Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat în cadrul celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU la o reuniune a șefelor de state și de guverne pe subiectul promovării egalității de gen
Evenimentul s-a desfășurat la inițiativa președintelui Adunării Generale a ONU, Abdullah Shahid, având ca scop să accentueze efortul femeilor-lidere de a îmbunătăți situația la acest capitol în țările pe care le conduc.
În adresarea sa către participanții la reuniune, președinta Maia Sandu a menționat că în Republica Moldova numărul femeilor care ocupă poziții de rang înalt în sfera publică, dar și care sunt active în politică, este în creștere.
În același timp, lidera de la Chișinău a abordat provocările cu care țara noastră continuă să se confrunte în domeniul egalității de gen. Maia Sandu a subliniat că „mai sunt multe de făcut pentru a asigura o egalitate autentică și a elimina violența împotriva femeilor – o problemă tot mai acută în contextul pandemiei COVID-19”.




