Astronautul Agenției Spațiale Europene Thomas Pesquet a reușit să observe furtuna solară super-intensă din acest an, de la Stația Spațială Internațională. A reușit, de asemenea, să surprindă o imagine deosebită, scrie playtech.ro.
Evenimentul rar a surprins atmosfera planetei noastre „bombardată” cu particulele puternic încărcate ale Soarelui, pe măsură ce aceasta intră într-o parte deosebit de activă a ciclului său solar.
Vremea spațială declanșează, de asemenea, niște fenomene naturale superbe, vizibile atât de la sol, cât și de pe orbită.
„Ne-am delectat cu cele mai puternice aurore boreale ale întregii misiuni, peste America de Nord și Canada”, a scris Pesquet pe Twitter, însoțit de o imagine uluitoare cu aurora boreală de sus.
We were treated to the strongest auroras of the entire mission, over north America and Canada. Amazing spikes higher than our orbit?, and we flew right above the centre of the ring, rapid waves and pulses all over. #MissionAlpha https://t.co/5rdb08ljhx pic.twitter.com/0liCkGvRCh
— Thomas Pesquet (@Thom_astro) November 6, 2021
Frumosul fenomen natural al aurorelor boreale este, de fapt, rezultatul coliziunilor dintre moleculele gazoase din atmosfera Terrei cu particulele încărcate electromagnetic provenite din Soare.
Imaginea superbă a Pământului, inundată în particulele Soarelui
Variaţia de culoare a aurorelor boreale se datorează tipului de molecule gazoase implicate în această reacţie. Culoarea observată cel mai adesea are o tonalitate tipică de galben-verzui, fiind produsă de moleculele de oxigen situate la înălţimea de circa 96 kilometri.
Aurorele de culoare complet roşie sunt rare şi sunt produse de particulele de oxigen situate la înălţimi de peste 320 de kilometri. Moleculele de azot produc aurore boreale de culoare albastră sau albastră-purpurie.
Au mai fost observate aurore de culoarea galbenă şi violet, dar sunt extrem de rare. Legătura dintre aurorele boreale şi activitatea solară a fost bănuită încă din anul 1880. Datorită cercetărilor ştiinţifice serioase în această direcţie, derulate din anul 1950, se cunoaşte că electronii şi protonii din lumina solară sunt proiectaţi cu viteze foarte mari spre Terra prin intermediul aşa numitelor „vânturi solare”.
În concluzie, miliarde din aceste fenomene au ca rezultat aurore, așa cum se vede în imaginea lui Pesquet.
În această toamnă, activitatea Soarelui a atins un nivel maxim, o perioadă cunoscută și sub numele de maxim solar, în timpul ciclului său de 11 ani. Această întindere vede cea mai mare activitate, făcând aurorele cu atât mai probabil să apară.
