Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

(FOTO) Start lucrărilor de amenajare a primei parcări automatizate. Când va fi dată în exploatare construcția

31 Mai 2021, 13:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
31 Mai 2021, 13:56 // Societate //  Realitatea.md

Primăria municipiului Chișinău și Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) au dat startul lucrărilor de construcție a primei parcări automatizate din centrul Capitalei. Este vorba de o parcare cu patru etaje, care urmează să fie amenajată pe o suprafaţă de 180 m.p. pe terenul care era folosit drept parcare neorganizată.

Astfel, proiectul va fi implementat în preajma blocului Universității Tehnice din Moldova, din strada 31 August, iar în acest context, sistemele de parcare automată sunt concepute pentru a solicita o suprafaţă minimă de teren.

Potrivit edilului Capitalei, Ion Ceban, implementarea proiectului a întâmpinat dificultăți birocratice, însă la momentul actual actele sunt în regulă. Potrivit lui, agentul economic urmează să implementeze prima parcare mutietajată de tip modular.

„Prin astfel de proiecte ne propunem să rezolvăm problema lipsei locurilor de parcare în centrul capitalei, care este una stringentă. Deşi în zona respectivă sunt amenajate câteva spaţii de parcare, acestea nu fac faţă necesităţilor actuale, iar implementarea proiectului nominalizat ar duce la decongestionarea zonei din str. 31 August”, a conchis Ceban.

Potrivit agentului economic, construcţia începe astăzi, iar până la ziua oraşului parcarea va fi dată în exploatare, la un preţ accesibil.

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 13:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
25 Aug. 2026, 13:39 // Societate //  Vlada Ciorici

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a transmis o Adresare-Apel oficială, însoțită de o analiză juridică extinsă, autorităților, prin care denunță modul în care se desfășoară „amalgamarea normativă” a unităților administrativ-teritoriale.

Demersul vine în urma a zeci de sesizări primite de la primării membre ale CALM, care reclamă că au primit notificări unilaterale prin care li se impune includerea în anumite „clustere”, fără consultare, cu doar câteva zile la dispoziție pentru răspuns. CALM consideră termenul imposibil de respectat, întrucât legislația în vigoare prevede câteva etape ,convocarea consiliului local, consultare publică, avizare, care necesită mult mai mult timp.

Potrivit organizației, procesul afectează deopotrivă localitățile care au parcurs deja, cu bună-credință, etapa amalgamării voluntare potrivit Legii nr. 225/2023, dar și primăriile de sine stătătoare, care dispun de populație, bază fiscală și capacitate administrativă proprie. În ambele cazuri, localitățile primesc unități administrativ-teritoriale alipite fără oameni, fără bani și fără instituții, iar responsabilitatea rămâne integral pe umerii primăriilor existente.

„Primăriile au fost puse în fața unei alegeri care nu este o alegere: ori te amalgamezi «voluntar» și primești finanțare, ori ești amalgamat oricum și nu primești nimic. Condiționarea banilor publici de conformare contravine direct articolului 9 din Carta Europeană a Autonomiei Locale”, a precizat Viorel Furdui, director executiv al CALM.

Guvernul a reacționat ulterior, susținând că a comunicat transparent și consecvent despre etapele reformei administrației publice locale, atât despre amalgamarea voluntară, cât și despre etapa normativă, iar primarii și aleșii locali au fost informați și consultați pe tot parcursul procesului.

„Prin urmare, pregătirea opțiunilor de reorganizare, prezentarea acestora autorităților locale și desfășurarea consultărilor nu înseamnă că Guvernul decide reorganizarea teritoriului. Decizia juridică finală aparține Parlamentului și va produce efecte numai prin adoptarea legii organice corespunzătoare. Formula juridică poate fi rezumată clar: Guvernul analizează, fundamentează, consultă și propune, iar Parlamentul decide și legiferează”, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!