Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Matrioșca în loc de sirenă? Timati a cumpărat Starbucks-urile închise și vrea să le facă „sută la sută rusești”

01 Aug. 2022, 11:12
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
01 Aug. 2022, 11:12 // Life //  Victoria Laur

Rapperul Timati a cumpărat Starbucks-urile închise în Rusia după izbucnirea războiului. El promite că nu va schimba prea mult la față localurile, și le va redeschide începând cu luna august, când vor deveni „sută la sută rusești”.

Pe pagina sa de Instagram, Timati a îndemnat designeri și oamenii din marketing să vină cu idei. Acesta a vorbit despre denumirea „Super Coffee”, însă afirmă că nu este încă oficial noul nume.

„Oferiți cele mai bune idei de nume și logo în loc de „sirenă”, ținând cont de faptul că acum va fi un brand sută la sută rusesc. Vă dau timp până luni. Cel mai bun logo va înfrumuseța peste 200 de locații până în septembrie și va fi plătit bine”, afirmă Timati.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mai mult, al a publicat o fotografie în care apare cu o cană decorată cu imaginea unei jucării de tip matrioșcă. Nu este exclus că aceasta ar putea înlocui celebra sirenă de pe logotipul Starbuck.

Starbucks a suspendat activitatea localurilor din Rusia la începutul lunii martie, iar două luni mai târziu a părăsit piața rusă. Compania a promis că va plăti salariile angajaților în termen de șase luni și va ajuta să își găsească un nou loc de muncă, conform RBC. Ulterior, ziarul Vedomosti spunea că omul de afaceri Anton Pinski ar putea închiria toate spațiile ocupate de cafenele. Actualmente, acesta este partenerul care a procurat împreună cu Timati activele companiei americane, aflate în Rusia.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 18:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 18:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sindicatele și grupurile studențești franceze au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste, în timp ce mișcarea Vestele Galbene a organizat un miting separat în centrul Parisului, în ciuda interdicției impuse de autorități. Demonstrațiile vin după săptămâni de tulburări conduse de tineri și de greve la nivel național, la care au participat sute de mii de muncitori care protestau împotriva creșterii costului vieții, relatează France24.

Aproximativ 100 de manifestanți din mișcarea Vestele Galbene s-au adunat în Place de la Concorde din Paris, în ciuda interdicției oficiale, în timp ce unul dintre liderii mișcării a fost arestat în fața Adunării Naționale, a relatat un jurnalist al AFP.

Protestatarii – dintre care majoritatea nu purtau vestele reflectorizante caracteristice mișcării – au fost rapid înconjurați de un cordon de polițiști anti-revoltă, transmite Digi24.

„În prezent, aceștia sunt verificați de către forțele de ordine”, a declarat Prefectura Poliției din Paris într-un comunicat de presă.

„Nu reușesc să-mi acopăr cheltuielile cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână”, a spus Marie, o pariziană în vârstă de 20 de ani care a participat la încercarea de protest.

„Totul se scumpește, exceptând salariile – ei (liderii) mănâncă popcorn în timp ce se uită cum suntem zdrobiți”, a adăugat ea.

În fața Adunării Naționale, situată lângă Place de la Concorde, Benjamin Ball, membru al grupului de coordonare al mișcării Vestele Galbene, și purtătoarea de cuvânt a mișcării, Azelma Sigaux, au fost arestați la începutul după-amiezii.

Prefectura Poliției din Paris a anunțat pe X că, până la ora 11:00, a efectuat 847 de controale în gările din Paris și din suburbiile apropiate, în efortul de a menține ordinea și siguranța publică în contextul unei zile marcate de proteste planificate.

Autoritățile mețin estimarea că între 130.000 și 170.000 de persoane vor participa la proteste în toată țara, dintre care 60.000 la Paris, a relatat sâmbătă AFP, citând surse familiarizate cu situația.

Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că 70.000 de polițiști și membri ai forțelor de securitate vor fi mobilizați pe întreg teritoriul țării.

„Dacă vor apărea revoltători sau jefuitori… vom fi pregătiți și îi vom aștepta”, a spus el.

Manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, dar au existat și ciocniri cu forțele de ordine sau acte de vandalism, inclusiv pe 17 octombrie, când Franța a cunoscut cele mai grave tulburări din ultimii ani.

Joi, sute de mii de muncitori aflați în grevă au ieșit în stradă în toată Franța, în cadrul unor proteste care s-au desfășurat, în mare parte, în condiții de ordine, deși în mai multe orașe au izbucnit ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!