Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

FOTO O nouă păpușă Barbie! Este vaccinolog și arată exact ca creatoarea vaccinului AstraZeneca. Ce reacție a urmat?

05 Aug. 2021, 09:15
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
05 Aug. 2021, 09:15 // Life //  Realitatea.md

Unul dintre dezvoltatorii vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, profesoara Sarah Gilbert de la Universitatea din Oxford, a devenit prototipul pentru o nouă păpușă Barbie. La început, această inițiativă i s-a părut ciudată, dar apoi a decis că o astfel de păpușă ar putea inspira fetele din întreaga lume să studieze știința.

Compania „Mattel” a arătat o păpușă Barbie nouă, de profesie vaccinolog, care arată exact ca creatoarea vaccinului AstraZeneca. Gilbert a fost cea care a condus echipa de elaborare a vaccinului anti-Covid-19 utilizat acum pe larg în lume.

Când cei de la Mattel au anunțat-o că vor să scoată o Barbie ca ea, a fost surprinsă.

„Îmi place că următoarea generație de fete va fi inspirată de cariere în STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Am speranța că atunci când vor vedea această Barbie vor înțelege că știința este vitală, îmi doresc să afle despre o noua profesie, de exemplu – vaccinolog”, a spus Gilbert.

Anterior, încă cinci femei din SUA, Brazilia, Canada și Australia, care lucrează în domeniul științei și tehnologiei, au devenit prototipurile păpușilor Barbie. Printre acestea, se numără și creatoarea costumului de protecție reutilizabil pentru medici, Kirby White, și omul de știință biomedicală, Jacqueline Goes de Jesus.

În ultimii ani, Mattel a extins linia Barbie, adăugând look-uri personalizate, fizic realist sau păpuși în hijab, creând și serii incluzive (cu picioare protetice și în scaune cu rotile) și dedicând jucării femeilor de diferite profesii, cum ar fi fata-astronaut.

În iunie, compania a lansat prima sa colecție Barbie din plastic care a fost colectată în ocean și reciclată. Până în 2030, Mattel intenționează să treacă în cele din urmă la fabricarea din materiale reciclate sau reciclabile.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 08:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2026, 08:54 // Slider //  Realitatea.md

Salariile persoanelor care ocupă cele mai înalte funcții în stat ar urma să crească odată cu aplicarea noii legi a salarizării. Potrivit ministrei Finanțelor, salariul brut al președintei ar urma să ajungă de la circa 22.000 la 55.000 de lei, iar de majorări vor beneficia și prim-ministrul, președintele Parlamentului și deputații. Totodată, creșteri sunt prevăzute și pentru angajații cu cele mai mici salarii din sectorul public, printre care asistenți sociali, soldați, polițiști și alți funcționari, a declarat ministra la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8. 

Ministra Finanțelor a explicat că salariul președintei este în prezent de aproximativ 22.000 de lei brut, iar proiectul noii legi propune o majorare până la 55.000 de lei.

„Această clasificare s-a ținut cont, când s-a făcut, de responsabilitatea, implicarea, poziția în ierarhia funcțiilor de stat. Chiar dacă sună pompos, uite, este o creștere în procente. Trebuie să recunoaștem că președinta țării nu a avut parte de nicio creștere salarială din 2020 încoace, nu a avut dreptul la premii sau la alte ajutoare și, respectiv, la diferență de ani, pe lângă poziția și responsabilitatea pe care o are, această propunere este justificată”, a declarat ministra.

Majorări sunt prevăzute și pentru prim-ministru și președintele Parlamentului. Potrivit ministrei, în prezent, aceștia au salarii brute de sub 21.000 de lei.

„Da, de asemenea vor beneficia, deoarece și dumnealor astăzi au salarii foarte mici, de circa sub 21.000 de lei brut calculat. Toate funcțiile în stat au fost revăzute de grupul de lucru care a lucrat la această lege”, a precizat ministra.

Ministra a precizat că la elaborarea legii au participat peste 40 de funcționari din toate ministerele, care au contribuit la stabilirea ierarhiei funcțiilor în stat și a claselor de salarizare de la care ar urma să pornească fiecare funcție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Și deputații ar urma să beneficieze de majorări ale părții salariale. În prezent, aceștia primesc circa 21.000 de lei, la care se adaugă unele prime și compensații:

„Legea sau conceptul de reformă a salarizării prevede că partea salarială va crește, dar, în schimb, urmează a fi revizuite acele compensații pe care astăzi le primesc. Și atunci când o să vorbim de salariu, da, salariul crește, dar trebuie să ținem cont că Parlamentul își propune să revadă unele alocații pe care le oferă deputaților. Acest lucru nu intră în legea salarizării, dar va fi făcut în paralel”.

În același timp, reforma vizează peste 170.000 de angajați din sectorul public. Potrivit ministrei, circa 50.000 dintre aceștia primesc în prezent salariul minim pe economie, de 6.300 de lei.

„Acești oameni lucrează în grădinițe, în autoritățile publice locale, în sănătate, în poliție, în cultură și tineret. Avem foarte mulți funcționari publici cu salarii foarte mici. Vorbim de circa 50.000 de oameni care au un salariu minim pe economie de 6.300 de lei. Și o mare parte din ceilalți funcționari au un salariu sub 15.000 de lei calculat”, a spus ministra.

În cazul unor categorii de angajați, majorările ar urma să depășească 20%. Pentru un soldat, creșterea ar fi de aproximativ 2.400 de lei, iar pentru un polițist – de circa 2.600 de lei.

Costul total al reformei salarizării este estimat la peste 4,6 miliarde de lei. Aproape 32% din această sumă ar urma să fie direcționată către sectorul educației, iar 26% – către personalul tehnic de deservire.