Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Pare neobișnuit, dar este adevărat! Vacanță la schi în Africa! Cum arată pârtiile de acolo

30 Aug. 2021, 15:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
30 Aug. 2021, 15:16 // În Lume //  Realitatea.md

Când ne gândim la o vacanță în Africa, ne imaginăm palmieri, plaje fierbinți, safari și soare arzător. Puțini oameni se gândesc că vastul continent poate fi și o destinație pentru schi. Cu toate acestea, Africa are cinci lanțuri muntoase cu suficientă zăpadă pentru pârtii de schi, iar în două dintre acestea sunt și stațiuni de schi rudimentare.

Amplasată în uimitoarea zonă Drakensburg din Africa de Sud, o astfel de stațiune din regatul montan Lesotho atrage turiștii care caută o destinație de schi mai aventuroasă, chiar dacă numărul vizitatorilor a scăzut drastic din cauza COVID-19.

„Nici măcar nu v-ați gândi la asta. Cred că asta îi uimește de fapt pe majoritatea oamenilor. Nu este mare lucru, dar oamenii vin aici și se distrează foarte bine. Pentru mine, ca localnic, înseamnă că am o vacanță chiar aici”, a spus instructorul de snowboard Hope Ramokotjo.

Ca și în alte zone turistice, pandemia COVID-19 și restricțiile severe de călătorie impuse în întreaga lume au redus drastic numărul vizitatorilor. Anul trecut, numărul turiștilor a fost aproape de zero. Anul acesta au venit doar jumătate din cei 17.000 vizitatori din anii trecuți, a spus Pieter Peyper, proprietarul complexului turistic Afriski, înființat acum aproape 20 de ani.

„A fost ceva foarte diferit. Mă dor genunchii și picioarele, dar mi-a plăcut la nebunie”, a povestit Kevin Kava, un turist care locuiește în Cape Town și care a mers pentru prima dată la schi.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:48 // Slider //  Daniela Baranovschi

Două baloane de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 7 noiembrie. Unul a fost observat în raionul Drochia, iar celălalt a intrat din direcția Ucrainei și a traversat o parte din raionul Soroca, anunță Ministerul Apărării.

Primul caz a fost înregistrat la ora 09:15, în apropierea localității Moșeni, raionul Drochia. Aerostatul a traversat zona timp de aproximativ șapte minute și a părăsit spațiul aerian al țării în apropierea satului Elizavetovca.

Al doilea obiect a fost detectat la ora 10:35, când a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Vinița, Ucraina, spre satul Trifăuți, raionul Soroca. Un minut mai târziu, acesta a părăsit teritoriul țării în apropierea localității Ruslanovca, din același raion.

Centrul Operații Aeriene monitorizează în continuare spațiul aerian, în coordonare cu instituțiile responsabile și partenerii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!