaborării între țări. Echipamentele recepționate astăzi vor fi livrate tuturor instituțiilor din țară pentru a asigura protecția lucrătorilor medicali. Mulțumim OMS și Ambasadei Germaniei și întregului sistem medical pentru eforturile enorme pe care le depun pentru salvarea de vieți, dar și vaccinarea populației”. Totodată, secretarul de stat a îndemnat populația să se vaccineze, pentru a putea reveni la o viață normală, fără restricții.

Iar Excelența Sa, Angela Ganninger, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova a rugat autoritățile de la Chișinău ca acest ajutor să fie distribuit echitabil, în special acolo unde este mare nevoie de ele.

„Apreciez efortul dumneavoastră de-a opri răspândirea necontrolată a virusului și de-a proteja cetățenii Republicii Moldova. E important ca și în continuare să rămânem vigilenți, pericolul de infectare cu COVID-19 încă nu a trecut. Pe această cale, vreau să mulțumesc mult colegilor de la Organizația Mondială a Sănătății pentru angajament și buna colaborare pe care o avem aici, în Republica Moldova”, a mai adăugat ambasadorul.

La ora actuală, la nivel mondial sunt înregistrate peste 177 milioane de cazuri de COVID-19.

La 15 iunie 2021, în Republica Moldova erau 255 830 cazuri de COVID-19 și 538 879 doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 07:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
02 Oct. 2026, 07:15 // Slider //  Ursu Ana

Cafeaua consumată prea târziu în timpul zilei poate afecta somnul, chiar dacă ajută la creșterea nivelului de energie și a atenției. Un studiu publicat în The New England Journal of Medicine a arătat că participanții au dormit, în medie, cu aproximativ 36 de minute mai puțin în zilele în care au consumat cafea, comparativ cu zilele fără cofeină.

În același timp, participanții au fost mai activi în zilele în care au băut cafea, făcând cu aproximativ 1.000 de pași mai mult.

Efectele cofeinei diferă însă de la o persoană la alta și depind atât de cantitate, cât și de momentul consumului. O metaanaliză care a inclus 24 de studii estimează că o cafea de aproximativ 250 de mililitri, care conține în jur de 107 miligrame de cofeină, ar trebui consumată cu cel puțin 8 ore și 48 de minute înainte de culcare pentru a evita reducerea duratei somnului.

Astfel, pentru o persoană care merge la culcare la ora 22:00, ultima cafea de acest tip ar trebui consumată în jurul orei 13:00. Intervalul poate varia însă în funcție de cantitatea de cofeină și de sensibilitatea fiecărei persoane.

Specialiștii explică faptul că organismul metabolizează cofeina în ritmuri diferite. Genele CYP1A2 și ADORA2A influențează atât viteza cu care cofeina este eliminată din organism, cât și sensibilitatea creierului la efectele sale.

Cofeina blochează receptorii pentru adenozină, substanța care contribuie la apariția senzației de somnolență. Din acest motiv, la unele persoane poate provoca dificultăți de adormire, agitație sau un somn mai superficial, în timp ce altele sunt mai puțin afectate.

Potrivit FDA, pentru majoritatea adulților sănătoși, un consum de până la 400 de miligrame de cofeină pe zi nu este, în general, asociat cu efecte negative asupra sănătății. Totuși, cantitatea trebuie calculată din toate sursele de cofeină consumate într-o zi.

Cercetările arată că și momentul administrării contează. Într-un studiu, 400 de miligrame de cofeină au afectat somnul chiar și atunci când au fost consumate cu 12 ore înainte de culcare.

Prin urmare, specialiștii recomandă ca persoanele sensibile la cofeină să limiteze consumul în a doua parte a zilei sau să aleagă băuturi cu o cantitate mai mică de cofeină.

Un alt studiu observațional a indicat că persoanele care consumă cafea în principal dimineața au avut un risc mai redus de mortalitate generală și cardiovasculară decât persoanele care nu beau cafea. Cercetătorii subliniază însă că este vorba despre o asociere și nu se poate demonstra că ora consumului de cafea este cauza directă a acestei diferențe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!